Traian Băsescu

Băsescu: „Dacă vrei militezi pentru familie, du-mă până la Poiana Braşov!"

551
Mitingul de amploare anunţat de Partidul Social Democrat pentru susţinerea familiei tradiţionale, adus în derizoriu de fostul preşedinte. Ce spune despre dorinţa femeilor.

BUCUREŞTI, 17 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a dezlănţuit după ce Partidul Social Democrat a anunţat că va organiza un mare miting. Scopul acţiunii este acela de susţinere a familiei tradiţionale.

Băsescu nu vede că familia, formată dintre un bărbat şi o femeie, ar fi în pericol în România şi „îi trage" de urechi atât pe Liviu Dragnea, cât şi pe Călin Popescu Tăriceanu, din pricina numărului mare — în cazul celui din urmă — de neveste.

„Măi Dragnea, 90% suntem familişti! Care cu o nevastă, care cu două la viaţa lui, care cu cinci, dar trăim familii normale, cu bărbat şi femeie.Pentru ce îi trebuie un milion de oameni? E ridicol, ăştia nu au idei", a explicat Băsescu, potrivit Ziare.com.

Mai mult, fostul şef de stat a precizat că o femeie îşi doreşte alte lucruri, nu să fie dusă în stradă şi a vorbit şi despre pedepsele pe care reprezentantele sexului frumos le aplică bărbaţilor din dotare. Nu ştim dacă Băsescu vorbeşte din în cunoştinţă de cauză sau doar din auzite.

„Păi, îţi dă femeia cu tigaia în cap. Îţi spune: „Nu eşti sănătos. Dacă vrei să militezi pentru familie, du-mă, omule, la teatru, du-mă până la Poiana Braşov, (…) decât în stradă", a explicat Băsescu.

Reamintim că PSD va organiza luna viitoare un miting de amploare la Bucureşti, prin care social democraţii vor să îşi exprime susţinerea faţă de familia tradiţională.

551
Tagurile:
familia tradițională, Miting, PSD, Traian Băsescu
Tematic
Băsescu, afirmație bombă despre Kovesi și o persoană influentă! Are curaj să continue?
Fostul consilier Sebastian Lăzărioiu, apărare neaşteptată pentru Băsescu
"Adorație față de țoapă" - Mircea Badea, nemilos cu Elena Udrea, Băsescu și Maior
Băsescu, tot mai singur: 150 de oameni l-au abandonat ieri
Sebi Ghiță îl toarnă pe Traian Băsescu - acuzație gravă!
Declaraţie-şoc! Mircea Băsescu: „Până atunci, Kovesi ne termină pe toţi"

Загрузка...