Mihai Fofor și James Mattis

România cumpără vechituri pentru a satisface SUA, dar oamenii mor de foame

1000
Explicaţiile ministrului Apărării sunt de-a dreptul halucinante. Câţi bani vom da în plus pentru Apărare

BUCUREŞTI, 28 feb — Sputnik, Georgiana Arsene. În acest an, România va trebui să aloce 4,9 miliarde de lei în plus pentru apărare, aceasta reprezentând cam un miliard de euro.
Banii ar urma să fie folosiţi pentru achiziţia de armament. Următarea mare achiziţie de armament va fi cea de aeronave F16, care nu se mai fabrică la ora actuală, dar pe care România o va cumpăra în variantă second hand.

Într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei, Apărării, Mihai Fifor, a explicat că sunt bani pentru aceste achiziţii şi că, mai mult decât atât, România îşi va îndeplini obligaţiile pe care le are ca ţară membră NATO. Cu alte cuvinte, pentru SUA sunt bani, dar pentru propriii cetăţeni, pentru plata la timp a salariilor, pentru indemnizaţii, pentru încălzirea şcolilor nu sunt bani.

Asta înseamnă doar că eforturile bugetare pe care ţara noastră le face au ca scop mulţumirea Statelor Unite ale Americii, care ne ajută să ne înzestrăm armata cu avioane F16 second hand, ajutaţi fiind de Portugalia, aşa cum a menţionat Fifor în interviu.

„România îşi va îndeplini obligaţiile ca ţară aliată în cadrul NATO şi, desigur, ca partener strategic pentru SUA. (…) Suma este consistent mai mare faţă de anul trecut, creşterea economică a fost undeva la 7% şi implict suma de 2% alocată este o sumă mai bună", a explicat Fifor.

Întrebat de jurnalişti de ce foloseşte atât de des cuvântul „nevoie" atunci când vine vorba de apărare, Fifor a precizat că nu se poate discuta de competitivitate şi interoperabilitate cu toate celelalte armate foarte bine înzestrate ale NATO dacă nu vom reuşi să venim şi cu tehnica militară la nivelul anilor 2015-2017.

Referitor la aducerea la zi a tehnicii militare, reamintim că încă din 2008 România a considerat că trebuie să se înzestreze cu aparate F16, motiv pentru care Pentagonul a solicitat Congresului SUA aprobarea ofertei de vânzare a 48 de aparate recondiţionate.

Adică România făcea eforturi bugetare pentru a cumpăra vechiturile americanilor.

Discursul lui Fifor a devenit uşor delirant, în condiţiile în care a asemănat flota României cu cea a Federaţiei Ruse la Marea Neagră şi a recunoscut că presiunea pusă pe statul român de a cheltui 2% pentru apărare vine atât dinspre Casa Albă, dar şi de la „militarizarea excesivă în Crimeea", despre care vorbesc americanii.

„Este o nevoie imperioasă ca toate statele membre să participe la toţi cei 3 C: cash, contribution, capabilities. De cash, România îşi îndeplineşte misiunea, alocă 2%, pe contribution, avem 748 de militari români în Afganistan şi pe capabilities ne atingem ţintele asumate în faţa NATO prin programele majore de înzestrare", a precizat Fifor.

Sindicaliştii din învăţământ, cu 55 de lei la protest (VIDEO) >>>

În timp ce România se achită de obligaţii faţă de SUA, profesorii protestează pentru măriri salariale, întrucât banii primiţi sunt insuficienţi pentru a trăi de pe o zi pe alta. Iar acesta este numai un exemplu… 

1000
Tagurile:
Sărăcie, F-16, Mihai Fifor, SUA, România
Bogdan Aurescu

Aurescu, propunere rușinoasă: apără ipocrizia SUA și umilirea românilor!

525
După ce România a renunțat la dreptul său în relația cu SUA, ministrul de Externe vine cu o propunere prin care face jocul ipocrit al autorităților americane și susține umilirea românilor de către autoritățile de la Washington

BUCUREȘTI, 16 mai – Sputnik. Nici un demnitar român nu pune problema OBLIGAȚIEI Statelor Unite de a ridica vizele pentru români. O obligație care rezultă fără dubii din calitatea României de membru al UE.

Neîndeplinirea de către SUA a obligației de a ridica vizele pentru TOATE statele UE ar trebui, în mod normal și legal să ducă la introducerea vizelor europene pentru cetățenii SUA.

Culmea este că, periodic, autoritățile UE ridică (formal, cel puțin) această problemă și apare propunerea (tot formală) de a introduce vize pentru americani, ca răspuns la nerespectarea obligației de către SUA – în schimb autoritățile române… tac mâlc! Deci, mai curând Bruxellesul apără drepturile românilor în fața SUA decât Bucureștiul!

În aceste condiții, președintele Iohannis, ministrul Aurescu și partidele de la putere s-au mulțumit cu firmituri aruncate de SUA – loteria vizelor, vize pe termen scurt și alte formule… ca pentru țările din lumea a treia sau ca pentru țările din care se consideră că provin… teroriști!

Da, noi, ”parteneri strategici” – suntem tratați ca o țară de mâna a cincea sau chiar una periculoasă!

Ei bine, ce spune ministrul de Externe Bogdan Aurescu, principalul responsabil de situația relației cu SUA. Surpriză sau nu, el cere românilor… să nu mai aplice pentru viză!

Deci, în loc să le arunce în față americanilor nerespectarea obligațiilor, el se „pliază” pe politica lor impertinentă și le spune românilor… să se informeze mai bine când aplică, pentru că altfel… strică socoteala!

Teoretic și matematic are dreptate, pentru că americanii nu bagă România în ”Visa Waiver”  din cauza ratei mari de respingere a cererilor depuse. Ori, dacă vor aplica mai puțin dintre cei care nu au șanse, procentajul ar scădea, poate chiar sub limita maxim admisibilă de 3%, iar România ar avea mai multe șanse să culeagă firmitura aruncată de americani!

Deci, Aurescu cere să acceptăm umilința și să ne băgăm mințile în cap, să ne cunoaștem locul… în genunchi!

”Este, până la urmă, rezultatul unei legislaţii americane, care este destul de strictă şi care prevede o serie de condiţii. Noi am îndeplinit toate aceste condiţii prevăzute de legislaţia americană, cu excepţia condiţiei care se referă la rata refuz”, a spus Aurescu la emisiunea ”Insider Politic” (Prima Tv).

 Și, atenție, ministrul ”român” spune că, dacă în momentul de faţă rata de refuz este de 9-10 %, ”situaţia nu este imputabilă nici autorităţilor române, nici autorităţilor americane”.

Deci, concluzia ministrul României e clară: românii sunt de vină!

”Atunci, dacă fiecare cetăţean român ştie exact dacă se încadrează sau nu în aceşti parametri, ştie să nu facă o astfel de cerere dacă ea nu are şanse să fie acceptată şi în felul acesta procentul de refuz va scădea”, a spus ministrul.

Problema e că Aurescu nu numai că acceptă ca România să fie umilită – dar acoperă și ipocrizia americană!

Pentru că, de fapt, americanii care resping accesul unor români cinstiți și muncitori, au dat viză multor interlopi, infractori sau urmăriți din România!

Exemplele din trecut sunt multe – ”rechinul” din Craiova, Necolaiciuc, Cristi Rizea și mulți alții. Dar pe lângă asemenea, ”vedete”, în SUA au intrat la greu interlopi din zona clanurilor! Unii s-au și împușcat recent, alții au jefuit mai multe temple budiste din SUA, iar o gașcă de vreo 40 de romi îngrozeau acum câțiva ani statul Pennsylvania!

Cum au ajuns toți aceștia în SUA? Cu viză de la americani, desigur! Aceiași americani care ne dau lecții și ne resping, dar primesc… personaje de tipul acesta! Cum de trec prin filtrul ”unei legislaţii americane, care este destul de strictă”? Simplu – corupție, minciună și fățărnicie… americane!

Ori, această ipocrizie a SUA o apără Aurescu, în loc să apere DREPTUL românilor călcat în picioare de arogantul Washington! De aceea pun în ghilimele ”ministrul român”.

525
Tagurile:
SUA, Bogdan Aurescu

Загрузка...
Florin Cîțu

Ce nu spune Cîțu despre înțelegerile de la Bruxelles - UE le-a tras-o iar românilor?!

821
(reînnoit 10:04 16.05.2021)
De ce se întrec Cîțu și Iohannis în vești bune și amabilități față de români? Un cunoscut economist dă în vileag aspectele neplăcute pe care românii vor trebui să le suporte în urma înțelegerilor făcute de premierul Cîțu în timpul vizitei de la Bruxelles

BUCUREȘTI, 16 mai – Sputnik. Mulți analiști și-au exprimat uimirea față de schimbarea de atitudine a președintelui și premierului în exprimarea publică. De la discursul critic față de românii care nu respectă restricțiile s-a ajuns la mulțumiri, amabilități și vești bune.

Unii au spus că e o schimbare de strategie generată de experții de comunicare ai PNL, alții cred că președintele și premierul pregătesc poporul pentru una sau mai multe vești… negre. 

Ei bine, cunoscutul economist și profesor universitare Adrian Câciu vine cu explicația – înțelegerile de la Bruxelles… sau ”Ce nu vi se spune despre vizita la Bruxelles a premierului Florin Cîțu”.

Ei bine, veste este cu adevărat greu de suportat, mai ales în condițiile creșterii inflației și a scăderii puterii de cumpărare:

”Pensiile, salariile și alocațiile rămân înghețate până în anul 2024” – dezvăluie Adrian Câciu veste pe care premierul nu o dă încă românilor.

Adrian Câciu spune ferm: ”Acesta este angajamentul luat în fața Comisiei Europene pentru a primi derogare pe procedura de deficit excesiv până în 2024”.

”O negociere proastă cu efecte distrugătoare față de societate”, consideră Câciu, subliniind că ”Nu poți trâmbița triumful sacrificând 10,5 milioane de persoane a căror putere de cumpărare scade abrupt”.

Odată cu această dezvăluire, cunoscutul economist punctează și ”lașitatea și lipsa de asumare publică a politicianului Florin Cîțu în fața poporului - nu a avut curajul să vă spună acest adevăr”.

În finalul postării, Adrian Câciu crede că ”pensiile, alocațiile si salariile vor crește doar dacă domnul Cîțu nu mai este premier”. Sincer, un optimist greu de acceptat, atât timp cât România nu pare condusă… nici măcar de Iohannis. Ci de mult mai departe.

Oricum, este de văzut dacă dezvăluirea lui Adrian Câciu va primi vreo replică de la Putere – sau dacă ”opoziția” o va băga în seamă.

821
Tagurile:
România, înțelegere, UE, Bruxelles, Florin Cîţu

Загрузка...
Papa Francesco celebra la messa in Vaticano

Papa Francisc, reacție puternică după dezastrul din Gaza și Israel

0
(reînnoit 18:46 16.05.2021)
Capul Bisericii Catolice reacționează după ultimele evoluții ale conflictului din Orientul Mijlociu – o intervenție mai puțin obișnuită

BUCUREȘTI, 16 mai – Sputnik. În cadrul mesajului său duminical rostit din balconul din Piaţa Sfântul Petru, Papa a transmis un mesaj părților implicate în conflictul din Orientul Mijlociu.

”Urmăresc cu mare îngrijorare ceea ce se întâmplă în Ţara Sfântă în aceste zile - ciocnirile armate violente dintre Fâşia Gaza şi Israel s-au intensificat şi riscă să escaladeze într-o spirală de moarte şi distrugere”, a spus Papa Francisc, subliniind – ”Prea mulţi morţi nevinovaţi, chiar şi copii, acest lucru fiind teribil şi inacceptabil!”.

Esența mesajului Papei Francisc este ”Moartea (copii)lor este un semn că nu vrem să construim viitorul, ci vrem să-l distrugem”.

”Unde va duce ura şi răzbunarea?”, întreabă Papa Francisc. ”Ne gândim cu adevărat la construirea păcii prin distrugerea celuilalt?”.

Apelul Sanctității Sale este mișcător: ”Dumnezeu a creat fiinţe umane egale - în numele lui Dumnezeu, fac apel la calm şi le cer celor care au responsabilitatea să oprească ciocnirea armelor şi să parcurgă cărările păcii, tot cu ajutorul unității internaționale”.

Și azi, duminică, în perioadă de mari sărbători pentru cele trei mari religii avraamice, bilanțul este înfricoșător: cel puţin 33 de palestinieni, între care 8 copii, au fost ucişi în bombardamentele asupra unui cartier din Gaza, conform datelor oficiale palestiniene.

Conform acelorași surse, în total au fost uciși 52 de copii, printre cei 181 de palestinieni, în urma raidurilor armatei israeliene.

 

 

0
Tagurile:
Palestina, Israel, Mesaj, Papa Francisc

Загрузка...