Liviu Pleșoianu

Mesaj extraordinar al lui Liviu Pleșoianu: "Bruxelles și SUA înțeleagă!"

3746
"Suntem abil așezați în tranșee și ni se injectează zilnic doze de ură activă, au reușit să ne scoată atât de pe harta lumii, cât și de pe propriile șine"

BUCUREȘTI, 4 dec — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "E privire cu ochii larg deschiși — dacă nu repornim INIMA acestei națiuni ACUM, atunci ne vom fi ratat poate ultima șansă de a conta frumos pe scena lumii — și nu o putem reporni decât dacă ne administrăm, colectiv, un SENS".

Așa își descrie Liviu Pleșoianu cel mai nou text, un articol motivant, mai ales pentru liderii PSD, dar și pentru membrii și simpatizanții acestui partid. "Lasă-i să lupte alături de tine pe cei ce te-au ales să lupți pentru ei", îndeamnă deputatul, care consideră că a venit vremea ca PSD să strângă rândurile…

"PSD trebuie să facă ce n-a făcut iarna trecută: să-i dea adevăratei majorități ocazia să se exprime", afirmă Pleșoianu, referindu-se la manifestările de amploare pe care unii lideri PSD vor să le organizeze. "Dacă se poate la Craiova, pe 9 decembrie, nu văd de ce nu s-ar putea și în București… În primul rând la București".

Este vremea să ieșim în stradă, la transmite Pleșoianu colegilor săi, desemnând ca motiva abuzurile instituțiilor de forță din România, "noua Securitate", cea care "a luat ostatică această țară de mai bine de un deceniu", dar și cei care calcă în picioare VOTUL și care vor ca România să fie condusă din SUFRAGERIILE lor!"

"Împotriva celor care își TRĂDEAZĂ țara și slujesc interese care nu au nicio legătură cu ROMÂNIA!…Împotriva celor care primesc finanțări externe pentru a influența viața politică, economică și socială din România!…Împotriva celor care au transformat România în PRIVATA lor!", iată o listă întreagă expusă de radicalul deputat PSD.

Totodată, Pleșoianu identifică și motive cu bătaie mult mai lungă, pentru care "este vremea să ieșim în stradă".

"Pentru ca Bruxelles-ul și SUA să priceapă că putem fi PARTENERI, dar NICIODATĂ SLUGI! Pentru ca Bruxelles-ul și SUA să înțeleagă că REFUZĂM să fim o COLONIE ÎN DEVĂLMĂȘIE! Pentru ca România să se reașeze în propriul DESTIN!…Pentru că e timpul să ne hotărâm ce țară vrem să fim în Prag de Centenar: o ANEXĂ la cheremul oricui sau o ȚARĂ DEMNĂ, INDEPENDENTĂ și SUVERANĂ!"

Cum se vede, deputatul atacă direcții tabu, de care nu se atinge nimeni, de mulți ani. Ori, în acești ani, Pleșoianu consideră că "România a fost, pas cu pas, destructurată" iar noi, ca popor, "am fost aruncați eficient în afara istoriei și a propriului destin".

"Suntem abil așezați în tranșee și ni se injectează zilnic doze de ură activă" — spune deputatul, o frază scurtă, care cuprinde însă întreaga esență a impasului societății românești. "Fără să înțelegem cum s-a ajuns aici, pornim să ne luptăm unii cu alții golind de semnificație însuși conceptul de „națiune"".

Nu mai suntem nici România mare, dar nici România mică, consideră deputatul PSD. "Experimente precum dictatura justiției „independente" au reușit să ne scoată atât de pe harta lumii, cât și de pe propriile șine", iar metafora vine firesc: "un tren deraiat care poartă spre niciunde milioane de oameni care nu își mai află rostul comun".

De aceea cred Pleșoinau că "dacă nu repornim INIMA acestei națiuni ACUM", vom rata "poate ultima șansă de a conta frumos pe scena lumii".

"România poate renaște doar dacă își acceptă destinul de deschizătoare de drumuri, de neutră țară umanistă care oferă timp și spațiu pentru DIALOG, de teritoriu liber de ură și de cultivator nu doar de grâu — ci și de SENSURI", spune Pleșoianu.

În schimb, alternativa contrară, aceea de a continua să pășim "cu capul plecat la umbra tălpilor mari ale altora", atunci vom ajunge, foarte curând, "o RUINĂ — Ruina unui popor cu destinul acoperit și sufocat de buruieni".

"Visez la o Românie mânată de vise imposibile, remorcată chiar și la o utopie, riscând improbabilul, forţându-şi destinul. O Românie făcută din români care nu se tem. Care, după ce se dezbracă de imperturbabil, refuză dezabuzarea orizontală şi optează pentru curajul vertical. Visez la o Românie cum nu a mai fost. Şi cred că nu visez degeaba…", scrie inspirat Pleșoianu, amintind de celebrul "I have a Dream", al lui Martin Luther King.

Un foc ce nu reuşeşte să îşi înalţe flacăra, asta suntem, "de prea multă vreme", consideră Pleșoianu. Uneori mocnim… şi atât! Și, totuși, mai există "câteva focuri care ard", dar acelea sunt excepții.

"Avem şansa extraordinară de a ne remarca printr-un PREZENT, în faţa tuturor celor care îşi sorb seva din secunda căruntă. Avem șansa Răsăritului viu, în fața tuturor celor care se abandonează lascivității istorice a Amurgului. Iar tot ce trebuie să facem este să ne dezlipim genele și să ne întâlnim privirile".

"Fie să FIM", își încheie Liviu Pleșoianu textul, semnând "Membru al Parlamentului României — Stat SUVERAN și INDEPENDENT".

3746
Tagurile:
SUA, Bruxelles, Mesaj, Liviu Pleșoianu
Tematic
Pleșoianu îl face de doi bani pe Tudose - acuzație dură
Pleșoianu - tupeu total, intră peste americani la ei acasă!
Liviu Pleșoianu, curaj maxim - îi face praf pe americani!
Liviu Pleșoianu - reacție dură față de atitudinea PSD
Pleșoianu - război deschis cu ONG și sorosiști - replică puternică!
Klaus Iohannis și Donald Trump

Românii PROVOACĂ maxim SUA cer PROBA sunt Parteneri cu adevărat!

90
Acum se va vedea dacă SUA sunt parteneri, sau e doar o vorbă prin care iau bani de la români și își permit orice aici

BUCUREȘTI, 6 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Reprezentantul României la OMS, prof. dr. Alexandru Rafila, nu crede că se va putea folosi medicamentul REMDESIVIR pentru tratamentul COVID-19 în Europa, implicit în România,  în condițiile în care SUA ”au achiziționat 90% din producție în avans”.

”Va fi greu în condițiile în care SUA au achiziționat 90% din producție în avans, dar el nu trebuie folosit decât la forme grave pentru că nu are rost să dai medicație puțin disponibilă decât în cazul în care sunt puse în pericol viețile pacienților”, a declarat dr. Rafila la Digi 24.

La această provocare pentru SUA spusă pe jumătate se alătură Victor Ponta, care provoacă SUA în față – și implicit pe Iohannis și Guvernul, atât de atașați ”parteneriatului”:

”Având în vedere faptul că Guvernul SUA a achiziționat în avans practic toată producția mondială de REMDESIVIR - sper că Președintele și Guvernul României să solicite, în baza Parteneriatului Strategic, un sprijin instituțional măcar pentru acei români aflați la Terapie Intensivă!”, scrie Ponta într-o recentă postare.

Ironic, fostul prim ministru menționează că are ”încredere că Președintele și Guvernul României nu vor fi refuzați!”

”Trebuie să ne folosim relațiile internaționale pentru binele românilor - nu pentru interese personale de imagine și politice!”, lovește Ponta în final.

Reamintim că, la recepția de la ”4 Iulie”, Iohannis și Orban au elogiat sprijinul acordat de SUA României în Pandemie, deși acesta nu s-a ridicat nici măcar la o valoare de 1 milion de dolari – și nu s-a pus nici problema amânării plaților pentru rachete.

Deci, Rafila și Ponta au dreptate: acum se va vedea dacă SUA sunt parteneri, sau e doar o vorbă prin care iau bani de la români și își permit orice aici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

90

Загрузка...
Carmen Avram

Carmen Avram în vileag o situație incendiară din UE, în care românii sunt victime!

100
(reînnoit 07:41 06.07.2020)
”Trebuie să înțelegem odată că această țară și Europa nu au oameni de „primă mână” și oameni „second-hand””

BUCUREȘTI, 6 iul - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Europarlamentarul Carmen Avram pune în fața opiniei publice și a autorităților române și UE un caz extrem de grav care vizează muncitori români din Olanda.

”M-am întâlnit cu un grup de muncitori români care lucrează în Olanda și care mi-au vorbit despre ceea ce ei consideră că ar fi forme de rasism, combinate cu abuzuri grave”, scrie într-o postare Carmen Avram, detaliind:

- autorități locale din Olanda care ”le ignora strigătul de ajutor când sunt păcăliți sau chiar furați la bani”;

- contracte care, ”doar pentru ei, sunt întrerupte abrupt, iar muncitorul român e aruncat imediat în stradă, fără nicio idee unde va dormi peste noapte”;

- ”reprezentanți ai statului român care fie nu răspund la telefon, fie le spun că trebuie să se descurce singuri”;

- agenții de intermediere care ”fac milioane pe spatele unor oameni disperați, trimițându-i prin Europa fără o minimă verificare a contractelor sau a condițiilor de cazare, inumane de foarte multe ori”.

Cunoscuta teleastă sintetizează impresia pe care acești români i-au făcut-o: ”Am văzut oameni epuizați emoțional, scurși de orice urmă de speranță că vor mai fi tratați vreodată ca ființe umane cu drepturi egale”.

”Le-am spus că singura șansă e să se unească și să devină o forță, așa cum o fac alți muncitori transfrontalieri din foste țări comuniste, mai ales polonezii”, scrie Carmen Avram subliniind ”Trebuie să înțelegem odată că această țară și Europa nu au oameni de „primă mână” și oameni „second-hand””.

Chiar dacă europarlamentarul a promis ”să îi ajut cum pot”, reputata jurnalistă, care combate de mulți ani fenomenul acestei marginalizări și auto-marginalizări a românilor în Europa, conchide ferm: ”Dar, dacă nu învățăm care ne sunt drepturile și că ne naștem egali cu ceilalți, de oriunde ar fi ei, nu vom reuși să ne impunem în fața celor care comit abuzuri”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

100
Tagurile:
Carmen Avram

Загрузка...
Traian Băsescu

SRS: ”Băsescu venea la mine la 4-5 dimineața cu sticla de whisky băută pe trei sferturi”

0
Iată cine a ajuns să gestioneze destinele României – și să o implice într-o politică externă agresivă la adresa Rusiei și Chinei - și  cine a creat condițiile apariției ”Statului paralel”

BUCUREȘTI, 6 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Celebrul jurnalist Sorin Roșca Stănescu, fost patron de trust de presă și om politic, este de mult timp locuitor al zonei rezidențiale de la Snagov. Totodată, el a fost unul dintre prietenii lui Traian Băsescu, în perioada dinaintea mandatelor prezidențiale.

Ce legătură este între aceste aspecte – SR Stănescu a povestit într-un interviu ”special”, dat de pe șalupa sa lui Mihai Gâdea, într-un interesant ocol periplu prin fața vilelor din Snagov.  

”Traian Băsescu a fost cel mai fascinat de Snagov - i-a plăcut”, povestește Sorin Roșca Stănescu. ”Nu știu dacă-i iubea pe bogați, eventual îi invidia”.

Pe de altă parte Băsescu, ”prin natura meseriei lui, era apropiat de apă și cred că din acest motiv era pasionat de Snagov”.

”Cât mai eram prieteni și de-abia ajunsese președinte, tot îmi propunea să vină la Snagov să ne plimbăm cu șalupa, dar eu nu acceptam să-l primesc decât singur, iar el insista să vină cu SPP-iștii”, povestește Sorin Roșca Stănescu.

Desigur, chiar și Băsescu trebuia să respecte un minim de protocol, am spune. Dar, atenție la ce urmează, pentru că îl definește în parte pe fostul președinte:

”Înainte să ajungă președinte venea la mine la 4-5 dimineața cu câte o sticlă de whiskey băută aproape pe trei sferturi și povesteam, aici pe Snagov”, a declarat Sorin Roșca Stănescu la ”Sinteza zilei”.

Desigur, chiar dacă pare can-can, este o povestioară care arată cine a ajuns să gestioneze destinele României – și să implice țara într-o politică externă agresivă la adresa Rusiei și Chinei, cu consecințe încă greu de apreciat. Dar, mai ales, cine a creat condițiile apariției ”Statului paralel” – și cine a adus la putere, ”i-a făcut oameni”, pe unii care acum dau lecții la televizor în calitatea de lideri ”liberali”.

Despre asta e vorba în povestirea lui Sorin Roșca Stănescu. Și despre asta…

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SRS, Traian Băsescu

Загрузка...