Mihai Gâdea

Mihai Gâdea a primit premiul internațional "Prezentatorul anului 2017"

582
Distincție foarte importantă primită de jurnalistul român, a depășit un cunoscut realizator britanic în opțiunile juriului internaționale

BUCUREȘTI, 3 nov — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Aseară, la Londra, am câştigat premiul "Prezentatorul anului 2017" într-o competiție profesională mondială cu giganții media", a scris pe pagina sa de Facebook cunoscutul realizator TV.

Însoțit ca de obicei de Mircea Badea, Mihai Gâdea a primit această extrem de importantă recunoaștere a valorii sale jurnalistice în cadrul galei Asociaţiei Internaţionale a Radiodifuzorilor (AIB), desfășurată la Londra.

"Când am început Antena3, nu aveam nimic în afară de încrederea unor oameni în mine şi a mea că e bine să pornim pe acest drum", a declarat Mihai Gâdea.

Gâdea nu a pierdut prilejul să mai arunce câteva săgeți în sensul bătăliei cu inamicii din "statul paralel", aducând un omagiu, nenominalizat, celui care l-a ajutat să devina ce este azi, fondatorul trustului Intact, profesorul Dan Voiculescu.

"Acum, după atâța ani teribili, după multă durere colectivă, suferințe individuale, sacrificii in echipă, nedreptate cu premeditare şi drame personale ale oamenilor respectivi, realizez că suntem la fel — cu aceeaşi încredere şi determinare, dar mai căliți şi purtându-ne cu mândrie cicatricile căpătate în teribile lupte legitime", a scris directorul Antena 3 pe pagina de Facebook

Anul trecut premiul a fost acordat cunoscutei jurnaliste CNN Christiane Amanpour, autoarea unor reportaje și relatări controversate, deformate prin politizarea specifică postului. Anul acesta contracandidatul lui Gâdea a fost Tim Sebastian, de asemenea un cunoscut jurnalist și autor de interviuri la BBC și Deutsche Welle, desemenea criticat pentru lipsa de obiectivitate atunci când a realizat interviuri sau reportaje din spațiul ex-sovietic.

582
Tagurile:
Antena3, Premiu, Prezentatorul anului 2017, Mihai Gâdea, Londra
Tematic
Complicație: cel care l-a amenințat pe Gâdea face analize militar-strategice
Azi, la 3 dimineața, Mihai Gâdea a fost amenințat cu moartea!
Update - Sondajul lui Gâdea – rezultate incredibile! PSD, cădere totală!
Sorina Matei

Sorina Matei: ”Dacă vaccinez? Răspunsul tinde spre NU”

199
O atitudine onestă, bazată nu pe idei preconcepute – și pe argumente! Sorina Matei expune aspecte controversate despre companiilor care produc vaccinul ce se va folosi în România

BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Cunoscuta jurnalistă de investigații abordează cea mai discutată temă a momentului prin prisma deciziei în situația cea mai apropiată: a propriei sale persoane!

”Am fost întrebată dacă mă vaccinez. Răspunsul tinde spre nu”, spune deschis Sorina Matei, argumentând – ”Cum am urmărit PR-ul pentru proști al companiilor de la început de an, cum își rulează ei coco pe burse și își umflă buzunarele, vă spun că multe dintre companiile astea de rahat n-au făcut un vaccin NICIODATĂ”.

Într-adevăr, cele două mari companii americane, favorite în cursa livrării vaccinului în România, nu au mai produs vaccinuri – iar una dintre ele este chiar considerată un fel de debutantă.

”Moderna a sărit și etapele for coco. Verificați”, scrie Sorina Matei.

Jurnalista de investigații declară că ”din lista OMS am încredere doar în cei care au probat pe Sars, Mers, Zika etc. Adică ASIA”. Iar ”deocamdată ăștia grei, care au probat în trecut de mai multe ori, pe chestii grele, tac”.

Dar, concluzia și decizia Sorinei Matei se mai bazează pe un argument: ”Un vaccin eficient și pe bune nu se face într-un an”. Deci, conchide jurnalista – ”prefer deocamdată să mă protejez”.

199
Tagurile:
Sorina Matei

Загрузка...
Codrin Ștefanescu și Liviu Dragnea

Codrin, lecție dură pentru Iohannis, în numele lui Dragnea

652
(reînnoit 09:06 25.11.2020)
Fostul secretar general al PSD demontează acuzațiile aduse de președintele Iohannis și de PNL guvernărilor social democrate, arătând și cu ce se fac liberalii vinovați

BUCUREȘTI, 25 nov – Sputnik. Chiar dacă este un critic dur al actualei conduceri a PSD, Codrin Ștefănescu nu rabdă ca partidul său să fie acuzat pe nedrept, mai ales de Klaus Iohannis.

Astfel, după atacul violent al lui Iohannis, Codrin a reacționat puternic, amintind de investițiile și realizările PSD din perioada Liviu Dragnea.

”Pe înțelesul lui Klaus! Dragnea și PSD au majorat salariile medicilor și personalului medical! Ca altfel plecau aproape toți din țară!”, spune pe șleau Codrin Ștefănescu.

În al doilea rând, Codrin atrage atenția că Dragnea și PSD ”au redeschis 41 de spitale din cele 64 închise de Boc și guvernarea PD-L - astăzi, toți la tine în partid!”.

”Dragnea și PSD au alocat an de an bugete imense pentru echipamente medicale!”, amintește Codrin Ștefănescu.

Pe de altă parte, fostul secretar general și luptător radical cu ”Sistemul”, îi aruncă în față lui Iohannis: ”Binomul tău i-a anchetat pe medici, pe unii chirurgi de talie mondială și manageri de spitale, pentru că au îndrăznit să facă aceste achiziții!”.

”Nu PSD e de vină, ci proasta organizare a guvernului tău! Care e plin de neamurile, rudele și piloșii șefilor din partid!”, conchide Codrin Ștefănescu.
652
Tagurile:
Klaus Iohannis, lecție, Codrin Ștefănescu

Загрузка...
Perspectivele deminării în Nagorno-Karabah

Perspectivele deminării în Nagorno-Karabah

0
(reînnoit 12:48 25.11.2020)
După conflictul armat din Nagorno-Karabah, regiunea este împânzită de mii de mine și muniții nedetonate. Cât de dificilă va fi sarcina geniștilor ruși.

Editorial realizat de Aleksandr Hrolenko

Operațiunile de deminare în zonele unde s-au desfășurat acțiuni militare și în alte districte din Nagorno-Karabah, care presupun o degajare treptată de obiecte explozibile a unui teritoriu cu o suprafață de sute de kilometri pătrați, necesită surse enorme (milioane de dolari) și zeci de ani de muncă asiduă pentru a readuce terenurile în circuitul economic.

Muncă de durată: Geniștii ruși în Nagorno-Karabah
© Ruptly / Минобороны России

Câmpurile minate, munițiile nedetonate și dispozitive explozibile artizanale reprezintă principala problemă a oricărui teritoriu post-conflict. Cel mai proaspăt exemplu al pericolului continuu pentru viață este explozia din 23 noiembrie, în apropierea satului Madaghiz, în urma căreia au avut de suferit militari azeri, ai Rusiei și angajați ai Ministerului Situații Excepționale al autoproclamatei republici Nagorno-Karabah. Astfel de pericole îi pasc zilnic pe membrii misiunii de menținere a păcii, pe geniștii și salvatori.

Ieri, pe aerodromul orașului Erevan au fost aduși peste 100 de militari ai Centrului Internațional Antimină al Ministerului Apărării al Rusiei, precum și 13 unități de tehnică militară și specială. Astăzi, unitățile de ingineri au parcurs ruta Erevan – Goris – Stepanakert. Detașamentele de geniști au demarat acțiunile de deminare a localităților, drumurilor și obiectivelor din Nagorno-Karabah pe 23 noiembrie.

Sarcina prioritară constă în desfășurarea operativă a deminării în punctele de dislocare, pe rutele de deplasare a trupelor de menținere a păcii între posturi și anumite obiecte de infrastructură.

Pe un singur teren, geniștii ruși au dezamorsat peste 30 de mine antitanc. De regulă, munițiile descoperite sunt distruse prin metoda detonării pe un poligon special sau pe loc. Specialiștii Centrului Internațional Antimină al Ministerului Apărării al Rusiei sunt pregătiți pentru activitatea tensionată și complicată în conformitate cu standardele activității de deminare ale Organizației Națiunilor Unite, dispun de cea mai nou tehnică – detectoare de mine IMP – S2, sisteme robototehnice Uran-6. Mijloacele moderne de căutare și echipamentul de protecție diminuează, însă nu exclud, riscurile pentru sănătatea și viața militarilor ruși din Nagorno-Karabah.

Dificultatea misiunii

Conflictele locale și regionale actuale se deosebesc prin caracterul permanent al acțiunilor militare și o utilizare largă a câmpurilor minate, minelor-capcană, bombelor plasate pe drum și alte “surprize” - nemijlocit în zona operativă și în teritoriile adiacente.

Neavând un număr mare de trupe și resurse pentru crearea unei apărări bine puse la punct din punct de vedere tactic, dense, eșalonate (de exemplu, pe o linie de front de o sută de kilometri), părțile în conflict își concentrează unitățile și tehnica militară pe segmente separate, iar “găurile” le acoperă prin minarea câmpurilor.

În Karabah au fost utilizate în special mine de producție sovietică – antitanc TM-62, antipersonal PMN-2. În același timp, hărțile schematice ale amplasării lor erau elaborate din mers, fiind adesea pierdute. Sub influența fenomenelor meteorologice, minele devin defecte, iar câmpurile minate se “reînnoiesc”.

Probabil, câmpurile minate proaspete vor fi degajate fără probleme de către părțile în conflict. Însă, după mai mulți ani de conflict în regiune, nimeni nu mai știe locul exact al tuturor câmpurilor minate. O problemă aparte o reprezintă numărul mare de muniții de artilerie neexplodate sau abandonate în condiții de luptă. Pe pământul karabah se află mii de obiecte explozibile. Iată de ce în zecile de ani de muncă a geniștilor ruși, atragerea activă a resurselor ONU și ale altor organizații umanitare reprezintă condiții minime pentru scoaterea în totalitate a teritoriului din starea de război.

Anterior, șeful Agenției Naționale pentru deminare a teritoriului Azerbaidjanului (ANAMA), Gazanfar Ahmedov, a declarat că deminarea totală a teritoriului din Karabah, trecut sub controlul Baku, va necesita mai bine de zece ani. În Siria, misiunea umanitară a Armeniei, din 83 de persoane, a reușit în șase luni ale anului 2019 să curețe de mine, muniții, bombe aeriene și dispozitive explozibile artizanale peste 20 hectare de teren.

Experiența deminării îndelungate post-conflict pe teritoriul Abhaziei și Osetiei de Sud (unde geniștii mai au mult de muncă), de asemenea, confirmă volumul global al sarcinilor din Karabah.

Conjugarea eforturilor

Serviciul ONU pentru deminare (UNMAS) a cheltuit anul trecut 495 de milioane de dolari în 19 state (inclusiv Irak, Afganistan și Siria). Probabil, o parte a acestor mijloace va fi îndreptate și spre deminarea teritoriului din Nagorno-Karabah. Potrivit datelor UNMAS, misiunea își va desfășura aici activitatea de la începutul lui decembrie. Mai întâi de toate, specialiștii vor aprecia volumul de lucru în condițiile dificile ale zonei montane și forestiere. Probabil, conjugarea eforturilor internaționale ale geniștilor vor permite grăbirea revenirii refugiaților în regiune.

Este încunjurătoare și poziția secretarului general al ONU António Guterres, care a declarat că încetarea focului va permite organizațiilor umanitare să obțină acces la populația civilă afectate în urma conflictului și a anunțat disponibilitatea pentru cooperare cu Rusia în Nagorno-Karabah.

0
Tagurile:
Karabah
Tematic
Ratingul operațiunii de pace din Karabah
Pacificatori turci în Karabah: a fi sau a nu fi
Pacificator rus, rănit în Karabah în urma explozii

Загрузка...