Patriarhul Kiril la București

Scandal incredibil produs de o agenție din România la venirea lui Kirill

2279
(reînnoit 10:18 27.10.2017)
Agenția, cu orientare sorosistă, a mai insultat grav România și în Statele Unite - acum încearcă provoacarea disensiunilor între Biserică și stat

BUCUREȘTI, 26 oct — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Prilej de bucurie pentru credincioși, sosirea patriarhului Kirill a Rusiei în România este un eveniment benefic din toate punctele de vedere. Înaltul prelat rus a sosit la București iar primul său gând a fost referitor la valorile comune.

"Sfinții din Rusia și cei din România sunt sfinții noștri comuni. Valorile ortodoxiei sunt comune pentru România și Rusia. Relațiile bune între oameni sunt atunci când au valori comune și oricum ar decurge istoria, noi creștinii ortodocși, care trăim în țări diferite, trebuie să ținem minte că avem valori comune", a spus înaltul prelat rus, care a binecuvântat țara noastră: "Fie ca Dumnezeu să păzească România".

Ei bine, în această atmosferă pioasă și în fața unor asemenea manifestări de înaltă ținută spirituală, s-au găsit persoane care să încerce producerea unui scandal, implicând politicul din România.

"Patriarhul Daniel l-a invitat în România pe Patriarhul Kirill al Rusiei fără să-i consulte pe președinte și premier", titrează Hotnews, care scrie că "Patriarhul Daniel nu s-a consultat nici cu președintele, nici cu premierul României înainte de a-l invita în România pe Patriarhul Kirill al Rusiei".

Titlul unui articol despre vizita Patriarhului Kiril publicat de agenția HotNews
© Photo : Captură ecran
Titlul unui articol despre vizita Patriarhului Kiril publicat de agenția HotNews

Grav este și că agenția nu are curajul de a-și asuma acest comentariu inept, ci aruncă vina pe clasa politică românească, afirmând, vizavi de pretenția "consultării premierului și președintelui" că despre aceasta "au declarat pentru HotNews.ro surse politice".

Sigur, având în vedere orientarea pro-prezidențială a agenției, s-ar putea crede că președintele și-ar fi exprimat asemenea "nemulțumiri". Mai mult, știrea e semnată "C.P.", deci probabil Cristian Pantazi e autorul, acesta fiind ziaristul care l-a însoțit pe Iohannis la Casa Albă — și căruia președintele i-a dat cuvântul, preferându-l altor jurnalisți. Faptul s-a dovedit a fi o gafă, întrucât Pantazi a găsit de cuviință să insulte cu acel prilej România, numind suprastructura românească — "mlaștina de la București".

Având însă în vedere diplomația președintelui, ca și simțul măsurii manifestat în multe ocazii, plus respectul pentru religie al familiei Iohannis, nu pare credibilă varianta inducerii unor informații care să provoace un scandal cu Biserica.

Mai curând pare probabilă varianta unei inițiative proprii a acestui "ziarist", sau o idee din sursa cea mai dragă agenției cu pricina, grupul Monica Macovei, aflată în legătură cu George Soros. Pare credibilă această variantă, pentru că Soros este nu doar un ateu declarat, dar ONG-urile finanțate de el, inclusiv în România, s-au manifestat vehement contra religiilor — și chiar promovează atitudinea contestatară, insultătoare, mai ales la adresa Bisericii răsăritene.

"Hotnews" însă nu se oprește aici, ci continuă prin a arunca mizerii asupra înaltului oaspete al Patriarhului Daniel, afirmând în "știre" că Patriarhul Kirill "este un personaj public controversat în Rusia", că ar fi fost dovedit "colaborator al politiei politice sovietice (KGB)" și că "presa a documentat pe larg legăturile lui cu Kremlinul".

Presa nu avea ce să "documenteze", pentru că rolul bisericii în Rusia este fundamental, "Kremlinul" sau orice structură a puterii politice ruse recunoscând, cu firească smerenie, rolul conducător din punct de vedere spiritual al Bisericii Ortodoxe Ruse. Și din acest punct de vedere, probabil, Rusia deranjează, fiindcă nu permite demența călcării în picioare a credinței și tradiției — fapt care nu e pe placul "minților deschise" de Soros.

În fine, "Hotnews" mai aruncă un fals element de scandal, și anume că "vizita în România vine pe fondul nemulțumirii exprimate de o parte a clerului român față de participarea Bisericii Ortodoxe Române la Sinodul pan-ortodox din Creta, boicotat de Biserica Ortodoxă Rusă". La fel de bine se putea spune că vizita vine pe fondul încălzirii globale…

Adevărul este că Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii se află în România la invitaţia Patriarhului Daniel pentru a participa la manifestările religioase şi culturale prilejuite de hramul Catedralei Patriarhale, 27 octombrie, prilej cu ca va prezida Liturghia oficiată în ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, iar a doua zi va participa la şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, Preafericitul Kirill a fost invitat de Patriarhul Daniel în contextul Anului Comemorativ din Patriarhia Română dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului dar și al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Nu în ultimul rând, trebuie spus că Preafericitul Kirill aduce la București un fragment din Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, una dintre cele mai importante pilde de viață și suferință întru Dumnezeu.

În concluzie, prezența la București a Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii este un eveniment spiritual de prim rang, pentru care Preafericitul Daniel și întreaga conducere a BOR merită toate mulțumirile noastre. De asemenea, acest eveniment spiritual este un prilej de concordie, de regăsire a unor căi de firească legătură între națiunile noastre.

În ultimul rând, merită felicitați atât președintele Iohannis și premierul, cât și principalii lideri politici, că nu au dat curs încercărilor acestea mizerabile de creare a unui scandal cu totul nepotrivit, car nu ar face decât să scadă prestigiul României.

2279
Tagurile:
agenție, scandal, Patriarhul Kiril al Moscovei si întregii Rusii, România
Тема:
Vizita patriarhului rus Kirill în România (18)
Petrol

SUA au cumpărat cantități imense de petrol din Rusia

123
(reînnoit 18:29 14.08.2020)
SUA au cumpărat la greu petrol rusesc, în ciuda faptului că încearcă să împiedice construcția gazoductului Nord Stream – 2 în Europa. De ce au fost nevoiți americanii să apeleze la produsele petroliere din Rusia.

MOSCOVA, 14 aug – Sputnik, Natalia Dembinskaia. În ultima jumătate a anului SUA au primit din Rusia peste nouă milioane de tone de produse petroliere. E o cifră record în ultimii 16 ani. Totodată Washington încearcă că orice preț să blocheze Nord Stream – 2 pentru a nu admite dependența Europei de resursele energetice rusești. De ce americanii au devenit dependenți de ruși, aflați într-o analiză a agenției RIA Novosti.

Exporturi record

Din vânzarea produselor petroliere în SUA, Rusia din ianuarie până în iulie a câștigat peste 2,2 miliarde de dolari, arată datele Serviciului Federal Vamal (FTS) al Rusiei. Peste ocean au fost expediate peste 7,46 milioane de tone, ceea ce reprezintă 12 la sută din totalul exportului. Cea mai mare cantitate a fost achiziționată de Olanda – 12,19 milioane de tone, iar americanii se află pe locul doi, locul trei este ocupat de Malta, cu 4,4 milioane de tone.

Olanda și Malta sunt niște huburi de tranzit, de acolo produsele petroliere pleacă în alte state. Adică, de facto, exportul în SUA ar putea fi mult mai mare, pentru FTS nu ia în calcul astfel de livrări.

Într-adevăr, potrivit datelor Administrației pentru Informații Energetice a SUA (EIA), importul american al petrolului rusesc în primele cinci luni a ajuns la 68 milioane de barili sau 9,3 milioane de tone.

E o cifră mai mare decât cea prezentată de FTS pentru ultimele șase luni, pentru că EIA înregistrează țara de origine, nu țara producătoare.

Totodată, în iulie americani și-au sporit achizițiilor de păcură rusească – cu 16 la sută față de luna iunie.

Nu au cu ce substitui

Problema constă în faptul că SUA s-au privat de petrolul greu venezuelean, iar tehnologia unor întreprinderi de prelucrare a petrolului nu-și permit utilizarea doar a petrolului ușor, care vine din bazinul Permian sau Texasul de Vest. Acesta trebuie amestecat cu petrolul greu, care era procurat în America de Sud. Însă Trump a aplicat sancțiuni împotriva companiei venezuelene PVSDA, și la întreprinderile de prelucrare a petrolului au apărut mari probleme cu materia primă.

În cea mai dificilă situație se află uzina din Golful Mexic și coasta de Est, inclusiv Citgo Petroleum, Valero Energy, Chevron.

O alternativă ar putea deveni petrolul din Arabia Saudită, al cărui componență chimică este apropiată, însă saudiți au refuzat să-și sporească producția. Drept urmare, economia a câștigat în fața politicii și americanii au fost nevoiți să se adreseze Rusiei.

“Washington întreprinde totul pentru a nu permite Gazpromului să finalizeze construcția Nord Stream 2. Însă acest lucru nu împiedică cooperarea, există niște interese economice care coincid”, menționează Aleksandr Razuvaev, directorul Centrului Informațional-Analitic “Alpari”.

“Ultimele procese geopolitice din lume au repartizat piața de petrol în favoarea Rusiei, pentru că SUA au renunțat la livrările din două alte state, cărora le-au aplicat niște sancțiuni. În acest fel, Urals a devenit singurul tip de petrol greu accesibil”, confirmă Aleksandr Dujnikov, cofondatorul grupului de companii A3F Group.

Pe lângă niște caracteristici necesare, materia primă rusească este atrăgătoare și prin prețul mai mic. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, marca Urals a fost cotată în ianuarie – iulie la un nivel mediu cu 40,34 de dolari pentru un baril, pe când în ianuarie – iulie a anului trecut cu 65,27 de dolari.

Totodată a scăzut semnificativ și costul transportării. Odată cu relaxarea măsurilor împotriva coronavirusului, consumul de combustibil a crescut – oamenii au început să circule mai mult și să zboare cu avioanele.

O criză în domeniu

Din cauza prăbușirii prețurilor la petrol, numărul sondelor s-a micșorat în SUA până la un nivel minim. Conducta petrolieră Dakota Access a fost închisă din cauza încălcării normelor ecologice.

Producția a scăzut de la 13,1 până la 11,1 milioane de barili pe zi, iar această problemă a afectat în cea mai mare măsură câmpurile de șist din SUA – Permian, Eagle-Ford, Bakken, Niobrom, Anadark, Appalachian și Haynesville. Potrivit prognozei EIA, dată publicității pe 11 august, capacitatea medie de producție în domeniul petrolier în acest an va constitui 11,26 de milioane de barili pe zi, iar în 2021 – 11,14. Spre decembrie anume americanii vor contribui cel mai mult la reducerea livrărilor mondiale de petrol, consideră EIA.

Potrivit datelor Haynes & Boone, din ianuarie 36 de companii de petrol și gaz au anunțat lansarea procedurilor de faliment, datoriile cărora se însumează la peste 25,2 miliarde de dolari. E vorba, inclusiv, una din cele mai mari companii din domeniul șistului Whiting Petroleum, California Resources, dar și pionerul din domeniu - Chesapeake Enеrgy. În iunie, un alt cel mai mare producător, Extraction Oil & Gas, a solicitat demararea procedurii de faliment, fiind în incapacitate de plată.

Potrivit aprecierilor Rystad Energy, până la sfârșitul acestui an, aproximativ 150 de ce companii în domeniul petrolului și gazelor se vor declara în incapacitate de plată. Extracțiile de șist vor scădea sub cinci milioane de barili pe zi. În cele din urmă, prezice ShaleProfile Analytics, sectorul va pierde peste o treime din capacitățile de producție.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

123
Tagurile:
petrol, Rusia, SUA
Tematic
În zonele petroliere din Libia ar putea izbucni lupte teribile
Gazprom Neft a furnizat în China prima partidă de petrol arctic
OPEC + relaxează restricțiile privind producția de petrol
„Se apropie sfârșitul epocii”: Experții promit un mare șoc petrolier

Загрузка...
Traian Băsescu

Băsescu intră puternic în joc: calcă în picioare Guvernul PNL și… o atacă pe Olguța!

119
Fostul președinte acuză pe toată lumea de ”furt” - Traian Băsescu își urmează planul, declanșând dezbateri aprige, scandaluri și controverse

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Printr-un articol incendiar postat acum puțin timp, Traian Băsescu arată cum se face… opoziție! Fost președinte distruge pur și simplu guvernul PNL pe tema pensiilor, dar lovește și în PSD cu putere pe același subiect.

”Pensionarii batjocoriţi  şi înşelaţi!” se intitulează textul lui Băsescu, care scrie că ”Fiecare pensionar este furat de  guvernul PNL şi fostul guvern PSD care v-a păcălit cu legea Olguţei, în medie cu 904 RON în anul 2020”.

Fostul președinte consideră totuși că ”liberalii încă mai au scuza crizei, dar Olguţa şi Dragnea au planificat furtul înainte de declanşarea crizei”.

Dar, datele sunt din 2020, din perioada guvernului Orban: ”Total bani furaţi din buzunarele celor 5,16 milioane pensionari  în anul 2020 – 4.664.640.000 RON sau 965.763.975 EURO”

”De patru ani atenţionez că pensionarii sunt furaţi ca-n codru prin neaplicarea indexării la 1 ianuarie a fiecărui an aşa cum cere Legea 263 din 2010”, scrie Băsescu, arătând că ”din păcate liderii aleşi sau autointitulaţi ai pensionarilor au prins gustul statului la televizor unde fără ruşine nu mai prididesc să lingă orice excroc (!) de politician care îi bagă în seamă”.

Traina Băsescu acuză că pentru ”plăcerea  de a linge la politicieni  şi de a se da în stambă la tv-uri” reprezentanţii pensionarilor își înşeală ”fără scrupule camarazii pensionari”.

Iată și patru ”concluzii” ale lui Băsescu, raportate la pensia medie din 2019, care a fost 1292 RON/lună:

1. ”Dacă la 1 ianuarie se aplica indexarea cu inflaţia cumulată cu 50 la sută din creşterea salariului mediu brut, ar fi trebuit aplicată o creştere de 136  RON/lună - ceea ce la nivelul a 12 luni ar fi însemnat 1.632  RON/an la nivelul pensiei medii”.

2. ”Prin creşterea valorii punctului de pensie cu 14 la sută începând cu 1 sepembrie  va fi o crestere de 181 RON/lună însemnând o creştere cumulate în anul 2020 de 724 RON/lună”.

3. ”Banii furaţi de guvern fiecărui pensionar anul acesta în lipsa aplicării indexării la 1 ianuarie la schimb cu creştere punctului de pensie cu 14 la sută : 1632 RON – 724 RON  egal  908 RON”

4. ”Dacă de la 1 ianuarie se aplica indexarea, creşterea cu 136  RON a pensiei medii, ar fi însemnat procentual o creştere cu 10,5% a pensiei medii.

”Acum pricepeţi dragi pensionari cât v-a înşelat Olguţa cu promisiunea de 40 % de la 1 septembrie 2020, când de fapt voi aveaţi dreptul conform Legii 263 din 2010 la o indexare de 10,5 la sută de la 1 ianuarie 2020?”

Desigur, e de așteptat o reacție a Olguței Vasilescu. Și, la fel de sigur, Traian Băsescu își urmează planul, declanșând dezbateri aprige, scandaluri și controverse. Adică mediul său… de succes!

Conștiincios, Băsescu prezintă și sursa datelor utilizate în analiză din sursă INS şi Guvern:

- salariul mediu brut în anul 2019                                   – 5163 RON;

- salariul mediu brut în anul 2018                                   – 4162 RON;

- inflaţie în anul 2019                                                     - 3,8 %;

- pensia medie în anul 2019                                           -  1292 RON;

- valoare punct pensie până la 1 septembrie 2020            - 1265 RON;

- valoare punct pensie începând cu 01.septembrie 2020 -1400 RON

- jumătate din creşterea salariului mediu brut în 2019     - 6,7%

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

119
Tagurile:
Traian Băsescu

Загрузка...
Proteste în Minsk

UE nu recunoaște alegerile și impune sancțiuni Belarusului

0
(reînnoit 22:18 14.08.2020)
Uniunea Europeană nu recunoaște alegerile din Belarus și va introduce sancțiuni împotriva persoanelor responsabile de violențe asupra protestatarilor și de falsificarea alegerilor.

CHIȘINĂU, 14 aug – Sputnik. Miniștrii Afacerilor Externe ale statelor Uniunii Europene au decis în unanimitate să introducă sancțiuni împotriva Republicii Belarus, a anunțat ministrul de Externe al Slovaciei, Ivan Korcok în contul său de Twitter.

Potrivit acestuia, restricțiile individuale vor viza pe cei care sunt responsabili “de violențe asupra protestatarilor pașnici și de falsificarea alegerilor”.

La rândul său, Reprezentantul Înalt al UE pentru Afacerilor Externe și Politica de Securitate Comună, Josep Borrell, a anunțat în contul său Twitter că Uniunea Europeană nu recunoaște rezultatele alegerilor din Belarus.

“Începe acțiunea de sancționarea a celor care sunt responsabili pentru violențe și falsificări”, a adăugat politicianul.

0
Tagurile:
Uniunea Europeană, Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
CEC din Belarus a anunțat rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale
Tihanovskaia anunță crearea unui Consiliul pentru preluarea puterii în Belarus
Belarusul i-a transmis Rusiei pe cei 32 de ruși

Загрузка...