Dorin Chirtoacă

Chirtoacă reținut de CNA - când și de ce

4263
(reînnoit 10:23 06.04.2017)
Urmează percheziții ample în birourile de la primărie și dosare penale care vor produce senzație în Republica Moldova, au dat asigurări socialiștii și nu doar ei

Sputnik Moldova publică un editorial semnat de Ghenadie Vaculovschi în care este descrisă situația în care primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, ar putea ajunge în atenția Centrului Național Anticorupție. Publicăm mai jos analiza menționată.

Editorial de Ghenadie Vaculovschi

Știrea despre reținerea lui Dorin Chirtoacă ar putea fi în curând una dintre cele mai tirajate în țara noastră, dacă se  va dovedi că este adevărat ceea ce au spus o serie de politicieni, experți și activiști civici despre presupusa mega escrocherie cu parcările din Chișinău. Dacă primarul Chirtoacă nu va veni cu dovezi care să demonstreze că este cinstit și nepătat, că a acționat perfect legal și că nu a adus prejudicii grave interesului public, atunci toată presa va scrie, la un moment dat, că „Chirtoacă a fost reținut acum câteva minute de CNA. Procurorii cer arestarea lui pentru un termen de 30 de zile".

Miercuri, purtătorul de cuvânt al președintelui țării a prezentat într-o conferință de presă informații care, într-o țară normală, ar fi provocat un scandal de asemenea proporții, încât cel vizat, aflat într-o importantă funcție publică, ar fi trebuit să demisioneze cât ai zice pește. Însă nu e și cazul lui Dorin Chirtioacă, care dă dovadă de o rezistență „exemplară", specifică doar unor ființe umane cu șoric în loc de obraz.

Expertul în economie Veaceslav Ioniță vorbește despre o cifră de ordinul miliardelor în cazul proiectului parcărilor promovat de Chirtoacă:

Iată și câteva declarații făcute de Ion Ceban, purtătorul de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova:

Și activistul civic Victor Chironda a făcut dezvăluiri ce scot în evidență probleme grave legate de acest proiect:

Bloggerul Eugeniu Luchianuc a scris înt-un articol recent, în care se referă la firma ce ar urma să gestioneze parcările cu plată din Chișinău, următoarele detalii:

„Compania fantomă austriacă "Eme Parkleitsystem" pe care a "vizitat-o" astăzi Victor Chironda este, cel mai probabil, o "mutcă" făcută de actualul director al CFM, consilierul municipal Iurie Topală.
De ce cred asta?
EME Parkleitsystem este apărată în judecată de către Andrei Briceac.
Andrei Briceac este frate cu Ion Briceac.
Ion Briceac este șef pe juriști la CFM și, totodată, om de încredere a lui Topală.

Topală este unul dintre principalii finanțatori ai PLM și, implicit, a primarului de Chișinău".

După aceste dezvăluiri și analize, care sunt de-a dreptul șocante, dar și pe fundalul unei tăceri inexplicabile a primarului supranumit pe rețelele de socializare „Glodin Băltoacă", avem tot temeiul să presupunem că un alt june politician, cu aere liberale și europene, ar putea să ocupe un loc de ne-cinste alături de ex-premierul liberal-democrat, al vostru Vladimir Filat.

Opinia autorului nu coincide neapărat cu opinia redacției Sputnik.

4263
Tagurile:
CNA, Dorin Chirtoacă, Moldova

Загрузка...