Billetes de euro, dólares hongkones y estadounidenses, libras y yuanes

Confesiunile apocaliptice pentru EURO ale economistului BCE

730
(reînnoit 18:16 10.11.2016)
Unul din artizanii proiectului Uniunii Europene a dezvăluit vicepreședintelui Grupului Europa Națiunilor și Libertății, Laurenţiu Rebega, că zona euro este în pericol.

BUCUREŞTI, 10 nov — Sputnik. Fostul consilier al Angelei Merkel, Otmar Issing, economist-principal al Băncii Centrale Europene, i-a transmis europarlamentarului român Laurenţiu Rebega că zona euro este în colaps, scrie acesta pe Facebook.

Astfel, greşelile politicilor europene au consecinţe dramatice asupra economiei zonei euro.

"Zilele trecute, fostul consilier al Angelei Merkel, Otmar Issing, economist-principal al Băncii Centrale Europene și unul dintre artizanii proiectului uniunii monetare europene, îmi confirmă temerile: zona euro este în pericol!", scrie Rebega.

Mecanismul este că sistemul creat nu permite statelor membre să se poată retrage din uniunea monetară. În condițiile unor noi crize, unele state devin vulnerabile și nu se pot alinia la o politică monetară unică și la o bancă centrală comună.

Mai mult, Laurenţiu Rebega scrie că "laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz, pariază că Italia și alte state vor ieși cât de curând din zona euro și consideră că pentru situația Europei se fac vinovate politicile de austeritate promovate de Germania".

Din alt punct de vedere, menținerea politicii dobânzilor zero adâncește decalajele economice și falimentează companiile de asigurări sau fondurile de pensii.

Consecinţele sunt dramatice în lipsa unei reforme a sistemului ce ar trebui să includă o divizare a uniunii monetare în cel puțin două zone, respectiv de nord şi de sud. În lipsa acestor reforme, "fără garantarea comună a depozitelor bancare și fără solidaritatea transfrontalieră, consecințele sunt dramatice", încheie vicepreşedintele Grupului Europa Națiunilor și Libertății.

730
Tagurile:
Colaps, Zona euro, Laurenţiu Rebega, Joseph E. Stiglitz, UE
Tematic
Politica externă a SUA se schimbă
Sisteme S-400 Triumf

Sistemele S-400 “cuceresc” a patra țară: Ce urmează?

456
Expansiunea pașnică a sistemelor de rachetă antiaeriene S-400, de producție rusească, cuprinde noi state ale Eurasiei. După China, Turcia, India, se pregătesc că se reînarmează cu “Triumf” Forțele Aeriene ale Republicii Belarus, scrie analistul militar.

În proces de achiziție a sistemelor S-400 sunt de asemenea Irak, Qatar și Maroc (Nord-Vestul continentului african). Temeiul unei promovări de succes a sistemelor de apărare antiaeriană pe planetă este lipsa unor modele similare, caracteristicile de luptă unice.

Comandantul Forțelor Aeriene și trupelor de apărare antiaeriană ale armatei Republicii Belarus, general maiorul Igor Golub, a anunțat pe 14 ianuarie despre o reînarmare a forțelor antiaeriene cu noi sisteme S-400 „Triumf”, construite cu luarea în calcul a capacităților de luptă ale avioanelor de generația a cincea F-22 și F-35 ale Forțelor Aeriene ale SUA (NATO planifică să desfășoare sute de F-35 în Europa).

Totodată, în cadrul trupelor are loc o activitate de precontract de studiere a modului de funcționare a sistemului de misile „Panțir-S”.

Зенитный комплекс Панцирь-С1, архивное фото
© Photo : пресс-служба Западного военного округа Минобороны РФ
Panțir-S

Au fost încheiate contracte pentru livrarea elicopterelor multirol de asalt Mi-35 și celei de-a doua partide a avioanelor de luptă SU-30SM de producție rusească. În anul 2021, trupele belaruse vor primi în dotare noi radare Protivnik-G și Vostok.

Anterior, în serviciul de protecție a spațiului aerian al țării (în districtul Baranovici) a intrat complexul radar cu trei coordonate în banda S “Sopka-2”, produs în Rusia. Sancțiunile occidentului și dificultățile economice fac din Rusia un furnizor de arme fără de alternativă pentru armata belarusă.

Cerul Republicii Belarus devine un scut de nepătruns pentru orice agresor.

Trupele forțelor aeriene și antiaeriene învață să soluționeze sarcini de luptă în condiții dificile, luând în considerare experiența din Siria, Libia și Karabah de utilizarea de către inamic a rachetelor și dronelor.

Evoluție optimistă

Cooperarea tehnico-militară activă cu Rusia consolidează securitatea și suveranitatea a cincizeci de state ale lumii, inclusiv șapte state din CSI. Specialiștii străini consideră avioanele și sistemele de apărare antiaeriană de producție rusească cele mai eficiente instrumente de consolidare a capacității de apărare.

China a devenit prima țară care a achiziționat sistemele de rachetă S-400 „Triumf”.

Informațiile despre contractul ruso-chinez de livrare a două seturi de regiment ale sistemelor S-400 au apărut în noiembrie 2014. Din componența unui set fac parte: un punct de comandă mobil, două divizii de sisteme de lansare, radare și peste 120 de rachete ghidate, de două tipuri. Primele lansări de succes din „Triumf” au fost efectuate de specialiștii chinezi în decembrie 2018 și, de la o distanță de 250 de kilometri, au lovit o țintă balistică care zbura cu o viteză de 3000 de metri pe secundă. Al doilea set de sisteme S-400 a ajuns în China în decembrie 2019.

De ce SUA se tem de sistemul S-400 cumpărat de Turcia?
© Ruptly / Минобороны России / dvids

În China printre principalele avantaje ale sistemelor rusești „Triumf” sunt considerate raza lungă de acțiune de până la 400 de kilometri (fapt cu care nu se poate lăuda niciun sistem de rachetă de tip “sol-aer”), capacitatea de a distruge avioanele de cercetare ale inamicului - pentru împiedicarea orientării la țintă în timpul acțiunilor militare și a spionajului de la mari distanțe. Sistemele S-400 permit un control sigur a zonelor periferice și disputate din jurul Chinei.

Rusia și Turcia au convenit asupra livrărilor sistemelor S-400 „Triumf” în anul 2017, valoarea contractului a constituit 2,5 miliarde de dolari. Acest lucru a provocat o criză serioasă în relațiile americano-turce. Amenințând cu sancțiuni, precum și cu excluderea Turciei din programul de producție a avioanelor americane de luptă F-35, Washingtonul le-a cerut turcilor să renunțe la afacere și să se opteze exclus pentru sistemele americane Patriot. Ankara nu a cedat cerințelor ultimative ale SUA și, în vara anului 2019, a primit patru divizii a sistemelor de rachetă S-400 (primul set).

Turcia intenționează să procure cel de-al doilea set pentru a-și forma cel mai sigur și modern sistem de apărare antiaeriană pentru protejarea unor obiective importante din țară. Desfășurată în apropiere de Ankara, sistemul S-400 a reușit în cadrul testărilor să detecteze avionul de luptă F-16 Fighting Falcon la limita razei de acțiune a radarelor – peste 600 de kilometri.

Adică, în regimul serviciului de luptă, când detectarea și distrugerea țintelor aeriene se efectuează în regim automat, avioanele F-16 Fighting Falcon pot fi distruse de “Triumf” la o depărtare de 400 de kilometri de Ankara. Acordul de principiu pentru livrarea  în Turcia a setului doi a sistemelor S-400 a fost încheiat în iunie 2020.

India a încheiat un contract în valoare de 5,43 de miliarde de dolari pentru livrarea a cinci seturi de regiment a sistemului S-400 în octombrie 2018. Delhi se arată hotărât, în pofida presiunilor fără de precedent ale SUA. Potrivit publicației The Times of India, „Triumf-urile” rusești vor fi dislocate în regiunile de Vest, Nord și Est ale Indiei (luând în considerare un spectru de amenințări din partea Chinei și Pakistanului) și vor realiza o adevărată revoluție în sistemul de apărare antiaeriană al țării. Pentru instruirea în procesul de exploatare și utilizare în luptă a sistemului S-400, primul grup, format din 100 de specialiști indieni, va sosi în Rusia până la sfârșitul lui ianuarie 2021. Primul set al „Triumfurilor” urmează să intre în dotarea armatei Indiei la sfârșitul anului 2021. Toate cinci seturi ale S-400 urmează să fie livrate de Rusia până în 2025.

Perspective triumfale

Negocieri pentru achiziționarea sistemelor „Triumf” sunt purtate cu Maroc, Qatar, Irak. Anterior, de procurarea sistemului S-400 s-au arătate interesate Algeria, Egiptul, Vietnam, Arabia Saudită, în total – peste 12 state.

Cererea externă depășește oferta exportatorului (prioritară rămâne reînarmarea Forțelor Aerospațiale ale Rusiei). Însă, conform legii cu privire la contracararea inamicilor SUA prin intermediul sancțiunilor (semnată de președintele Donald Trump în august 2017) împotriva acestor state pot fi impuse sancțiuni. Însă nimic nu le va putea opri în calea spre obținerea celui mai bun sistem de apărare antiaeriană cu rază lungă de acțiune S-400.

Sistemul “Triumf” schimbă lumea. Dacă sistemele S-400 vor fi procurate, spre exemplu, de Iran, portavioanele SUA din zona Golfului Persic vor deveni niște jucării inutile. Washingtonul va fi nevoit să-și schimbe viziunea asupra lumii, să-și “reconceptualizeze stilul” și dialogul cu Iranul. Şi acest lucru deja se întâmplă în Irak.

Ambasada și bazele aeriene ale SUA în Irak sunt supuse periodic unor atacuri cu rachete. Sistemele americane de rachetă nu au făcut față respingerilor atacurilor. Obuzele lansatoarelor multiple de rachete explodează în “zona verde” a Bagdadului, fapt care a determinat SUA să-și evacueze o bună parte a personalului diplomatică și să arendeze de la irakieni sistemul de misile Panțir-S, procurat din Rusia.

Зенитный ракетный комплекс С-400 Триумф
© Sputnik / Сергей Мальгавко

Să revenim însă la S-400. Avantajele importante ale „Triumfului” sunt – vederea panoramică a radarului și flexibilitatea aplicării a patru tipuri de rachete (formarea unui sistem antiaerian cu mai multe niveluri). Utilizarea mai multor tipuri de rachete permite lovirea eficientă a țintelor hipersonice, a aviației militare, dronelor, rachetelor de croazieră, tactice și balistice în tot spectrul de altitudini – de la 5 metri, până la 30 de kilometri, la o distanță de la 400 de kilometri, până la 2 kilometri. O singură baterie a Triumfului poate avea până la 72 de rachete orientate și să tragă simultan cu ele în 36 de ținte, care zboară cu o viteză de 4800 de metri pe secundă. Sistemul S-400 poate fi integrată cu sisteme antiaeriene de mai multe tipuri (S-300, Panțir-S1, Tor-M1) și să dirijeze o rețea de mijloace antiaeriene cu diverse raze de acțiune, în orice condiții ale reacției radioelectronice.

Totodată, în anul 2021, trupele rusești vor obține sistemul revoluționar S-500, care este gata de război la altitudini de până la 200 de kilometri. Este timpul ca partenerii Rusiei în cooperarea tehnico-militară să-și ocupe iarăşi locul la coadă.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

456
Tagurile:
S-400
Тема:
Industria militară rusă

Загрузка...
Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA în România

Zuckerman, pus într-o postură penibilă de un ministru!

873
A plecat cu coada între picioare!... Dezvăluire: ambasadorul Statelor Unite în România a fost pus într-o situație jenantă de un ministru al Guvernului Cîțu, dar l-a tratat cu totală lipsă de considerație

BUCUREȘTI, 15 ian – Sputnik. Obișnuit să vină când vrea el și să dea indicații fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu, ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, a fost pus într-o situație jenantă de noul ministru, Stelian Ion.

Conform DC News, miercuri la ora 11, ambasadorul s-a dus în vizită de rămas bun la Ministerul Justiției dar… ministrul Stelian Ion ”nu a fost disponibil, reprezentantul SUA fiind primit doar de șeful său de cabinet”.

”Stelian Ion nu și-a găsit timp să-l primească pe ambasadorul Adrian Zuckerman, pentru ambasadorul Americii nu a fost disponibil decât un oarecare Dima, din cabinetul ministrului”, scrie DC News.

Mai mult, agenția lui Bogdan Chirieac consideră că ”gestul poate fi considerat un afront la adresa aliatului strategic al țării noastre, fiind fără precedent ca unei vizite la acest nivel diplomatic să îi răspundă doar un tânăr funcționar din cabinetul demnitarului”.

”Este probabil ca ministrul Renew Europe să fi gândit gestul ca pe un afront la adresa președintelui Trump, cel care l-a numit pe Adrian Zuckerman”, comentează DC News.

Dacă analizăm site-ul Ministerului Justiției, vedem o altă ciudățenie: este plin de știri și imagini cu Zuckerman și Predoiu – întâlniri, proiecte comune, idei, indicații, angajamente etc. – dar NICI O referire măcar la o întâlnire Zuckerman - Stelian Ion!

Oare să se fi ”topit” proiectele ambasadorului pentru Justiția română? Și la fel să se topească și propunerile referitoare la privatizări, căi ferate, autostrăzi?... Nu ar fi de mirare, pentru că mai toate promisiunile de proiecte și investiții SUA la noi s-au dovedit… gazoase! Mai puțin cele în care România a dat bani din greu!

Cert este că situația în care ministrul Stelian Ion l-a pus pe Zuckerman este penibilă – mai ales că acesta de abia fusese primit și firitisit de Aurescu, dar și decorat de Iohannis!

873
Tagurile:
Florin Cîţu, Adrian Zuckerman

Загрузка...
Elevi

Romaniuc: “Numirile din pixul inspectorului general, eliminate”

11
Fostul inspector școlar general susține că, în urma discuțiilor purtate cu profesori, cu părinți și cu elevi, în legătură cu numirea directorilor, după ce li s-au încheiat mandatelor, a ajuns la câteva concluzii. Care sunt acestea.

BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. Liliana Romaniuc, fost inspector școlar general și o voce importantă în mediul educațional prezintă câteva concluzii referitoare la numirea directorilor de școli după încheierea mandatelor. Aceste concluzii sunt rezultatul discuțiilor purtate cu profesori, părinți și elevi.

”Numirile din pixul inspectorului general trebuie eliminate cât mai repede posibil. Am auzit despre situații în care inspectorul general nu s-a consultat nici măcar cu adjuncții”, scrie Liliana Romaniuc.

Aceasta susține că Legea educației, din ianuarie 2011, prevedea foarte clar ce se întâmplă la finalizarea mandatului directorului: Consiliul de Administrație numește persoana care va ocupa funcția de director, până la organizarea concursului.

De asemenea, concursul pentru ocuparea funcției de director trebuie să fie organizat la nivelul școlii, de către Consiliul de Administrație - entitatea care cuprinde reprezentanții tuturor beneficiarilor direcți sau indirecți ai educației: elevi, părinți, comunitate locală, profesori. În opinia Lilianei Romaniuc, procesul trebuie să fie mai mult decât un concurs...

”Nu știu când vom ajunge la această decizie, dar e bine să începem să ne pregătim pentru ea. Asta și pentru că directorii și profesorii spun că își doresc autonomia școlilor, și e bine ca școlile să aibă autonomie”, a adăugat fostul inspector școlar general.

O altă concluzie se referă la reformarea sau transformarea din temelii a CNEME - Corpul Național al Experților în Management Educațional.

Directorii unităților de învățământ au nevoie de formare consistentă pentru a ajunge în această entitate profesională.

Romaniuc a făcut o paralelă cu Corpul Experților Contabili, structură profesională în care se intră foarte greu. Este, de asemenea, o structură cu un grad înalt de competență.

În opinia expertului, cam așa ceva ar trebui să avem și pentru directorii de școli;

Profesionalizarea managementului școlilor și reformarea/transformarea inspectoratelor sunt provocări mari, dar care, dacă sunt depășite, pot contribui la îmbunătățirea calității școlilor noastre, mai este de părere Liliana Romaniuc.

Fostul inspector școlar general și-a exprimat încrederea că se poate ajunge la acest deziderat cu răbdare, înțelepciune, profesionalism, decizii transparente, fundamentate pe studii și cu implicarea specialiștilor din educație.

”Ce a fost și ce este știm, important este să începem să privim către alte abordări. Nu peste noapte și nu fără resurse!”, a punctat Romaniuc.

Fostul inspector școlar general a reluat o idee enunțată anterior potrivit căreia un director nu trebuie să aibă mai mult de două mandate la aceeași unitate de învățământ.

11
Tagurile:
Școala

Загрузка...