Hillary Clinton

Expert: Clinon folosește metode sovietice de propagandă

79
(reînnoit 18:34 27.08.2016)
Clinton folosește metode sovietice de propagandă, atunci când lansează mesaje antirusești prin care încearcă să justifice eșecul SUA în politica internă și externă, susţine un expert.

BUCUREȘTI, 27 aug — Sputnik. Candidatul la funcția de președinte al SUA Hillary Clinton folosește metode sovietice  de propagandă în atacurile sale în adresa Rusiei, consideră directorul Centrului de Studii militar-politice al Institutului pentru SUA și Canada al Academiei de Științe din Rusia, Vladimir Batiuk.

Potrivit lui Batiuk, atenția sporită de care beneficiază Rusia în campania electorală din SUA este una neașteptată.

"În ajunul campaniei electorale toți afirmau într-un glas că subiectul Rusiei nu va juca nici un rol în alegeri. Dar deodată, aceasta a început să joace un rol central", a sublinait expertul.

Potrivit lui, "se pare că acest lucru este o consecință a faptului că modelul relațiilor internaționale construit de SUA, la finele războiului rece, nu mai funcționează. Elitei guvernante îi vine greu să recunoască anumite imperfecțiuni conceptuale ale acestui model, în special în cazul doamnei Clinton, care s-a aflat la începuturile acestui model, în calitatea de prima doamnă în anii 90".

Batiuk susţine că în astfel de situații, de regulă, este căutat un țap ispășitor.

"Acest lucru îmi amintește de Uniunea Sovietică, când așa-numitul "imperialism sângeros" era prezentat drept o cauză a tuturor problemelor și eșecurilor cu care se ciocnea URSS în politica internă și externă. „Există un deficit de mărfuri în magazinele sovietice? Înseamnă că este vorba despre o conspirație a spionajului imperialist". Ceva asemănător observăm astăzi în campania electorală americană", consideră Batiuk.

Dânsul evidențiază o anumită contradicție în declarațiile din perioada campaniei electorale și modul în care politicienii americani încearcă să prezinte Rusia în ansamblu.

"Astfel de declarații încep să acționeze împotriva propagandei sociale americane însăşi, potrivit căreia Rusia ar fi condamnată la decădere, extincție, pentru că în calitate de stat învins în războiul rece nu s-ar fi acomodat la o lume americanocentrică. Iată că această țară "în decădere" începe să joace un rol important în politica americană națională și internațională… E clar că aici există o contradicție logică, care reprezintă o manifestare a crizei cu care se confruntă concepția americană a politicii externe", a mai declarat expertul.

În opinia lui, luând în considerație toți acești factori, oricărui președinte american, indiferent de cine ar fi acesta, îi va fi complicat să comunice cu Moscova.

"O parte însemnată a elitei americane dominante percepe Rusia contemporană ca pe un stat criminal, cu care nu pot fi stabilite nici un fel de contacte sau dialoguri. Acest lucru complică acțiunile diplomaților americani în direcția rusă", consideră Batiuk.

Joi, Clinton a lansat noi critici dure în adresa concurentului său republican, Donald Trump, învinuindu-l de poziții pro-rusești. Aceasta l-a numit pe Vladimir Putin "nașul naționalismului extremist global". De asemenea, Clinton i-a învinuit de simpatii excesive față de Moscova pe mai mulţi lideri ai statelor Occidentale, printre care și pe fostul președinte al Partidului Independenței Britanice (UKIP), unul din ideologii Brexit-ului, Nigel Farage.

79
Tagurile:
Donald Trump, Hillary Clinton, Alegerile prezidențiale din SUA, SUA, Hillary Clinton, SUA
Tematic
Hillary Clinton, văzută ca o ameninţare la adresa securităţii SUA

Загрузка...