Putin a felicitat femeile cu prilejul zilei de 8 martie

Putin i-a felicitat pe liderii și cetățenii statelor CSI cu aniversarea a 76-a a Victoriei

254
(reînnoit 15:13 08.05.2021)
În mesajul său de felicitare sale, liderul rus a subliniat că astăzi datoria morală a tuturor este „să păstreze cu atenție și să transmită generațiilor tinere memoria evenimentelor din acei ani duri”.

CHIȘINĂU, 8 mai – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin i-a felicitat pe liderii și cetățenii din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Abhazia, Osetia de Sud, precum și popoarele din Georgia și Ucraina cu ocazia aniversării a 76 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei, a anunțat sâmbătă serviciul de presă de la Kremlin.

În felicitarea sa, șeful statului rus a subliniat că, în această zi, cu un sentiment special de mândrie și recunoștință, onorăm isprava taților și bunicilor noștri, care au luptat curajos, umăr la umăr împotriva inamicului și au lucrat cu devotament în spatele frontului.

„Astăzi, datoria noastră morală este să păstrăm cu atenție și să transmitem generațiilor tinere amintirea evenimentelor din acei ani duri. Trebuie împreună să rezistăm cu hotărâre oricărei încercări de distorsiune și falsificare a istoriei, de revizuire a rezultatelor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, de justificare a atrocitățile monstruoase săvârșite de naziști și de complicii lor", a spus Putin.

De asemenea, președintele rus și-a exprimat încrederea că tradițiile de prietenie fraternă și asistență reciprocă, călite în anii duri de război, au fost și rămân o bază de neclintit pentru construirea și dezvoltarea relațiilor constructive și de bună vecinătate.

Putin a mai transmis cuvinte de recunoștință sinceră tuturor veteranilor din Marele Război pentru Apărarea Patriei și lucrătorilor din spatele frontului, le-a urat sănătate, prosperitate, tărie de caracter și longevitate.

254
Tagurile:
Vladimir Putin
Valeri Kuzmin

Ambasadorul Kuzmin: “Rusia ține minte tot!”

83
(reînnoit 19:32 24.06.2021)
Ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin: ”Din păcate, multe speranțe legate de semnarea Tratatului din 2003 nu au fost împlinite nici până în ziua de astăzi”

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Continuăm publicarea alocuțiunilor de la cea de-a treia Ediție a Conferinței științifice internaționale ”22 IUNIE 1941 în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și 23 August 1944 în istoria relațiilor ruso-române” – eveniment derulat sub înaltul patronaj al Excelenței Sale Valery Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse în România.

Prezentăm azi alocuțiunea amfitrionului manifestării, ambasadorul Federației Ruse, Valery Kuzmin, redând mai multe idei principale, așa cum au fost ele consemnate de publicația ”Vești din Rusia”, condusă ce moderatorul Conferinței, reputatul ziarist rus Vyaceslav Samoșkin, cel mai vechi corespondent străin în România.

Referindu-se la faptul că manifestarea se desfășoară într-o zi cu semnificație aparte, 22 iunie, ambasadorul a adus aminte că, exact cu 80 de ani în urmă, a început Marele Război pentru Apărarea Patriei – ”cea mai importantă etapă a celei mai cumplite, până acum, tragedii din istoria omenirii”.

În Federația Rusă, ea este marcată ca Ziua Memoriei și Durerii, a spus ambasadorul Valery Kuzmin, subliniind că ”practic, în istoria fiecărei familii ruse, războiul a lăsat urme grele, de neșters”.

”În total, pentru Victorie și-au dat viața, în total, 27 de milioane de cetățeni ai URSS, dintre care majoritatea trăiau pe teritoriile Federației Ruse – pe fronturi și în spatele liniilor inamice, în detașamente de partizani”, a spus Kuzmin, arătând că ”Mai mult de jumătate din acest număr uriaș au fost civilii, care au murit de foame în Leningradul asediat, în timpul bombardamentelor și atacurilor asupra localităților, de epuizare în lagărele de muncă și a muncii silnice în teritoriile ocupate”.

Și, ca o supremă tragedie, ”Zeci de milioane de copii nu au văzut lumina zilei”, a punctat Kuzmin.

În total dispreț față de această tragedie, în ultimul timp, în Occident, ”răsună tot mai vocal vocile forțelor revanșarde, al cărui obiectiv este acela de a discredita eroismul nemuritor a milioane de reprezentanți ai popoarelor URSS - de fapt, a tuturor celor care au luptat, pe Pământ, împotriva fascismului și a nazismului”, spune Kuzmin.

”Scopul principal al falsificatorilor istoriei este de a minimaliza și, dacă este posibil, de a nega în totalitate rolul decisiv al Armatei Roșii și al Uniunii Sovietice în obținerea Victoriei asupra răului absolut al nazismului, intrat în istoria omenirii prin crime nemaivăzute: nimicirea a milioane de oameni, inclusiv a unor popoare întregi - ceea ce în dreptul internațional contemporan este calificat drept genocid”, arată ambasadorul rus.

Valery Kuzmin declară ferm: ”Nu poate exista o justificare rațională pentru acest gen de revizuire a hotărârilor Tribunalului de la Nürnberg, din 1946, recunoscute ca norme de drept internațional, deși, în acele vremuri, datorită lipsei unei definiții juridice necesare, ele au fost definite drept ”crime de război și crime împotriva umanității”„.

De aceea, ambasadorul consideră că ”sunt de un cinism suprem afirmațiile referitoare la responsabilitatea egală a URSS și a Germaniei hitleriste pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial”.

”Spre marele nostru regret, printr-o astfel de faptă rușinoasă s-a evidențiat Parlamentul European în rezoluția lui din 2019”, spune Kuzmin, arătând că ”obiectivul evident al acestui gen de eforturi este ca, în condiții de declin al forței cumulate a Occidentului istoric, să fie cât mai mult îndepărtată perspectiva pierderii pozițiilor geopolitice dominante”.

În același timp, uriașul arsenal al mijloacelor occidentale ”de dezinformare în masă” a fost ”mobilizat pentru a demoniza actuala Rusie democratică, pentru a împărți lumea după noi linii de delimitare artificial trasate între așa-numitele democrații și autocrații”, subliniază Kuzmin.

De partea rusă, zilele trecute, Duma de Stat a adoptat, în a treia lectură, un proiect de lege de modificare a legii privind ”Eternizarea Victoriei poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941-1945”, punctează Kuzmin, evidențiind că legii poate fi evaluat chiar după titlul ei: ”Interdicția de a pune public semnul egalității între scopul și acțiunile Uniunii Sovietice cu cele ale Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Trecând la ziua de 23 august 1944, Kuzmin spune că ”în urma unei lovituri de stat, la București a fost înlăturat dictatorul Ion Antonescu și, curând după aceea, armata română s-a alăturat Armatei Roșii, pentru ca, umăr la umăr, să continue eliberarea României, după care și a Europei Centrale și de Est”.

”Rusia ține minte acest lucru și îl prețuiește”, declară ambasadorul Kuzmin, subliniind că, drept urmare, ”a fost restabilită integritatea teritorială a României (nordul Transilvaniei), după care Bucureștiul a semnat Tratatul de Pace cu Puterile Aliate”.

Și, un alt fapt istoric – care nu se dorește a fi cunoscut de noile generații din România, ”ulterior, URSS a redus substanțial suma despăgubirilor pentru enormele daune aduse de armata română țării noastre”.

Pe de altă parte, Kuzmin punctează: ”Rusia ține minte și faptul că, la 22 iunie 1941, cei peste o jumătate de milion de soldați ai armatei române au intrat în al Doilea Război Mondial de partea Germaniei hitleriste”.

Ambasador rus consideră că, în fapt, ”poporul român a devenit, în același timp, și victimă și participant involuntar la crimele regimului dictatorial, ale cărui aventuri militare s-au încheiat cu rușinoasa înfrângere de la Stalingrad”.

23 august 1944 a devenit ”un eveniment determinant, ce a permis, apoi, să fie întoarsă pentru totdeauna această pagină neagră din istoria relațiilor ruso-române” iar o bună dovadă în acest sens o constituie „îndeplinirea cu succes a acordului interguvernamental privind statutul mormintelor militare de pe teritoriile țărilor noastre, din 2005”.

În acest sens, ambasadorul a subliniat că ediția din acest an a Conferinței științifice internaționale ”își propune să extragă experiența pozitivă din evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial, pentru edificarea pe viitor a relațiilor ruso-române”.

”O temelie politică solidă a fost pusă, în acest scop, în 2003, prin Tratatul privind relațiile de prietenie și colaborare dintre țările noastre, semnat chiar atunci când a fost luată decizia de aderare a României la NATO și la Uniunea Europeană”, spune Kuzmin, menționând însă că ”din păcate, multe speranțe legate de semnarea Tratatului din 2003 nu au fost realizate nici până în ziua de astăzi”.

În fine, în privința adevăratei istorii și importanțe a celor petrecute după 22 iunie 1941 și până la marea Victorie, ”în țara noastră, la nivel de stat, se depun eforturi consecvente pentru păstrarea adevăratei memorii istorice despre Marele Război pentru Apărarea Patriei, despre eroii și victimele lui”, subliniază Valery Kuzmin.

”Recidivele ideologiei neonaziste sunt suprimate în conformitate cu legislația în vigoare; nu veți întâlni străzi cu numele unor criminali de război și ale complicilor lor, condamnați la Nürnberg sau pe parcursul altor procese ținute în perioada postbelică; și cu atât mai mult, nu veți vedea statuile sau busturile lor”, atrage atenția ambasadorul rus.

De asemenea, el a subliniat că în Rusia ”sunt excluse, practic, manifestările de antisemitism și, în general, de discriminare sau ură interetnică, iar cei care se fac vinovați de un asemenea comportament sunt deferiți justiției”.

”Încercările de reabilitare a naziștilor și a complicilor lor sunt supuse unei ample condamnări publice, iar instanțele de judecată apără onoarea și demnitatea veteranilor”, spune Kuzmin.

În acest sens, mișcarea de masă ”Regimentul Nemuritor” a devenit ”un monument popular unic al comemorării eroilor de război” – și la care participă și personalități din alte state, care au luptat alături de Armata Roșie.

Reamintim că președintele sârb Aleksandar Vucic și fostul premier izraelian Benjamin Netanyahu au participat alături de președintele Vladimir Putin la marșul ”Regimentului Nemuritor”, purtând fotografii ale rudelor lor care au luptat împotriva naziștilor.

În încheierea alocuțiunii sale, ambasadorul Valery Kuzmin și-a exprimat convingerea că, prin comunicările prezentate la Conferință, se vor expune și transmite ”idei și propuneri constructive, care vor permite însănătoșirea semnificativă a relațiilor ruso-române interstatale cu ajutorul eliminării tuturor formelor de fobii și prejudecăți istorice”.

83
Tagurile:
Valeri Kuzmin, Valery Kuzmin
Тема:
Relațiile româno-ruse
Tematic
Valery Kuzmin, lecție de comportament corect dată ambasadorilor occidentali
Iulian Chifu, făcut praf după obrăznicia față de ambasadorul Kuzmin
Dezbatere excepțională despre România și Rusia: Mădălin Ionescu în dialog cu Valery Kuzmin
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
VIDEO: Conferință de presă a ambasadorului Rusiei la București, Valery Kuzmin

Загрузка...
Metalurgia

Oamenii de știință ruși creează un aliaj unic pentru transporturile aeriene și feroviare

64
Oamenii de știință ruşi au dezvoltat o tehnologie pentru producerea unui aliaj de aluminiu unic rezistent la căldură, cu durabilitate îmbunătățită, foarte util în transportul aerian și feroviar.

BUCUREŞTI, 24 iun – Sputnik. Oamenii de știință de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie „MISiS” (NUST MISIS), în cooperare cu colegii lor de la Universitatea Federală Siberiană și Centrul de Cercetare și Producție în Hidrodinamică Magnetică (Krasnoyarsk), au dezvoltat o tehnologie pentru producerea unui aliaj de aluminiu unic rezistent la căldură, cu durabilitate îmbunătățită.

Potrivit cercetătorilor, acest nou aliaj ar putea înlocui conductoarele de cupru mai scumpe și mai grele din transportul aerian și feroviar de mare viteză. Rezultatele studiului au fost publicate într-o revistă ştiinţifică interdisciplinară, Materials Letters.

Cercetătorii au creat o metodă pentru producerea unei sârme unice, rezistente la căldură, de înaltă rezistență. Sârma este realizată dintr-un aliaj de aluminiu, cu diametrul de aproximativ 10 mm, într-un cristalizator electromagnetic. Autorii au reușit să obțină o structură stabilă termic (rezistentă la până la 4000° C inclusiv), care este considerabil superioară aliajelor de aluminiu cunoscute cu stabilitate termică, păstrându-și proprietățile până la 250-3000° C.

„Înainte, aliajele cu o astfel de structură erau produse folosind o tehnologie complicată și costisitoare care implică cristalizarea ultrarapidă, producția de pelete și metode ulterioare de metalurgie a pulberilor”, a explicat Nikolai Belov, director de cercetări și profesor de știința materialelor și aliaje ușoare la Universitatea Naţională de Știință și Tehnologie MISiS.

„Am reuşit să producem un fir rezistent la căldură, de înaltă rezistență, din acest aliaj. Acum îi stabilim proprietățile fizice și mecanice, iar primele rezultate sunt deja impresionante. Intenţionăm să brevetăm metoda de producere a acestui tip de sârmă”, a precizat Torgom Akopian, cercetător principal la Departamentul de formare a metalelor NUST MISIS.

Conductoarele rezistente la căldură și de înaltă rezistență ar putea fi utilizate în transportul aerian și feroviar de mare viteză în loc de cele din cupru semnificativ mai scumpe și mai grele. Potrivit autorilor, tehnologia unică și de economisire a costurilor i-ar putea interesa pe producătorii de semifabricate din aliaj de aluminiu forjat.

Principalele rezultate ale studiului au fost susținute de Grantul Fundației pentru Știință din Rusia (RSF) nr. 20-19-00249.

64
Tagurile:
Rusia
Tematic
Centrul Rus de Știință și Cultură de la București: ”Vine Anul Nou!”
Putin: Știința rusă și-a demonstrat forța prin crearea vaccinului ”Sputnik V”
Cursuri noi de limba rusă la Centrul Rus de Știința și cultură
Oamenii de știință ruși vor crea obiecte invizibile
Oamenii de știință ruși au descoperit o nouă modalitate de a trata COVID-19
Ciupercă anti-COVID descoperită de oamenii de știință ruși

Загрузка...
Xi Jinping

Imagini unice: China a inaugurat cel mai mare MUZEU din lume dedicat unui partid

0
O corespondență de la Beijing cu o ocazie specială – o vizită la recent inauguratul muzeu dedicat Partidului Comunist Chinez – secvențe excepționale! Un Muzeu unic, a beneficiat și de sprijinul Federației Ruse

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Nimic nu abate China de la proiectele sale – iar motorul acestui parcurs unic în istorie este poporul marii țări a păcii, sub conducerea Partidul Comunist Chinez.

© Sputnik / Михаил Воскресенский

Indiferent de atacurile Occidentului, China nu dă nici un pas înapoi din drumul său, al democrației populare, iar acum, iată, a fost inaugurat un muzeu-simbol, chiar un monument al victoriei partidului celor ce muncesc.

”Vă invit să descoperiți China, vizitând cel mai mare muzeu din lume dedicat unui partid: Partidul Comunist Chinez”, transmite ziaristul român din Beijing, Dan Tomozei, cel care s-a numărat între primii rezidenți străini din China care au vizitat Muzeul PCC, inaugurat zilele trecute, la Beijing, chiar de președintele Xi Jinping – și dedicat Centenarului Partidul Comunist Chinez, 2021-2021.

Iată câteva date despre impresionanta realizare, oferite de Dan Tomozei: construcția a început la data de 10 Septembrie 2018, obiectivul fiind recepționat la data de 5 Mai 2021, iar în procesul de proiectare, construcție și amenajare a muzeului au fost implicați aproape 50.000 de oameni, lucrările fiind încheiate în mai puțin de 1.000 de zile.  

Muzeul PCC are forma caracterului chinezesc GONG, care arată ca litera H desenată în plan orizontal. ”Bazată pe structura tradițională cu colonade, clădirea este o reprezentare a esenței arhitecturii chineze: verticală și pătrată, simplă, dar grandioasă”, scrie Dan Tomozei.

Atenție și la simbolistică: pe laturile de Est și de Vest ale sălii de expoziții se găsesc 28 de coloane, care ”simbolizează cei 28 de ani de luptă ai PCC până la înființarea Noii Chine”.

”Aproape două treimi din suprafața clădirii principale, aproximativ 150.000 de metri pătrați, a fost proiectată ca spațiu expozițional, iar în sala de expoziții a fost înființat un Oficiu Poștal special rezervat vizitatorilor – având chiar și un cod poștal special: 100100 (dublu 100)”.

Aflăm că acest dublu 100 simbolizează ”faptul că muzeul a fost finalizat la aniversarea a 100 de ani de la fondarea partidului, dar și cele două obiective centenare ale PCC”.

”Structurat pe mai multe perioade din cei 100 de ani de existență a PCC, în muzeu sunt prezentate obiecte și piese originale din timpul Marșului cel Lung, dar și primul Drapel al Republicii Populare Chineze, arborat la data de 1 Octombrie 1949”, scrie Dan Tomozei, arătând că muzeul marchează perioadele, evenimentele și evoluțiile importante din viața RP Chineze și a PCC, „începând cu Mao Zedong, apoi Deng Xiaoping, Jiang Zemin, Hu Jintao, până la Xi Jinping”.

Desigur, spații speciale sunt rezervat evoluției economice, industriale, tehnice și spațiale,  dar, atenție – ”și epidemiilor SARS (2003) și COVID-19 (2020)”!

Și, pentru că vorbim de o țară care începe să domine tehnologia înaltă, Dan Tomozei ne spune că Muzeul Partidului Comunist Chinez ”dispune de cele mai noi tehnologii de prezentare, vizuale și audio: 4K, 8K și 8D”. 

Ce se mai poate spune? Doar că superputerea de la Răsărit NU uită și nu lasă nici un detaliu deoparte!

Un aspect ar mai fi de menționat: Muzeul PCC a beneficiat de sprijinul Federației Ruse. Dan Tomozei ne dă câteva detalii, în exclusivitate:

”În secțiunea Mai Zedong, momentul 1949 - Proclamarea RP Chineze, momentul este redat în imagini video originale filmate de un cameraman rus”, spune Dan Tomozei, arătând că ”imaginile au fost oferite cadou Chinei de Rusia în urmă cu doi ani, în semn de prietenie, pentru că doar Rusia le avea în arhivă pe rolele originale”.

Desigur, imaginile alb-negru din 1949 au fost recondiționate și trecute printr-un proces de special, acum putând fi urmărite în format color .

Deci, se poate spune că Muzeul Partidului Comunist Chinez este încă o legătură între China și Rusia - o relație exemplară, între două state puternice - alternativa de care se teme imperialismul occidental.  

Înainte de a viziona imaginile video, citiți acest mesaj al lui Dan Tomozei Dimian, românul care nu numai că locuiește în China, dar și înțelege mentalitatea și voința marelui popor: ”Urmăriți, pe cât se poate, renunțând la prejudecăți, pentru a încerca să înțelegeți China de azi, în dimensiunile și valorile ei”.

 

0
Tagurile:
Xi Jinping
Tematic
China prezice rezultatul summitului dintre Putin și Biden
Putin a numit relațiile dintre Rusia și China fără precedent
China: operațiune de salvare în desfășurare în mina Shanxi - 13 persoane au rămas blocate
China: Laboratoare mobile de testare COVID-19 în Guangzhou
Premieră gravă: România s-a făcut de RUȘINE în China, Beijing-ul are o REACȚIE fermă!
Confruntare declarativă între Vest și China
Coșmarul Occidentului: Vor forma Rusia și China o alianță militară?

Загрузка...