Sergei Lavrov

Lavrov: Unele afirmații ale demnitarilor din SUA au note schizofrenice

510
(reînnoit 11:08 28.04.2021)
În ultimul timp relațiile dintre Rusia și SUA se află într-o criză vădită: sunt anunțate noi și noi sancțiuni americane, sunt expulzați diplomații, Rusia este nevoită să adopte măsuri de răspuns, iar Washingtonul promite iar și iar să “pedepsească” Moscova.

Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a relatat, într-un interviu cu directorul general al AIP “Rossiya Segodnya”, Dmitri Kiseliov, pentru agenția RIA Novosti, cum partea rusă vede ieșirea din situația creată, în ce măsură politicienii americani sunt dispuși depășească conflictul. De asemenea, el a explicat că actuala situație a relațiilor bilaterale este mai proastă chiar decât în perioada “războiului rece”, cum Rusia va reacționa în cazul în care American va încerca să treacă “liniile roșii", Lavrov a mai spus de ce nu trebuie “să alegem între televizor și frigider”.

- Relațiile cu America sunt foarte proaste. Nu îmi mai aduc aminte să fi fost atât de proaste. E chiar mai rău decât în “războiul rece”. Ambasadorii stau în țările lor. Ce urmează? Care sunt variantele evoluției situației?

- Dacă totul ar depinde de noi, probabil, am fi revenit la nivel relațiilor normale și în calitate de prim pas, în opinia mea, care nu este deloc complicat, ar fi anularea tuturor acelor măsuri adoptate pentru limitarea activității diplomaților ruși în SUA, când în replica am limitat activitatea diplomaților americani în Rusia.

Serghei Lavrov, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei
© Photo : Пресс-служба МИД РФ

Am propus această soluție administrației lui Biden, imediat după inaugurare și preluare a mandatului. Am amintit acest lucru lui Blinkin. Nu am forțat nota. Pur și simplu, am spus că un pas evident pentru restabilirea activității normale ar fi o anulare a tot ce a început Barack Obama, când timp de câteva săptămâni până la plecarea din postul de președinte, a trântit ușa, și-a revărsat frustrarea, a arestat proprietatea diplomatică rusească, încălcând toate convențiile de la Viena, a expulzat diplomații ruși. Apoi s-a declanșat o reacție în lanț. Apropo, am răbdat o perioadă îndelungată, până în vara 2017, până a reacționa, pentru că administrația Trump ne-a rugat să nu reacționăm la excesele administrației Obama, aflată în proces de plecare, care părăsea Casa Albă. Însă administrația Trump nu a reușit să readucă situația într-un făgaș normal, iată de ce am fost nevoiți să răspundem mai mult sau mai puțin simetric. Însă americanii nu s-au calmat.

Observăm că administrația Biden continuă să alunece pe această pantă. Chiar dacă în discuția lui Putin cu Biden, care a avut loc în scurt timp de la inaugurare, în discuția mea cu secretarul de stat Blinkin, interlocutorii noștri americani ne-au comunicat că întreprind o analiză serioasă a relațiilor cu Rusia și speră ca în rezultatul acestui discuții totul va deveni mult mai clar. Însă rezultatele acestei discuții au devenit noi sancțiuni, la care suntem nevoiți să răspunde nu doar în oglindă, ci așa cum am avertizat în mai multe rânduri – că, în cele din urmă, vom acționa asimetric. Acest lucru vizează inclusiv și disparitatea numărului de diplomați și altor angajați, care activează în misiunile diplomatice americană în Rusia, depășind numărul diplomaților noștri din SUA. Am mai vorbit despre acest lucru, nu mă voi aprofunda în detalii.

Dacă ar fi să vorbim despre viziunile strategice ale relațiilor noastre, atunci eu sper foarte mult că Washingtonul, asemenea nouă, își conștientizează responsabilitatea pentru stabilitatea strategică la nivel mondial. E vorba nu doar de problemele dintre Rusia și SUA, nu doar de problemele care complică semnificativ viața cetățenilor noștri, contactele lor, comunicarea, afacerilor și proiectele umanitare – e vorba de riscurile serioase pentru securitatea internațională în sensul cel mai larg al cuvântului. Știți cum președintele Putin a reacționat la propunerea președintelui SUA de a organiza o întrevedere – am avut o reacție pozitivă.

Sergueï Lavrov
© Sputnik / Le service de presse du ministère russe des Affaires étrangères

Vrem să înțelegem toate aspectele acestei inițiative, de studierea căreia ne ocupăm acum. Voi reitera – dacă SUA vor înceta să acționeze de pe poziția unui suzeran, așa cum a spus președintele în mesajul său către Adunarea Federală, dacă ei conștientizează lipsa de perspectivă a tentativelor de a restabili lumea unipolară, de a crea o construcție unde toți se vor supune statelor occidentale, iar toată tabăra occidentală își va racola sub steagurile lor alte state, de pe diverse continente, împotriva Rusiei și Chinei, dacă SUA vor înțelege că nu în zadar în Carta ONU sunt inclus astfel de principii precum respectul pentru suveranitatea, integritatea teritorială, neintervenția în problemele interne și egalitatea suverană a statelor – pur și simplu, își vor îndeplini obligațiile statutare – și vor purta un dialog cu noi, precum cu orice țară – în baza respectului reciproc, a echilibrului de interese, care trebuie identificat... În caz contrar, nu vom reuși nimic. Președintele a spus clar acest lucru în mesajul lui, subliniind că suntem dispuși la cele mai largi înțelegeri, dacă acestea vor răspunde intereselor noastre. Și, desigur, vom reacționa dur la orice tentative de a depăși “liniile roșii”, pe care, precum ați auzit, le stabilim noi.

- Cât de realist ar fi să așteptăm că ei vor conștientiza aceste lucruri, că vor renunța la pozițiile de suzeran? Speranța e un lucru bun, însă realitatea este cu totul alta. 

- Nu mi-am exprimat niște speranțe. Am expus condițiile în care suntem gata să discutăm.

- Și dacă nu, ce urmează?

- Dacă nu, atunci e alegerea lor. Înseamnă că vom trăi în condițiile, precum v-ați exprimat, fie de „război rece”, fie mai proaste.

Cred că în perioada războiului rece tensiunile erau, desigur, foarte mari, au apărut în mai multe rânduri situații riscante, situații de criză. Însă exista un respect reciproc, care lipsește astăzi. Pe alocuri se strecoară niște note schizofrenice în afirmațiile unor personalități de la Washington. Recent, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că sancțiunile vor continua în raport cu Rusia că sancțiunile au aproximativ efectul dorit de Washington și că scopul sancțiunilor este diminuarea gradului de tensiune între SUA și Rusia. Nici nu pot comenta așa ceva. Sper că toată lumea înțelege că astfel de declarații nu fac cinste celor care promovează o astfel de politică la Casa Albă.

- Mi-a fost dat să aud că diplomații lucrează prost, că nu sunt în stare să construiască relațiile – ne opunem, pozițiile noastre nu sunt deloc flexibile, nu sunt elastice, motiv pentru care relațiile sunt proaste.

- Da, urmăresc și eu astfel de aprecieri. Slava Domnului, la noi libertatea cuvântului este mult mai bine apărată decât în multe state occidentale, inclusiv în SUA.

Citesc și portalurile online, ziarele de opoziție și cred că, probabil, acești oameni au dreptul să-și exprime punctele de vedere, potrivit cărora dacă nu ne-am fi certat cu Occidentul, am fi avut acum parmezan și multe altele, care ne lipsesc. Iar când din anumite motive a fost blocată procurarea producției alimentare din Occident - fără a explica că e vorba de o măsură de răspuns – doar am încetat să cumpărăm produse alimentare, am recurs la substituirea importului, produsele s-au scumpit. E o abordare unilaterală și îngustă, exclusiv de pe poziția bunăstării – a alege între televizor și frigider. Acesta e limbajul pe care îl utilizează. Dacă consideră atât de principial îmbrățișarea valorilor SUA, le voi reaminti o expresie a celui mai mare președinte SUA, John Kennedy: “Nu te întreba ce a făcut țara pentru tine, ci întreabă-te ce poți face tu pentru țară”. E o diferență radicală față de actualele viziuni liberale, când doar bunăstarea personală, confortul personală joacă un rol decisiv. Cei care promovează astfel de abordări filosofice, în opinia mea, nu înțeleg codul nostru genetic și încearcă cu orice preț să-l distrugă. Pentru că pe lângă dorința de a trăi bine, sătui, a avea sentimentul de siguranță pentru copii, prieteni, rude, în țara noastră sentimentul demnității naționale a jucat un rol deloc mai mic în tot ce s-a făcut de-a lungul istoriei noastre milenare. Dacă cineva consideră că pentru el sau, cum azi se obișnuiește să se spună, pentru ea, aceste valori nu au nicio importanță, e alegerea lor. Însă eu sunt convins că majoritatea poporului nostru gândește altfel.

- Vă așteptați la o întâlnire cu Blinken? Când ar putea avea loc această întâlnire și va avea loc într-un viitor apropiat?

- Când am discutat la telefon, conform etichetei diplomatice, l-am felicitat. Am făcut un schimb de aprecieri asupra situației. Cred că discuția a fost una prietenoasă, calmă, pragmatică.

Am menționat că atunci când colegii noștri vor finaliza formarea tuturor statelor de personal în Departamentul de Stat, inclusiv, vom fi gata să reluăm contactele, pornind e la ideea că vom căuta înțelegeri reciproc acceptabile în multe probleme, începând cu funcționare misiunilor diplomatice și terminând cu stabilitatea strategică și multe alte lucruri. Mediul de afaceri american și rus este interesat în extinderea cooperării, fapt despre care ne-a comunicat recent Camera de Comer Ruso-Americană. Am încheiat cu ideea că vor exista niște evenimente comune multilaterale, pe marja cărora ar putea avea loc niște negocieri. Deocamdată nu au venit niciun fel de semnale din partea SUA. Dacă e să vorbim de un calendar de evenimente – peste trei săptămâni Rusia va prelua de la Islanda președinția în Consiliul Arctic. În Reykjavik, pe 20-21 mai se planifică o reuniune ministerială. Dacă delegația americană va fi condusă de secretarul de stat, desigur, voi fi dispus să discut, în cazul în care va exista un interes din partea lui. Luând în considerație că timp de doi ani vom prezida în Consiliul Arctic, am anunțat colegii noștri islandezi că voi participa la această reuniune ministerială.

510
Tagurile:
Sergei Lavrov
Tematic
Lavrov, despre cine a distrus relațiile dintre Rusia și UE
“Pedepsirea Rusiei”. Ce a povestit Lavrov despre relația cu UE
Lavrov, despre distrugerea relațiilor cu Rusia de către Uniunea Europeană
В Молдове сегодня отмечают День Победы

VIDEO: Diplomații ruși din 54 de țări au interpretat ”Katiușa” în cinstea zilei de 9 mai

351
(reînnoit 16:01 09.05.2021)
Diplomații ruși din 54 de țări ale lumii au participat la un flash mob muzical cu ocazia celei de-a 76-a aniversări a Victoriei în Marele Război Patriotic.

BUCUREȘTI, 9 mai - Sputnik. Diplomații ruși au participat la un flash mob muzical cu ocazia celei de-a 76-a aniversări a Victoriei în Marele Război Patriotic, interpretând „Katiușa”, a anunțat Ministerul rus de Externe pe canalul său Telegram.

În cadrul ministerului au menționat că piesa legendară a fost interpretată în 54 de țări ale lumii.

Ministerul de Externe a atașat un videoclip cu interpretarea „Katiușa” de angajații Misiunii permanente a Rusiei la ONU, ambasadei din Belarus, Egipt, China, Azerbaidjan, Cambodgia, Madagascar, Peru, Slovacia, Filipine, Benin, Togo , Kazahstan, Pakistan, Nepal și alte țări ale lumii.

Piesa „Katiușa”, scrisă de compozitorul Matvey Blanter și de poetul Mihail Isakovsky, a sunat pentru prima dată în 1939, acesta a devenit unul dintre simbolurile Marelui Război Patriotic.

351
Tagurile:
Diplomați, Ziua Victoriei

Загрузка...
Пресс-секретарь президента РФ Дмитрий Песков

Peskov a explicat cuvintele lui Putin despre „călăii nezdrobiți”

719
Purtătorului de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a explicat afirmațiile liderului rus la paradă despre „călăii nezdrobiții”.

BUCUREȘTI, 9 mai - Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat afirmațiile liderului rus la paradă despre „călăii nezdrobiții”, menționând că neo-naziștii „ridică capul” în țările europene.

În discursul său de la Parada Victoriei de la Moscova, președintele rus Vladimir Putin a spus că multe din ideologia nazismului încearcă din nou să fie puse în funcțiune în lume, există „adunări de călăi nezdrobiți”, există încercări de rescriere a istoriei.

Dmitri Peskov, în cadrul unei emisiunii de la postul de radio „ Govorit Moscova”, a atras atenția că în unele țări manifestările neo-nazismului „sunt destul de evidente”.

"Nu este un secret pentru nimeni că neo-naziștii ridică din ce în ce mai mult capul în țările europene, iar europenii se luptă cu ei. Desigur, acest lucru este inacceptabil pentru țara noastră. În Ucraina, în unele țări baltice, vedem cu adevărat același neo-naziști care au marșăluit la Kiev destul de recent. Prin urmare, aceste manifestări sunt destul de evidente ", a spus postul de radio citat de Peskov.

La sfârșitul lunii aprilie, naționaliștii ucraineni au organizat primul marș în centrul Kievului, dedicat aniversării creării diviziei SS Galicia în timpul celui de-al doilea război mondial. Anterior, cu această ocazie au avut loc procesiuni la Liov. Trupele SS, care au inclus această unitate, au fost recunoscute prin decizia Tribunalului de la Nürnberg ca organizație criminală. Conducerea Ucrainei a condamnat marșul, dar opoziția a afirmat în repetate rânduri că autoritățile neutralizează exploatarea poporului ucrainean în Marele Război Patriotic.

719
Tagurile:
Putin, Dmitryi Peskov

Загрузка...
Mitingul cadrelor medicale la București, sindicatul Sanitas

VIDEO: Mărturii din pandemie: români închiși la locul de muncă

0
(reînnoit 17:51 09.05.2021)
Alexandru Giulea, lider SANITAS al angajaților din asistență socială Sector 2 București, a făcut, exclusiv pentru Agenția Sputnik, mărturii cutremurătoare despre perioada de carantină din 2020. Nimeni nu credea că e posibil.

BUCUREȘTI, 9 mai – Sputnik. Perioada de carantină din 2020, de la debutul pandemiei de coronavirus, a lăsat urme imposibil de șters în mintea și în sufletul angajaților de la asistență socială, care au fost pur și simplu arestați la locul de muncă.

Șeful Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică nr. 1 și președinte SANITAS al organizației de aici, Alexandru Giulea, a declarat, pentru Agenția de Presă Sputnik, că totul a început într-o noapte de joi, când s-a dat celebra Ordonanță militară nr. 8 prin care se spunea că asistența socială, centrele rezidențiale – adulți și copii - vor fi izolați.

Alexandru Giulea spune, însă, că mai potrivit este termenul de ”arestați” și că oamenii din sistem au trăit nu doar numeroae drame, ci și batjocură din partea autorităților care au profitat de pe urma muncii lor, însă nu le-au plătit orele suplimentare.

Din materialul video de mai jos veți afla amănunte de-a dreptul cutremurătoare despre familii greu încercate, despre oameni care și-au lăsat copiii fie cu rude, fie singuri.

Este lumea asistenței sociale, despre care se vorbește prea puțin sau deloc, însă care este, mai mult decât ne putem imagina, o lume complexă, vie, cu o componentă sufletească uriașă.

0
Tagurile:
români, SANITAS

Загрузка...