Vladimir Putin

Putin e dispus se întâlnească cu Zelenski la Moscova

300
Președintele Rusiei,Vladimir Putin, se arată dispus să se întâlnească la Moscova cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski.

BUCUREȘTI, 22 apr – Sputnik. Liderul rus, Vladimir Putin, a declarat că în cazul în ca președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, își dorește restabilirea relațiilor cu Rusia, atunci Moscova doar va saluta acest lucru.

“În cazul în care președintele Zelenski vrea să înceapă restabilirea relațiilor, atunci vom saluta acest lucru”, a declarat Putin, fiind întrebat de un jurnalist în timpul întrevederii lui cu omologul belarus, Aleksandr Lukașenko.

“Apare întrebarea: ce vom discuta la această întrevedere? Dacă este vorba de discuțiile legate de problemele Donbasului, atunci, în primul rând, conducerea Ucrainei trebuie să se întâlnească cu liderii republicilor LNR și DNR, și ulterior să discute aceste chestiuni cu reprezentanții altor state, cum ar fi Rusia în cazul dat”, a spus Putin.

“Dacă este vorba de dezvoltarea relațiilor bilaterale, atunci poftim, îl vom primi pe președintele Ucrainei la Moscova în orice moment convenabil”, a anunțat el.

300
Tagurile:
Rusia, Vladimir Putin
Tematic
Zaharova i-a amintit lui Zelenski de blocada energetică a Crimeei
Istoric: Ucraina are pretenții teritoriale față de Moldova - ce vor face Sandu și Zelenski
Zelenski i-a propus lui Putin să se întâlnească în Donbas
Serghei Lavrov

Lavrov: Vestul vrea impună un totalitarism în relațiile internaționale

325
Occidentul încearcă să impună o formă de totalitarism în sfera relațiilor internaționale, susține ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. Moscova consideră inacceptabile tentativele de impunere a totalitarismului în problemele internaționale ale SUA și UE, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, în cadrul unei ședințe online a Consiliului de Securitate al ONU.

Un exemplu al unor astfel de acțiuni, potrivit oficialului rus, sunt sancțiunile unilaterale ilegale, “care sunt introduse fără niciun fel de temei juridic internațional”.

“În condițiile de pandemie, astfel de restricții reduc capacitățile unui șir de state în curs de dezvoltare de contracarare a răspândirii infecției”, a adăugat șeful diplomației ruse.

Potrivit lui Lavrov, țările din Occident încearcă să împiedice formarea unei lumi policentrice. În acest sens, “este promovată concepția așa-numitei “ordini bazate pe reguli”, concepute ca una care substituie dreptul internațional.

Aceste reguli sunt elaborate în cercuri restrânse, iar apoi impuse tuturora, a subliniat ministrul rus.

“Rusia îndeamnă toate statele să urmeze obiectivele și principiile Cărții ONU, în construirea politicii lor externe, asigurând respectul față de egalitatea suverană a statelor, neamestecul în problemele interne, reglementarea disputelor prin mijloace politico-diplomatice, renunțarea la amenințările cu forța sau aplicarea ei”, a declarat Lavrov.

El a subliniat că Moscova consideră nocive orice acțiuni care ocolesc Carta ONU, îndreptate spre uzurparea procesului de luare a deciziilor.

“Occidentul nu mai este preocupat de normele dreptului internațional și acum cere tuturora să respecte regulile și ordinea stabilită de ei”, a conchis ministrul.
325
Tagurile:
Occident, Serghei Lavrov
Tematic
Lavrov: SUA au respins ideea rezolvării conflictului diplomatic
Lavrov: Unele afirmații ale demnitarilor din SUA au note schizofrenice
Lavrov a răspuns la amenințările UE de a impune noi sancțiuni Rusiei
Ce spune Lavrov despre expulzarea diplomatului rus din România
Interviu cu Serghei Lavrov: „Războiul din Donbas poate fi și trebuie evitat”

Загрузка...
Корабли стран НАТО в Черном море

Crimeea a răspuns la comparația Mării Negre cu „lacul NATO”

481
Șeful grupului de lucru pe probleme juridice internaționale la reprezentarea permanentă a Crimeii pe lângă președintele Rusiei, a comentat el afirmațiile ministrului român de externe Bogdan Aurescu , care a spus că Marea Neagră s-a transformat parțial într-un lac NATO.

BUCUREȘTI, 7 mai - Sputnik. Alexander Molokhov, șeful grupului de lucru pe probleme juridice internaționale la reprezentarea permanentă a Crimeii pe lângă președintele Rusiei, a numit „cascadorie provocatoare ” compararea Mării Negre cu „lacul NATO ”.

În acest fel a comentat el afirmațiile ministrului român de externe Bogdan Aurescu, care a spus că Marea Neagră s-a transformat parțial într-un lac NATO, iar securitatea din această regiune a devenit o parte integrantă a securității Alianței Nord-Atlantice.

"Crimeenii nu pot să nu fie indignați de un astfel de truc provocator al unui diplomat occidental de rang înalt", a declarat Molokhov pentru RIA Novosti.

Potrivit acestuia, acumularea prezenței alianței în Marea Neagră și activitatea serviciilor sale de informații au crescut semnificativ în ultimii ani.

"Flota noastră de la Marea Neagră nu va permite niciodată navelor NATO să domine Marea Neagră, indiferent cât de mult doresc să își extindă expansiunea în această regiune", a subliniat Molokhov.

În ultimii ani, Rusia declară o activitate NATO fără precedent de-a lungul frontierelor sale occidentale. Alianța extinde astfel de inițiative și o numește „descurajarea agresiunii rusești”.

Ministerul rus de Externe a menționat că Moscova va lua în considerare NATO în politica sa externă și în planificarea sa militară, iar Kremlinul a subliniat că Rusia nu amenință pe nimeni, dar nu va ignora acțiunile potențial periculoase pentru interesele sale.

481
Tagurile:
Crimeea, NATO

Загрузка...
Государственный визит президента РФ В. Путина в Китай

"America este departe!"Japonezii s-au speriat de alianța Rusiei și Chinei în caz de război

214
(reînnoit 10:26 08.05.2021)
Japonezii au comentat rezultatele reuniunii miniștrilor de externe G7 de la Londra și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la apropierea dintre Moscova și Beijing.

BUCUREȘTI, 8 mai - Sputnik. Cititorii portalului japonez Yahoo News Japan au comentat rezultatele reuniunii miniștrilor de externe G7 de la Londra și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la apropierea dintre Moscova și Beijing.

Portalul a atras atenția asupra comunicatului final, în care Rusia și China au fost numite printre „cele mai mari amenințări la adresa lumii”. Cu toate acestea, potrivit unui număr de utilizatori, în scenariul unui conflict armat din regiunea Asia-Pacific, izolarea celor două țări poate juca o glumă crudă cu Tokyo.

"Japonia este strânsă între ele, ca între ciocan și nicovală! America și Occidentul sunt departe, dar Japonia este chiar aici! În cazul un conflict militar, Japonia se va afla într-o situație extrem de periculoasă și este puțin probabil să iasă din el! Trebuie să ne gândim la asta! "- crede unul dintre comentatori.

"Cu astfel de declarații, aruncăm Rusia și China, una în brațele celeilalte!Iar situația din Japonia nu devine mai sigură și mai stabilă, ci, dimpotrivă, mai tensionată și periculoasă! "- a comentat un alt utilizator.

În timp ce alți comentatori s-au plâns că astfel de declarații rămân doar pe hârtie și nu duc la acțiuni concrete.

„Toate aceste reuniuni și întâlniri ale Grupului celor Șapte se încheie în același mod - cu careva declarații ”, a reacționat un alt cititor.

"Până acum, toate aceste declarații formidabile împotriva Chinei și Rusiei sunt mai mult pe hârtie. Acțiunile concrete nu sunt deosebit de vizibile!" - a subliniat utilizatorul.

Printre cititori au fost și cei care au cerut stabilirea unor relații bilaterale între Rusia și Japonia.

"În loc să transforme Rusia într-un dușman și să o trateze ca atare, este mai bine ar încerca să o atragă de partea occidentală!" - este sigur un alt utilizator.

"Ne concentrăm pe prieteni îndepărtați și neglijăm țările apropiate. Avem relații teribile cu vecinii noștri - China, Rusia, Coreea de Sud și RPDC", se arată indignat comentatorul.

Un utilizator a ajuns la concluzia că, după ce Joe Biden a ajuns la putere, Statele Unite au început să revendice din ce în ce mai mult hegemonia globală. În opinia sa, liderul american „creează dușmani pentru Washington, pe care el însuși îl atacă”.

"Avem legături economice uriașe cu China și acestea pot deveni mai active cu Rusia. A urma o cale oarbă în urma politicii SUA se poate termina cu o înfrângere pentru Japonia!" - a conchis el.

214
Tagurile:
China, Rusia, Japonezi

Загрузка...