Dmitri Peskov

Kremlinul a explicat prezența armatei ruse în preajma frontierei cu Ucraina

851
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat prezenta forțelor armate rusești în apropierea frontierei cu Ucraina.

BUCUREȘTI, 7 apr – Sputnik. Rusia nu reprezintă o amenințare pentru nicio țară și nu amenință pe nimeni, forțele ei armate se află acolo unde e necesar și oportun, a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Mai devreme, într-o discuție cu jurnaliștii, comentând informațiile despre mișcările de trupe în regiunea Rostov, Peskov a declarat că “armata rusă se mișcă pe teritoriul rusesc în acele direcții, pe care le consideră necesare”. De asemenea, el a subliniat că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru nicio țară din lume, inclusiv pentru Ucraina, “însă este foarte atentă la propria securitate”.

“Reiterez ceea ce am spus în mai multe rânduri: Rusia nu a amenințat și nu amenință pe nimeni și nu reprezintă o amenințare. Forțele armate rusești se află pe teritoriul Rusiei acolo unde e necesar și oportun. Și se vor afla acolo cât timp se va considera necesar de către conducerea noastră militară și comandantul suprem”, a declarat Peskov, fiind întrebat dacă afirmațiile că aflarea trupelor rusești în acea regiune nu amenință Ucraina mai rămân în vigoare și cât timp se vor afla acolo.

Fiind rugat să precizeze dacă militarii ruși vor rămâne acolo permanent, Peskov a răspuns că nu dispune de astfel de informații.

“Nu vă pot spune exact, nu dispune de informații cu privire la redislocarea trupelor noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

851
Tagurile:
Rusia, Ucraina, Dmitri Peskov
Tematic
Un naționalist ucrainean, reținut de FSB în Rusia. Planifica un atentat la o moschee
Zelenski, declarații tari despre aderarea Ucrainei la NATO
Ucraina provoacă o criză energetică în Moldova
Expert german: de ce Ucraina și Georgia nu vor putea să adere la NATO
Zaharova a răspuns apelului ambasadorului ucrainean în Germania de a „întoarce” Crimeea
Versiunea lui Turcinov: de ce Ucraina a pierdut Crimeea
Rusia neagă informațiile despre un „conflictul iminent” cu Ucraina
Reacția Moscovei la cererea SUA de a explica situația cu Ucraina
Ucraina refuză să participe la discuțiile pentru pace de la Minsk
Expert: Zelenski transformă Ucraina într-o dictatură

Diplomații cehi expulzați din Rusia - la Aeroportul Șeremetievo

274
(reînnoit 20:07 20.04.2021)
Diplomații cehi și familiile lor, expulzați din Rusia, au ajuns la Aeroportul Șeremetievo din Moscova.

Diplomații cehi și membrii familiilor lor au ajuns luni, la Aeroportul Internațional Șeremetievo din Moscova, după ce a fost anunțată expulzarea lor de către Ministerul de Externe al Federației Ruse.

În acest film sunt surprinse cadre cu diplomații care fac check-in la ghișeele de înregistrare înainte de a trece la controlul pașapoartelor.

Moscova i-a declarat pe respectivii diplomați persoane non grata ca răspuns la decizia Republicii Cehe de a expulza 18 diplomați ruși care erau bănuiți a fi agenți ai serviciilor de informații rusești și că ar fi avut legătură cu exploziile din 2014, dintr-un depozit de muniții.

274
Tagurile:
Cehia, Rusia, Diplomați

Загрузка...

Șoigu anuță despre situația tensionată de la granițele Rusiei

869
(reînnoit 20:57 20.04.2021)
Șituația este tensionată la granițele Ruriei, Statele Unite și NATO continuă să desfășoare activități provocatoare în spațiul aerian și apele Mării Negre", a anuțat ministrul rus al Apărării, Sergei Șoigu.

BUCUREȘTI, 20 apr - Sputnik. Țările NATO încearcă să își consolideze prezența militară la granițele sudice și occidentale ale Rusiei, a declarat ministrul Apărării, Serghei Șoigu.

Министр обороны РФ Сергей Шойгу
© Photo : Министерство обороны РФ

"Cursul distructiv al conducerii politico-militare a Ucrainei, care încearcă să destabilizeze situația din Donbass, continuă. Statele Unite și NATO continuă să desfășoare activități provocatoare în spațiul aerian și apele Mării Negre", a anuțat șeful departamentului în cadrul unei ședințe de lucru a colegiului său.

Potrivit acestuia, este instabil și în Transcaucaz și în țările din regiunea Orientului Mijlociu: din cauza acțiunilor alianței, armata rusă este forțată să sporească capacitățile de luptă ale trupelor din districtul militar sudic.

"În același timp, re-echiparea continuă a districtului este în curs de desfășurare. În 2020, trupele au primit mai mult de trei mii două sute de unități de arme și echipamente militare moderne, iar cota lor în unitățile și formațiunile militare s-a ridicat la 70%", a adăugat Șoigu.

În același timp, politicienii occidentali consideră activitatea Rusiei ca „acțiuni agresive”. Astfel, Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell, a anunțat „cea mai masivă desfășurare” a forțelor - personal militar, echipament - lângă granița cu Ucraina. Potrivit acestuia, sunt aproximativ 150 de mii de oameni acolo. De unde provin aceste date, diplomatul nu a precizat.

Ministerul rus de Externe a numit discuțiile despre un potențial conflict cu Ucraina o altă ficțiune a Kievului. Așa cum a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, orice țară ale cărei frontiere au o regiune instabilă va lua măsurile de securitate necesare. Mai mult decât atât, acesta a declarat că Kremlinul nu este obligat să explice nimănui mișcările trupelor rusești în interiorul tării.

”Rusia redislocă trupele pe teritoriul său și, la propria sa discreție, acest lucru nu amenință pe nimeni și nu ar trebui să-i îngrijoreze pe nimeni”, a mai adăugat Peskov.

În același timp, Vladimir Putin a declarat anterior că Moscova nu va ataca pe nimeni. Potrivit acestuia, amenințarea rusă este „o invenție a celor care vor să profite de rolul lor de avangardă în lupta împotriva Rusiei, pentru a primi unele bonusuri și preferințe pentru aceasta”.

869
Tagurile:
Rusia, Serghei Șoigu
Tematic
Rusia, al doilea cel mai mare producător mondial de petrol timp de 10 luni la rând
Viceministrul rus de Externe: Rusia, atacată frontal de adversarii din Vest
De ce Rusia își concentrează navele din mai multe flote la Marea Neagră

Загрузка...
Putin și Zelenski

Zelenski i-a propus lui Putin se întâlnească în Donbas

0
Anterior, reprezentantul oficial al MAE, Maria Zaharova, a declarat că Rusia nu este interesată de amplificarea războiului civil în Donbas și va face totul pentru a-i apăra pe cetățenii din regiune.

CHIȘINĂU, 20 apr – Sputnik. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, i-a propus liderului rus Vladimir Putin să se întâlnească în Donbas, comunică RIA Novosti.

Potrivit lui Zelensky, la reuniunile ”formatului normand” și  subgrupului de securitate din Grupul de contact trilateral a fost luată în discuție restabilirea regimului de încetare totală a focului, fiind formulată  propunerea de a avea o întâlnire la linia de demarcație pentru a vedea și a înțelege cu maximă exactitate situația.

"Dar ce să înțeleg? Eu merg acolo în fiecare lună. Domnule Putin! Sunt gata să merg și mai departe și să vă invit să ne întâlnim în orice punct al Donbasului ucrainean, acolo unde este război", a declarat Zelenski într-un mesaj video cu privire la starea de securitate din țară, difuzat marți seara.

Confruntarea civilă continuă în Donbas deja de șapte ani și s-a soldat cu aproximativ 13 mii de victime. Reglementarea este discutat în cadrul reuniunilor grupului de contact de la Minsk. Participanții acestuia au adoptat mai multe documente menite să soluționeze conflictul, dar focurile de armă continuă.

În iulie trecut, a intrat în vigoare regimul atotcuprinzător de încetare a focului Însă din februarie, luptele s-au intensificat, iar în aprilie RPD a comunicat despre moartea unui copil după lovitura unei drone ucrainene. De asemenea, Forțele Armate ale Ucrainei atacă republicile cu arme interzise de Minsk-2.

"Toate din cauza Donbasului": ce a organizat armata americană în Europa>>>

Moscova și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu escaladarea conflictului. După cum a subliniat reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe Maria Zakharova, Rusia nu este interesată de amplificarea războiului civil în Donbas și va face totul pentru a-i proteja pe locuitori. De asemenea, ea a făcut apel la aliații Ucrainei să nu mai incite regimul de la Kiev la aventuri sângeroase în regiune.

După cum a subliniat Vladimir Putin, Rusia nu va abandona Donbasul - „orice s-ar întâmpla”. Totodată, el a menționat că, înainte de a lua o decizie oarecare, trebuie să ne gândim la consecințe. Potrivit purtătorului de cuvânt al șefului statului Dmitri Peskov, Moscova va acorda în continuare ajutor vorbitorilor de limba rusă care locuiesc acolo, inclusiv asistență umanitară.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Vladimir Zelenski, Vladimir Putin

Загрузка...