Sputnik V

Moscova: În UE există o cerere enormă pentru Sputnik V

219
(reînnoit 18:34 26.03.2021)
În Uniunea Europeană cererea pentru vaccinul rusesc Sputnik V crește într-o progresie geometrică, susține purtătorul de cuvânt al MAE de la Moscova, Maria Zaharova.

BUCUREȘTI, 26 mart – Sputnik. Cererea pentru vaccinul rusesc Sputnik V crește în UE cu o progresie geometrică, Rusia speră că afirmațiile din Comisia Europeană despre lipsa necesității unor achiziții centralizate nu vor influența deciziile de înregistrare a vaccinului în Europa, a declarat în cadrul unui briefing purtătorul de cuvânt al MAE al Rusiei, Maria Zaharova.

“Am atras atenția la anumite afirmații publice din partea unor reprezentanți ai Comisiei Europene, inclusiv a comisarului european pentru piața internă, Thierry Breton, potrivit căruia nu sunt necesare achiziții centralizate în UE ale preparatului Sputnik V”, a declarat ea.

Oficialul a menționat că CE continuă cooperarea exclusiv cu firmele din UE, SUA și Marea Britanie în privința achizițiilor vaccinurilor.

Zaharova a amintit că Sputnik V a fost înregistrat de Ministerul Sănătății din Rusia în august a anului trecut. Din atunci, “partenerilor interesați li s-a propus să participe la studii clinice comune, să convină asupra parametrilor livrărilor, să discute despre localizarea producției”.

“Cu toate acestea, chiar și acum, când nu mai există dubii despre eficiența și siguranța Sputnik V, după ce a crescut cererea mondială la acest preparat într-o progresie geometrică, inclusiv în unele state din UE, domnul Breton respinge în mod categoric necesitatea UE în preparatul rusesc”, a declarat Zaharova, întrebându-se dacă nu cumva această abordare este una politizată.

“Ne-am dori să credem că o astfel de atitudine față de Sputnik V în Comisia Europeană nu va afecta ritmurile de examinare a solicitării depuse de Rusia pentru înregistrarea vaccinului rusesc de către Agenția Europeană a Medicamentelor”, a declarat ea.

Eficiența vaccinului în proporție de 91,6 la sută este confirmată de studiul publicat în prestigioasă revistă The Lancet. Sputnik V a fost creat în baza unei platforme sigure și studiate pe larg, în baza vectorilor adenovirusurilor umane. În preparat sunt utilizați doi vectori pentru două doze în procesul de vaccinare, fapt care contribuie la dobândirea unei imunități puternice, comparative cu vaccinurile care utilizează același mecanism în ambele doze.

219
Tagurile:
Uniunea Europeană, vaccin, Sputnik V
Тема:
Vaccinul Sputnik V (179)
Tematic
Le Pen cere autorizarea Sputnik V în Franța fără aprobarea EMA
EMA va trimite experți în Rusia, care să verifice datele legate de Sputnik V
Spitalele din Rusia au primit Sputnik V care nu are nevoie de temperaturi scăzute
Sondaj: Mai bine de un sfert dintre francezi doresc să se vaccineze cu „Sputnik V”
Maia Sandu: Ne dorim suportul Rusiei pentru acces la vaccinul Sputnik - V
Dezvoltatorii Sputnik V au răspuns la afirmațiile lui Macron despre războiul vaccinurilor
Serbia va produce vaccinul Sputnik V pe teritoriul său
Выход в открытый космос российских космонавтов

Au aterizat cu succes! Momentul în care cosmonauții coboară de pe orbită - VIDEO

161
Roscosmos și NASA au publicat un videoclip care surprinde momentul coborârii de pe orbită și aterizării navei Soiuz MS-17 în stepa Kazahstanului.

CHIȘINĂU, 17 apr - Sputnik. Cosmonauții ruși Sergei Rîjnikov, Sergei Kud-Sverchkov și americanca Kathleen Rubins s-au întors pe Pământ după șase luni în care s-au aflat pe Stația Spațială Internațională. După plecarea lor, șapte persoane au rămas pe ISS, inclusiv doi ruși.

Echipajul ISS Expedition 64 a intrat pe orbită acum 184 de zile. În acest timp, Rîjnikov și Kud-Sverchkov au efectuat o ieșire în spațiu de pe trapa stației, care nu se desprinsese de mai bine de 11 ani.

Astronauții au sigilat, de asemenea, două fisuri în camera de tranziție a modulului Zvezda, deși a continuat o scurgere minoră de aer.

161
Tagurile:
astronauți
Tematic
Uluitor! Imagini realizate din cosmos în timpul căderii unui meteorit (VIDEO)
Cum se descurcă un moldovean în Cosmos: Vezi povestea acestuia – Video
„Omul-cosmos” Iuri Gagarin: fotografii de arhivă

Загрузка...

Consulul Ucrainei la Sankt Petersburg a fost reținut de FSB

400
Diplomatul a fost reținut în timp ce primea informații cu caracter clasificat. FSB a spus că „această activitate este incompatibilă cu statutul de lucrător diplomatic”.

CHIȘINĂU, 17 apr - Sputnik. Potrivit FSB, consulul ucrainean a fost reținut în flagrant la Sankt Petersburg, în timp ce primea informații cu caracter clasificat în timpul unei întâlniri cu un cetățean al Federației Ruse.

„Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse l-a reținut pe 16 aprilie 2021 în orașul Sankt Petersburg pe diplomatul ucrainean - consulul general al Ucrainei la Sankt Petersburg Alexandr Sosoniuk. El a fost reținut în flagrant în timpul unei întâlniri cu un cetățean rus, când primea informații cu caracter secret conținute în bazele de date ale forțelor de ordine și ale FSB din Rusia”, se menționează în mesajul Serviciului Federal de Securitate. 

FSB a adăugat că „această activitate este incompatibilă cu statutul de lucrător diplomatic și este în mod clar ostilă față de Federația Rusă”.

„Se vor lua măsuri împotriva diplomatului străin în conformitate cu normele dreptului internațional”, a fost raportat”, menționează FSB. 

400
Tagurile:
FSB
Tematic
Un naționalist ucrainean, reținut de FSB în Rusia. Planifica un atentat la o moschee
FSB a prevenit un atentat terorist în regiunea Tver
Putin a îndemnat FSB să curme acțiunile care servesc intereselor străine

Загрузка...
Cum mașinile ajung la parcarea privată

Dacă ai uitat permisul acasă - Este sau nu ridicată mașina

0
(reînnoit 18:15 17.04.2021)
Deși în lege este menționat clar că orice șofer trebuie să aibă la sine permisul de conducere atunci când urcă la volan, mai sunt totuși cazuri când aceștia îl uită acasă.

CHIȘINĂU, 17 apr – Sputnik. Regulamentul Circulației Rutiere prevede expres că orice șofer este obligat să aibă asupra sa permisul de conducere atunci când urcă la volan. Șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Veaceslav Sârbu, a explicat pentru Sputnik Moldova ce se întâmplă în cazul în care conducătorii auto sunt stopați de agenții de patrulare și nu pot prezenta carnetul de șofer. 

"Articolul 232 spune clar că, dacă un automobil este condus de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere ori dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație, a permisului sau actul de înmatriculare de stat a vehiculului, sau polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă, atunci se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități contravenționale, ceea ce înseamnă o amendă între 150 și 300 de lei", a precizat Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

În același timp, reprezentantul poliției susține că se fac și excepții de la acestă prevedere. Astfel, în cazul în care șoferul dispune de permis de conducere, dar l-a uitat acasă sau în alt loc, agentul de patrulare verifică prin sistemul informațional dacă persoana dispune de dreptul de a conduce mijlocul de transport sau dacă este privat de permisul de conducere, însă la fel i se aplică o amendă de la 3 la 6 unități convenționale. Mai mult, agentul de patrulare poate lua decizia ca șoferul să fie înlăturat de la volanul mașinii, iar automobilul să fie dus la o parcare specială. 

"Articolul 438 îi permite agentului de patrulare să înlăture conducătorul auto de la volanul mașinii dacă nu are asupra sa documentul ce confirmă dreptul de a conduce sau a folosi vehiculul. Temei legal există și a existat mereu. Dacă agentul de patrulare, din motive tehnice, nu poate verifica prin sistemul informațional dacă persoana dispune de permis de conducere, șoferul este înlăturat de la volan și se chemă evacuatorul la fața locului, iar mașina este dusă la parcarea specială. În același timp, o altă normă spune că în cazul în care mașina este ridicată pe evacutor, dar șoferul are pe cineva la fața locului cu permis de conducere, persoana achită doar pentru cheltuielile suportate de evacuator că a venit la fața locului și amenda de la 3 la 6 unități convenționale. Aceleași măsuri se aplică și în condițiile în care șoferul reușește să prezinte permisul", a declarat Veaceslav Sârbu.

Totodată, omul legii a explicat de ce poza din telefon cu permisul de conducere nu este un argument în apărarea șoferilor. 

"Dacă agentul de patrulare nu poate verifica în sistemul informațional, iar conducătorul auto arată doar o poză din telefon, asta ar fi pe responsabilitatea polițistului nemijlocit, căci printr-o poză nu poți verifica dacă e veridic sau nu actul, sau dacă permisul e fals sau adevărat. De asta norma legală obligă agentul de patrulare să verifice fizic permisul de conducere", a mai spus Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Agentul de patrulare este cel care decide cum să aplice legea, iar șoferii care nu sunt de acord cu decizia luată, o pot contesta ulterior în instanța de judecată. Mai mult, conducătorul auto NU are dreptul să-i spună polițistului cum să procedeze, fiindcă în astfel de cazuri se mai poate alege cu o amendă. 

"Legea spune clar că sunt interzise imixtiunile în deciziile agentului de patrulare. Niciun cetățean nu are dreptul să-i spună cum să procedeze sau să-l corecteze. Imixtiunea, sub orice formă, în activitatea agentului constatator cu scopul de a împiedica exercitarea atribuţiilor funcţionale se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 60 de ore",  a precizat Veaceslav Sârbu.

0
Tagurile:
mașină, permis auto
Tematic
A rămas fără permis de conducere: Primul șofer, victimă a noii legi (VIDEO)
Top sfaturi și life hack-uri pentru șoferi în timpul iernii: Cum să supraviețuim frigului
Șoferii - fără permis de conducere dacă nu achită amenzile. Noul proiect de lege

Загрузка...