BUCUREȘTI, 10 feb – Sputnik. Încă o dovadă că Rusia este un partener pe care te poți baza, că nu te lasă la greu! Ieri, în ședința Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a blocat o nouă inițiativă de acord asupra unei declaraţii comune referitoare la situaţia din Siria.
Deși agențiile occidentale transmit că Rusia ”a blocat în mod repetat negocierile în vederea relansării procesului politic blocat”, în fapt a fost vorba de o declarație care ar fi atacat din nou conducerea lui Assad de ”eşecul procesului politic” menit a pune capăt conflictului din Siria.
Emisarul ONU pentru Siria, Geir Pedersen, a cerut Consiliului de Securitate să adopte o poziție comună pentru a ieşi din impas.
„Diviziunile actuale din cadrul comunităţii internaţionale trebuie să fie depăşite, este nevoie de o diplomaţie internaţională constructivă în cazul Siriei, altfel este puţin probabil ca o cale constituţională să avanseze în mod real”, a declarat Pedersen.
Dar, în timpul conferinţei Consiliului de Securitate statele occidentale cu continuat să atribuie vina și responsabilitatea nereuşitei procesului politic conducerii siriene – în ciuda faptului că diverse facțiuni sunt susținute din afară și încearcă să mențină conflictele, pe care administrația legală Assad și aliații săi încearcă să le oprească.
Reamintim că de la începerea conflictului în 2011 în Siria au murit peste 380.000 de persoane și câteva milioane au emigrat. Totul a pornit de la tentative de a răsturna ordinea de stat și regimul legal ales de la Damasc. La originea acestor rebeliuni armate se află grupări instruite oficial de CIA și susținute de SUA și state occidentale.
Rebeliune din Siria a început în aceeași perioadă cu celelalte mișcări care au aruncat în haos Orientul apropiat și Africa de Nord, totul sub egida ”democratizării” impuse de SUA și state occidentale.
În Consiliul de Securitate Rusia şi China s-au opus permanent tentativelor occidentale de a acuza statele și regimurile legale, în ciuda lipsei dovezilor clare.
BUCUREŞTI, 5 mart – Sputnik. Nimeni nu trebuie să abuzeze de încrederea copiilor pentru a câștiga bani, cum sunt cei care diseminează pornografie infantilă sau distribuie droguri, a declarat Vladimir Putin joi, 4 martie, în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu voluntari în campania civică națională „Suntem împreună”, care promovează ajutorul reciproc și solidaritate între cetățeni în perioada de epidemie.
Președintele i-a mai criticat dur pe cei care îi invită pe tineri să participe la demonstrații ilegale „pentru a lupta cu poliția” și astfel pentru a-i folosi pentru „a-și atinge scopurile lor egoiste”.
De asemenea, Vladimir Putin i-a condamnat în termeni foarte duri pe cei care îi împing pe tineri să se sinucidă. Dar, odată ce „acești monștri” sunt arestați de poliție, aceștia apar într-o lumină foarte diferită decât imaginea de pe web, a continuat președintele rus.
„Pe Internet, este un «Rambo» care împinge o fată sau un băiat să sară de pe acoperiș. Pregătește un întreg scenariu pentru a-i împinge spre asta, dar când polițiștii intră în casa lui, face în pantaloni, la propriu. Este un ticălos, o insectă, pe care nu am avea milă să o zdrobim”, a afirmat preşedintele pe un ton necruţător.
În final, Putin a spus că speră că majoritatea covârșitoare a cetățenilor înțeleg pericolul pe care îl reprezintă astfel de oameni pentru viitorul țării.
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Preparatul rusesc Sputnik V a ajuns pe locul doi în topul vaccinurilor împotriva COVID-19, la numărul de state în care a fost autorizat, depășind Pfizer, se anunță pe contul oficial al vaccinului pe Twitter.
Primul loc, după numărul de state în care a obținut o autorizație se află AstraZeneca, aprobată în 49 de stat, fiind urmată de Sputnik V, cu 45 de state. A treia poziție este ocupat de Pfizer (43 de state). Urmează vaccinul Moderna (19 state), dar și trei vaccinuri chineze – Sinopharm (18), Sinovac (16), CanSino (4). Locul opt este ocupat de vaccinul companiei Johnson&Johnson, aprobat în 4 țări.
#SputnikV is now the world's second most popular #CovidVaccine in terms of regulatory approvals. Thank you for this vote of confidence! pic.twitter.com/dYYqLYUYs8
— Sputnik V (@sputnikvaccine) March 5, 2021
În prezent, Sputnik V a fost aprobat pentru utilizare în Rusia, Belarus, Argentina, Bolivia, Serbia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay, Turkmenistan, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Iran, Republica Guineea, Tunisia, Armenia, Mexic, Nicaragua, Republica Srpska (Entitate din Bosnia și Herțegovina), Liban, Myanmar, Pakistan, Mongolia, Bahrain, Muntenegru, Sfântul Vincent și Grenadine, Kazahstan, Uzbekistan, Gabon, San Marino, Ghana, Siria, Kârgâzstan, Guyana, Egipt, Honduras, Guatemala, Moldova , Slovacia, Angola, Djibouti, Republica Congo, Sri Lanka, Laos și Irak.
Numărul total al populației în cele 45 de state, care au înregistrat vaccinul Sputnik V, depășește 1,2 miliarde de oameni.
BUCUREȘTI, 5 mart – Sputnik. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre potrivit căreia se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2.
El se modifică în sensul participării fizice la cursuri a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori.
În cursul zilei de astăzi, 5 martie 2021, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – anunța, referitor la dorința Ministerului Educației de a continua școala față în față, în scenariul roșu, și pentru anii terminali, că Federația este de acord cu acest punct de vedere dacă ceilalți ani de studiu rămân online.
Dacă se dorește neapărat prezența copiilor din preșcolar și primar, atunci este obligatorie posibilitatea opțiunii familiei.
”Faptul că vorbim de o rată a incidenței mai mare de 3 la mie – teoretic, în realitate este mult mai mare – riscurile sunt crescute”, a scris Iulian Cristache pe Facebook.
Reamintim că municipiul București a intrat din nou în scenariul roșu, după ce rata de incidență COVID a urcat la 3,5, potrivit datelor făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică.