Joe Biden

Kremlinul a calificat drept inacceptabile "nuanțele ultimative" din discursul lui Biden

307
(reînnoit 19:34 05.02.2021)
Biden a învinuit Rusia, invocând în discursul său atacurile cibernetice, ingerințele în alegeri și "otrăvirea propriilor cetățeni".

CHIȘINĂU, 5 feb – Sputnik. Kremlinul consideră inacceptabile "nuanțele ultimative" din declarațiile președintelui SUA, Joe Biden, cu privire la Rusia, le-a spus jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al șefului statului Dmitri Peskov.

Anterior, Biden a declarat într-un discurs programatic privind politica externă, ținut la Departamentul de Stat, că Statele Unite vor constrânge Rusia să "plătească" pentru acțiunile sale.

"Am spus deja că nu vom atrage atenția la astfel de declarații, un fel de declarații de mentorat, nu avem de gând", a spus Peskov.

În discursul său de la Departamentul de Stat, Biden a declarat că SUA "nu se vor preda" în fața "agresiunii rusești". Ca exemple, el a invocat atacurile cibernetice, ingerințele în alegeri și "otrăvirea propriilor cetățeni". Însă el nu a adus nicio dovadă în sprijinul acestor acuzații. De asemenea, președintele american a cerut "imediat și necondiționat" eliberarea lui Alexei Navalnîi. Biden a menționat că Washingtonul intenționează să continue contactele diplomatice cu cei pe care îi consideră oponenți și concurenți.

În ultimii ani, Statele Unite au acuzat în repetate rânduri Rusia de organizarea atacurilor cibernetice. Unul dintre cele mai mari atacuri cibernetice asupra instituțiilor federale americane a avut loc în decembrie. Agenția pentru securitate cibernetică și de infrastructură (CISA) a declarat că "autorul respectivului atac cibernetic, probabil, provine din Rusia". Nicio dovadă în sprijinul acestei afirmații nu a fost prezentată publicului. Moscova a declarat că nu are nicio legătură cu cele întâmplate.

O altă problemă importantă în relațiile ruso-americane din ultimii ani este problema amestecului în alegerile prezidențiale din SUA din 2016. În baza unui raport neconfirmat despre "legăturile lui Trump cu Rusia", serviciile speciale americane au monitorizat personalul administrației Trump. Ulterior, "cazul rusesc" a fost investigat de procurorul special Robert Mueller, care nu a găsit nicio dovadă a "coluziunii lui Trump cu Rusia". Aceste acuzații au fost negate în mod repetat și de Kremlin.

În plus, Occidentul consideră că Rusia este implicată în incidentul de la Salisbury, în urma căruia au avut de suferit fostul ofițer GRU Serghei Skripal și fiica sa, Iulia. Potrivit fostului prim-ministru britanic, Theresa May, împotriva lor s-a folosit o substanță otrăvitoare din grupul "Noviciok". Ea a declarat că otrava a fost produsă în Rusia. Cu toate acestea, laboratorul Porton Down care a identificat substanța chimică toxică din probe a negat acest lucru. Partea rusă a solicitat o anchetă comună a incidentului, dar Marea Britanie a refuzat accesul Rusiei la familia Skripal.

Alexei Navalnîi, a cărui stare s-a înrăutățit în timpul zborului de la Tomsk la Moscova la sfârșitul lunii august a anului trecut, a fost resuscitat la Omsk și apoi dus la clinica "Charité"din Berlin. Medicii germani au declarat că otrăvirea a fost cauza problemelor de sănătate ale pacientului, în timp ce colegii lor ruși nu au găsit nicio dovadă în acest sens. Moscova a solicitat în mod repetat informații de la Berlin și de la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, dar aceste cereri au rămas fără răspuns. După aceea, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că Moscova are toate motivele să creadă că situația cu otrăvirea lui Navalnîi a fost o înscenare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

307
Tematic
Lavrov: Cazul lui Navalnîi, o înscenare a Occidentului
Navalnîi, condamnat la 3,5 ani închisoare
Celebru avocat român desființează cererea de eliberare a lui Navalnîi!
Turcia

Rusia suspendă cursele charter spre Turcia

543
Autoritățile ruse intenționează să suspende cursele charter spre Turcia, unde se înregistrează o creștere a cazurilor de COVID-19.

BUCUREȘTI, 12 apr – Sputnik. Rusia va suspenda cursele charter spre Turcia din cauza creșterii numărului de coronavirus în această țară, informează RBK, cu trimitere la surse.

Măsura va fi în vigoare timp de o lună și jumătate. Sursele publicației nu au specificat dacă noile restricții vor viza și cursele regulate.

Potrivit unei surse citate, deocamdată nu se planifică evacuarea turiștilor din această țară, e vorba doar de preluarea ordinară a cetățenilor ruși.

În decursul a câtorva săptămâni, în Turcia crește continuu numărul cazurilor de COVID-19. Dacă la mijlocul lunii martie autoritățile turce au înregistrat de la șase la opt mii de cazuri, atunci de la începutul lui aprilie acest număr a ajuns la 56 de mii. Potrivit șefului Rospotrebnadzor, Anna Popova, anume din această țară în Rusia au fost aduse cele mai multe tulpine ale SARS-CoV-2.

Mai devreme, RIA Novosti a informat că în prezent în această țară se află aproximativ 25-30 mii de ruși.

Anul trecut Turcia a fost vizitată de 2,1 milioane de cetățeni ruși, un număr de două ori mai mic decât în 2019.

543
Tagurile:
Curse, Avion, Rusia, Turcia
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Turcia condamnă tentativa de lovitură de stat din Armenia
Portal american: Apariția Su-57 în Turcia, „un coșmar” pentru NATO
Turcia s-a retras din Convenția de la Istanbul: Iată de ce
Turcia a arestat 10 amirali în retragere care s-au opus proiectului „Canal Istanbul”

Загрузка...
Serghei Lavrov

Lavrov: Moscova a prevenit Ankara nu alimenteze militarismul Kievului

371
Moscova previne toate capitalele, inclusiv Ankara, cu privire la alimentarea sentimentelor militariste ale Kievului, a declarat Serghei Lavrov.

BUCUREȘTI, 12 apr – Sputnik. Moscova previne Ankara și alte capital cu privire la alimentarea sentimentelor militariste ale Kievului, a declarat luni ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

“Tuturor state responsabile, cu care comunicăm, Turcia fiind una din ele, le recomandăm insistent să analizeze situația, declarațiile războinice permanente ale regimului de la Kiev și îi avertizăm de la alimentările a unor sentimente militariste”, a declarat Lavrov după negocierile cu omologul său egiptean, Sameh Shoukry.

În acest fel, în lumina vizitei recente a președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, în Turcia pe 10 aprilie, în contextul discuțiilor cu privire la achiziția de către partea ucraineană a armelor, ministrul a comentat dacă Rusia este deranjată de vânzare armelor Kievului.

După negocierilor cu Zelenski, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat că cooperarea dintre Turcia și Ucraina în domeniul industriei militare nu este îndreptată împotriva altor state.

Mai devreme, serviciul de presă al producătorului turc de drone, compania Baykar, a declarat agenției RIA Novosti că Ucraina a achiziționat drone turcești de atac Bayraktar.

371
Tagurile:
Rusia, Turcia, Ucraina, Serghei Lavrov
Tematic
Expert: Zelenski transformă Ucraina într-o dictatură
Kremlinul a explicat prezența armatei ruse în preajma frontierei cu Ucraina
Gabriel Leș respinge curajos aberații SUA în cazul Ucraina: ”Pozițiile unor aventurieri”
Putin i-a explicat lui Erdogan poziția Rusiei față de criza din Ucraina
Rusia cere SUA o abordare mai responsabilă privind Ucraina, în locul tensionării situației
National Interest: Cât de probabil este un război între Ucraina și Rusia

Загрузка...
Diana Șoșoacă

Sondaj de ultimă oră: Diana Șoșoacă face praf partidele!

0
(reînnoit 07:34 13.04.2021)
Azi, Comisia juridică, de disciplină și imunități a Senatului va judeca sesizarea grupului PNL împotriva Dianei Şoşoacă. Prezentăm, în exclusivitate, rezultatele unui SONDAJ care arată opinia românilor față de încercarea partidelor de o opri pe senatoarea independentă

BUCUREȘTI, 13 apr – Sputnik. Prin vocea Alinei Gorghiu, PNL a sesizat Biroul permanent al Senatului în legătură cu atitudinea și activitatea senatoarei independente Diana Șoșoacă.

Biroul Permanent a trimis Comisiei juridice o sesizarea în care liberalii propun ”eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv şi neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă”.

Astfel, liberalii, care au susținut manifestările ilegale și violente în care instituții ale statului – și mai ales Parlamentul – au fost terfelite și insultate mai grav ca oricând, scriu acum că este ”inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă să sfideze orice normă legală şi orice regulă a bunului-simţ în cea mai prestigioasă instituţie a ţării (…) o asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât şi românilor”.

Liberalii o acuză pe Diana Șoșoacă de instigare la ”ură şi haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jigneşte, aduce ofense şi grave acuzaţii neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist” – dar nu dau exemple!

Ca o paranteză, aceeași liberali erau mândri de prezența printre ei a lui Gigi Becali, parlamentar și europarlamentar, dar atunci nu mai erau deranjați de excesele de limbaj ale acestuia! 

Precizăm că intervențiile senatoarei Diana Șoșoacă sunt publice, fiind postate pe site-ul Senatului – și nu am găsit în ele aspecte de tip ”homofob, xenofob, extremist”… decât dacă apărarea credinței și tradițiilor românești presupune toate astea!

În aceste condiții, multă lume a tras concluzia că liberalii și celelalte partide vor, prin sesizarea lor, să-i închidă gura senatoarei!

Voci din spațiul public consideră că ”mafia politică” s-a speriat de Diana Șoșoacă și vrea să o reducă la tăcere, așa a urmărit, fără succes, în cazul lui Vadim Tudor.

În aceste condiții, am realizat un sondaj pe site-ul agenției noastre, lansând o singură întrebare: ”Vor partidele și grupurile de interese să o blocheze pe Diana Șoșoacă?”

Sondajul propunea trei variante de răspuns:

  • DA – Diana Șoșoacă le dă în vileag secretele și faptele de care nu se vorbește
  • NU – Diana Șoșoacă trebuie sancționată, a depășit limitele
  • Nu știu

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 10 aprilie 2021, pe internet, pe sistemul un singur vot pentru un IP.

Iată rezultatele celor 1373 de voturi exprimate:

  • 89.5% (1228 persoane) – au votat DA – Diana Șoșoacă le dă în vileag secretele și faptele de care nu se vorbește
  • 9.2% (127 persoane) – au votat NU – Diana Șoșoacă trebuie sancționată, a depășit limitele
  • 1.3% (18 persoane) – au ales opțiunea ”Nu știu”

Deci, un scor covârșitor în favoarea ”senatoarei fenomen” – și un semnal negativ pentru partidele și grupurile de interese care vor să o blocheze pe Diana Șoșoacă să le dă în vileag secretele și faptele de care nu se vorbește.

De remarcat că decizia de a vota nu a fost una ușoară – numai 1 din 6 care au citit textul sondajului au decis să voteze. Cum se traduce asta? Cel mai probabil, teama de partide și grupurile de interese i-a făcut pe români reticenți în a-și exprima votul.

Oricum, este un scor zdrobitor, care arată clar susținerea românilor pentru Diana Șoșoacă.

0
Tagurile:
Sputnik, Diana Șoșoacă, Sondaj

Загрузка...