BUCUREȘTI, 18 ian – Sputnik. Până la momentul de față, Rusia a produs aproximativ 6,5 milioane de doze a două componente ale vaccinului de coronavirus SputnikV. În total, în ianuarie vor fi produse peste 7 milioane de doze, în februarie – 11 milioane, iar în martie 15 milioane, a declarat ministrul Industriei și Comerțului al Rusiei, Denis Manturov.
“În ansamblu, industria a ajuns la un ritm de producție mai înalt decât volumele anunțate anterior. În prezent au fost produse aproximativ 6,5 milioane de doze ale celor două componente Sputnik V. În ianuarie vom avea 7 milioane, în februarie – 11 milioane și în martie planificăm 15 milioane de doze”, a declarat Manturov în cadrul unui briefing susținut luni.
Totodată, el a abordat și problema echipamentului pentru producția vaccinurilor în Rusia. Așa, au fost încheiate acordul cu furnizori străini, iar pentru semnarea operative a contractelor au fost implicate reprezentanțele pentru comerț ale Rusiei în afara țării.
“Echipamentul a fost adus, montat. Acest lucru vizează și mijloacele, sorbenți speciali, alte componente necesare pentru producție. Ne ocupă activ și de substituirea importului în această sferă, pentru a ne asigura și în viitor, nu doar în cazul vaccinului, cu acele componente, care sunt necesare industriei noastre farmaceutice”, a declarat oficialul rus.
CHIȘINĂU, 9 mart – Sputnik. Cântăreața Manizha Sangin (Manizha) va reprezenta Federația Rusă la Concursul Eurovision din acest an.
Cântăreața ruso-tadjică Manizha Sangin a câștigat în rezultatul votului publicului, în cadrul concursului desfășurat de care "Первый канал" (Primul Canal). La eurovision ea va interpreta piesa "Russian Woman" (Femeia rusoaică).
Printre concurenții din acest la concursul național din Federația rusă au mai fost duetul feminin "2Маши" (2Mașe), fondatorul și vocalistul grupului Therr Maitz, Anton Belyaev, și cântărețul DIY Manizha.
Grupul din Sankt Petersburg Little Big a fost invitatul special al spectacolului. Anul trecut, echipa trebuia să reprezinte țara cu compoziția UNO, care a devenit o adevărată senzație în Europa. Cu toate acestea, evenimentul a fost anulat din cauza noii pandemii de coronavirus. Fanii grupului au crezut până la urmă că artiștii vor participa la competiție, dar ei doar au transmis ștafeta lui Manizhe.
Mai multe detalii aflați pe site-ul ru.sputnik.md.
"Fiecare persoană are particularitățile sale. Unul este mai emoțional, altul este mai rezervat; unii au mai experiență profesională, alții au mai puțină experiență profesională. Mă uit doar din acest punct de vedere la colegii cu care interacționăm", a spus ea.
Zaharova a spus că nu-și împarte colegii și cei cu care trebuie să lucreze în sfera diplomatică în bărbați și femei.
Maria Zakharova a povestit și care este atitudinea ei față de forma de feminin pentru substantivele carte au doar forma de masculin (în română ar fi: pilot, chirurg. Acestea sunt substantivele epicene, adică substantivele care prezintă o formă unică pentru masculin și feminin - n.n.). Ea a spus că folosirea formei de feminin în cazul substantivelor epicene îi provoacă umorul.
Desigur, de Ziua Internațională a Femeii, era imposibil să nu întrebi o invitată despre cum sărbătorește 8 martie.
S-a dovedit că Maria Zaharova primește în principal flori și cărți poștale în această zi, iar trei membri ai familiei sale sunt responsabili de bucătărie.
"Încercăm cumva să gătim totul împreună acasă. Avem o echipă atât de prietenoasă: mama mea, fiica mea. Ne place să ne gestionăm pe noi trei în bucătărie. Apropo, nu ne amestecăm niciodată unul în treaba altcuiva. Nu-i înțeleg pe cei care afirmă că două gospodine nu au loc într-o singură bucătărie. Avem trei gospodine și ne simțim grozav ", a spus Zaharova în interviul pentru RIA Novosti.BUCUREȘTI, 9 mar – Sputnik. Știrea zilei de ieri a fost modificarea orei de ”închidere”, de la 23.00, la 22.00. Mai multe surse mass media au transmis această informație – și, chiar dacă nu s-a confirmat încă, se știe că ”nu iese fum fără foc”.
Precizări au venit de la secretarul de stat Raed Arafat, care a declarat aseară la Antena 3, care a fost întrebat dacă s-ar putea introduce declarația pe propria răspundere începând cu ora 22.00.
”Circulația pe timp de noapte este limitată acum la ora 23.00”, a spus Arafat, completând că ”o să venim cu Hotărârea de prelungire a stării de alertă, clar vor fi niște discuții dacă e necesar să se umble la alte masuri”.
Arafat nu respinge informația, dar menționează că ”în grupul științific am discutat mai multe aspecte și până nu trece prin CNSU e mai bine sa nu speculăm”, a declarat Arafat.
De asemenea, Arafat a subliniat că în condițiile prelungirii stării de alertă cu încă 30 de zile s-ar putea lua și măsuri mai dure, dar nu s-a discutat despre ”lockdown”.
”Nu avem nicio discutie pe masa pentru lockdown, nici nu se pune problema, în niciun caz lockdown”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.