Брифинг официального представителя МИД России М. Захаровой

Moscova a comentat declarația Maiei Sandu privind retragerea trupelor ruse

350
(reînnoit 14:05 27.11.2020)
Declarațiile președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, cu privire la necesitatea retragerii contingentului rus din Transnistria, au fost comentate de reprezentantul Ministerului de Externe al Federației Ruse.

CHIȘINĂU, 27 nov – Sputnik. Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse consideră că declarația președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, cu privire la retragerea trupelor ruse din Transnistria este menită să submineze eforturile de soluționare pașnică a problemei transnistrene. Poziția diplomației ruse a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al MAE al Federației Ruse, Maria Zaharova, la un briefing ținut vineri.

”Am remarcat interviul președintelui ales al Republicii Moldova, a doamnei Sandu, acordat unui post de televiziune moldovenesc. Dumneaei, în special, și-a anunțat intenția de a solicita retragerea grupului operativ rus din Transnistria. Considerăm că această declarație are ca scop subminarea eforturilor de soluționare pașnică a problemei transnistrene”, a remarcat Zaharova.

Potrivit Mariei Zaharova, prezența grupului operativ rus în Transnistria, după cum se știe, are obiective clar definite. ”Mai întâi de toate, această prezență asigură contingentul rus de menținere a păcii ca acesta să facă parte din forțele comune de menținere a păcii. Mandatul operațiunii de menținere a păcii prevede în mod clar durata participării noastre la această misiune cu momentul ajungerii la un acord politic privind soluționarea conflictului. Dar până la acest moment mai este mult”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus.

Zaharova a reamintit că ”deja de 25 de ani, în regiunea în care sunt prezente trupele ruse de menținere a păcii, se păstrează stabilitatea, nu se varsă sânge, nu se aud împușcături. Mi-aș dori foarte mult ca toți experții, politicienii, personalitățile publice, care discută cu o asemenea ușurință pe astfel de subiecte să-și amintească de acest lucru în permanență”.

”Faptul că militarii ruși se află în Transnistria se explică și prin necesitatea de a proteja depozitele de muniții și echipamente militare. Aceasta este în totalitate responsabilitatea noastră. Nu renunțăm la obligația noastră de a evacua și de a lichida aceste muniții. Considerăm că sunt inoportune încercările de a crea o anumită agitație în jurul acestei probleme”, a subliniat reprezentantul departamentului de politică externă al Federației Ruse.

Zaharova a menționat că, dacă vor exista condiții adecvate, așa cum au fost stabilite în documentele Consiliului de miniștri al Ministerului de Externe al OSCE de la Porto în 2002, se va putea vorbi despre anumiți pași practici în această direcție. Ea a reamintit că până în 2003, când existau astfel de condiții, au fost scoase de pe teritoriul transnistrean 42 de eșaloane cu muniții și echipamente militare.

Amintim că președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un interviu acordat postului public de televiziune Moldova 1, a pledat încă o dată în favoarea retragerii contingentului rus din Transnistria. Maia Sandu a spus că va continua politica celor care au susținut retragerea armatei ruse de pe teritoriul Transnistriei.

350
Tagurile:
Maia Sandu, Moscova
Tematic
Berlinul a primit un răspuns de la Moscova în cazul lui Navalnîi
Moscova: Reacția Vestului la propunerile lui Putin este iresponsabilă
Moscova: Planurile SUA de amplasare a rachetelor în Europa sunt cinice

Vaccin-gumă de mestecat

54
(reînnoit 17:55 18.06.2021)
Pe surse: Ministerul Apărării al Rusiei dezvoltă un preparat împotriva COVID-19 sub formă de gumă de mestecat.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Ministerul Apărării al Federației Ruse a început să creeze un nou preparat antiviral împotriva COVID-19 sub formă de gumă de mestecat, a declarat pentru RIA Novosti o sursă, apropiată de instituția militară.

Lucrările se desfășoară la cel de-al "48-lea Institut Central de Cercetare", a adăugat aceasta.

"Combinarea unei forme accesibile de utilizare cu proprietățile benefice ale preparatului va asigura un efect pozitiv în lupta împotriva răspândirii noii infecții cu coronavirus", a declarat interlocutorul agenției.

De asemenea, institutul creează un vaccin mucozal împotriva coronavirusului sub formă de pastilă.

"La finalizarea studiilor, acest vaccin va fi inclus în diferite scheme de tratament și va fi utilizat în calitate de supliment la mecanismele existente de utilizare a medicamentelor profilactice", a spus sursa.

Anul trecut, cel de-al 48-lea Institut Central de Cercetare al Ministerului Apărării, împreună cu Centrul Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie ʺGamaleiaʺ, a dezvoltat preparatul recombinat împotriva SARS-CoV-2 "Sputnik V".

54
Tagurile:
Vaccinare

Загрузка...
Casa Rusă

Casa Rusă din București invită la un recital Rahmaninov

33
(reînnoit 19:12 18.06.2021)
Joi, 15 iulie 2021, Casa Rusă din București, BES România și Asociația SmartArt invită iubitorii de muzică la un minunat spectacol clasic, începând cu ora 19.00. Ce lucrări ale marelui artist Serghei Rahmaninov sunt în program.

BUCUREȘTI, 18 iun – Sputnik. Iubitorii de muzică clasică și, în special, cei îndrăgostiți de creația marelui compozitor rus Serghei Rahmaninov sunt invitați la un minunat spectacol clasic joi, 15 iulie 2021, cu începere de la ora 19.00.

Invitația le este adresată de Casa Rusă din București, BES România, precum și de Asociația SmartArt.

Piesele vor fi interpretate Mihaela Mitrofan-vioară, Valentin Dimitrie Simion-violoncel și Dragoș Daniel Saliu-pian ei fiind trei dintre cei mai buni studenți ai Universității Naționale de Muzică din București, laureați ai mai multor concursuri naționale și internaționale.
Admiratori ai spiritului muzical rus, ei vor interpreta două lucrări emblematice din creația lui Serghei Rahmaninov.

Este vorba despre Trio elegiac nr.1 în sol minor și Trio elegiac nr.2 op.9 în re minor ”În memoria unui mare artist”, dedicat lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Mihaela Mitrofan a obținut numeroase premii naționale și internaționale printre care Marele Premiul la Concursul Internațional ”Rovere d’oro”, în Italia în anul 2019. A participat la cursuri de măiestrie în România și Elveția cu profesori și soliști recunoscuți la nivel internațional printre care Mihaela Martin, Șerban Lupu, Silvia Marcovici.

Valentin Dimitrie Simion a câștigat peste 50 de premii I la competiții naționale și internaționale de violoncel și muzică de cameră. Amintim Concursul Internațional de la Plovdiv - Bulgaria 2017), Concursul Internațional ”The Muse” - Grecia 2018, ”The North International Music Competition” - Stockholm 2019, Concursul Internațional ”Jan Vychytil” - Praga 2020.
A concertat ca solist al Filarmonicilor din Rm. Vâlcea, Sibiu și Bacău și a participat la cursuri de măiestrie susținute de profesori renumiți români și străini.

Dragoș Daniel Saliu a câștigat numeroase competiții dedicate pianului și muzicii de cameră de-a lungul anilor de formare la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu”.

Este vorba despre Concursul Internațional ”Ville de Gagny” - Franța 2013, Concursul Internațional ”Craiova Piano”  -2015, 2017 - și Concursul Internațional de la Plovdiv – Bulgaria, 2017 - unde a participat alături de violoncelistul Valentin Dimitrie Simion. Are o bogată activitate ca solist, a participat la cursuri de măiestrie cu profesori renumiți -Constantin Sandu-Portugalia, Adrian Suciu-Austria, Vlad Dimulescu-România.

Reprezentanții Casei Ruse din București atrag atenția că, din cauza numărului mic de locuri disponibile, doritorii sunt rugați să solicite, printr-un mesaj privat, rezervarea locurilor.
33
Tagurile:
București
Тема:
Relațiile româno-ruse

Загрузка...
Ambuteiaj

UE vrea interzică toate mașinile alimentate cu motorină și benzină până în 2035

0
(reînnoit 18:53 18.06.2021)
Potrivit unui raport, reglementările de reducere a emisiilor luate în considerare de Bruxelles ar putea marca sfârşitul utilizării motorului cu ardere internă. Propunerea radicală a fost întâmpinată de opoziţia producătorilor auto.

BUCUREŞTI, 18 iun – Sputnik. Noile mașini alimentate cu motorină și benzină ar putea fi interzise în bloc în efortul de a atinge obiectivul „emisii zero” pentru vehiculele vândute după 2035, potrivit mai multor oficiali ai UE care au oferit declaraţii pentru Politico.

Regula revoluționară ar putea fi inclusă în „Acordul verde” al Uniunii Europene, care urmăreşte să facă blocul „neutru din punct de vedere climatic” până în 2050. Comisia Europeană ar putea crește obiectivul său pe termen scurt pentru 2030, cerând o reducere de 60% a emisiilor de mașini, un obiectiv mult mai ambițios decât reducerea de 37,5% prezentă în planul actual. Obiectivul ar putea fi ridicat la 100% până în 2035, ceea ar însemna interzicerea automobilelor noi cu motoare cu combustie în următorii 14 ani, au explicat oficialii, potrivit RT

Încă nu este clar dacă propunerea va intra în versiunea finală a planului pentru 2030, care urmează să fie publicată pe 14 iulie. Planul, împreună cu restul punctelor din Acordul Verde, va merge apoi în Parlamentul European pentru aprobare.

Inițiativa a declanșat deja un puternic răspuns negativ din partea producătorilor de automobile din bloc. Hildegard Muller, care conduce lobby-ul auto VDA din Germania, a declarat că reglementarea nu va reprezenta doar „sfârşitul utilizării motorului cu ardere internă, ci și sfârșitul hibrizilor conectabili”.

Un alt lider din industrie a spus că această regulă ar limita opțiunile consumatorilor.

„Dacă veţi avea nevoie de o mașină nouă în 2036, nu veţi avea de ales”, a declarat pentru Politico Sigrid de Vries, care conduce lobby-ul industriei de componente europene CLEPA. „Mașina va avea un motor electric, indiferent dacă se potrivește sau nu nevoilor, dacă este accesibilă sau nu, sau dacă va exista energie verde și infrastructură pentru încărcare.”

Deşi motorul cu ardere internă continuă să conducă, unii producători de automobile, precum Volvo și Volkswagen, au semnalat deja că vor să treacă la automobilele electrice până la sfârșitul deceniului.

0
Tagurile:
UE, Mașini

Загрузка...