Maia Sandu

Maia Sandu, dușman al Rusiei sau președinte practic? - ce spun experţii ruşi

842
(reînnoit 14:35 16.11.2020)
Candidata liberală Maia Sandu a fost anunțată câștigătoare a alegerilor prezidențiale din Moldova. Însă, deși în trecut a criticat relațiile cu Rusia, este posibil ca politica externă a țării sale să nu se schimbe radical. Ce spun experţii ruşi.

BUCUREŞTI, 16 nov – Sputnik. Fostul prim-ministru, care conduce partidul pro-UE Acțiune și Solidaritate, l-a învins pe președintele actual, Igor Dodon, cu aproape 58% din voturi la alegerile prezidenţiale de duminică. Dodon, care era văzut ca unul dintre cei mai apropiați aliați ai Kremlinului în regiune, a câştigat 42% dintre voturi în turul doi.

Acesta şi-a recunoscut înfrângerea luni dimineață, spunând: „Dacă instanțele confirmă că totul este în regulă, atunci vom pune punct aici”. Au existat anterior temeri că s-ar putea declanşa tulburări după anunțarea rezultatelor.

Politica externă a fost un element-cheie care a marcat diferenţele între candidați în timpul campaniei. Sandu, fost economist al Băncii Mondiale, cu studii la Harvard, a susţinut că în timpul președinției lui Dodon „relațiile cu UE și SUA au mers din rău în mai rău”. Acest lucru s-a întâmplat din cauză că „Dodon a încercat să stabilească relații bune numai cu Rusia, dar chiar și în acest caz, a folosit aceste relaţii în interesele sale personale, nu pentru a rezolva problemele țării”, a spus Sandu.

Cu toate acestea, unii experți ruși au respins ideea că victoria lui Sandu va aduce o schimbare semnificativă în relaţiile Moldovei cu aliații săi. Andrei Suzdaltsev, decan adjunct al Facultății de Afaceri Internaționale a prestigioasei Școli Superioare de Economie din Moscova, a declarat, pentru agenția de presă RIA Novosti, că Kremlinul nu trebuie „să se îngrijoreze cu privire la victoria lui Sandu la alegeri. Este o persoană foarte practică și va încerca să menţină și să dezvolte ceea ce Chișinăul și Moscova au realizat deja”.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Дружинин

Expertul rus, citat de RT, a adăugat că „situația în Moldova este acum mai mult sau mai puțin stabilă - gruparea ei politică a învățat lecții grele din crizele care anterior au scindat țara. Cred că au [dorința] de a păstra stabilitatea și o atitudine bună față de Rusia”.

De asemenea, Fiodor Lukianov, redactor-șef al revistei „Rusia şi afacerile globale”, a declarat pentru RT că „nu se va schimba nimic fundamental în Moldova”, dar că este „încrezător că puterea se va schimba în mod calm și civilizat”.

„Dar, în general, soarta țării este de neinvidiat atunci când votul decisiv l-au dat cei care au plecat [din ţară] și este puțin probabil că se vor întoarce”. Alegătorii moldoveni din diaspora au susținut-o în număr covârșitor pe Sandu în primul tur, acordându-i în jur de 70% din voturile de peste hotare. Pentru aceştia, a explicat Lukyanov, „alegerea dintre Est și Vest este clară - unde au ales să meargă, să trăiască și să câștige bani”.

În viziunea lui Lukianov, perspectiva privind relațiile Moldovei cu Uniunea Europeană este departe de a fi una strălucitoare. El a argumentat că așa-numiții „giganți” care domină sferele politicii externe sunt „acum atât de absorbiți de propriile lor probleme, încât sunt mult mai puțin preocupați de țările periferice și de disputele privind influența exercitată acolo”.

Nu toți analiștii ruşi împărtășesc acest punct de vedere. Sergei Markov de la Institutul de Studii Politice a declarat luni că Sandu este „inamicul politic al Rusiei”. Analistul a argumentat că, în calitate de ministru al Educației, Sandu „a susţinut ideea înlocuirii limbii ruse cu engleza, care să se înveţe cât mai mult posibil. [Și] a criticat mereu Rusia cu prima ocazie”. De asemenea, Markov a mai spus că Sandu sprijină „«achiziția» Moldovei de către România”.

Maia Sandu și Klaus Iohannis
© Inquam Photos / Octav Ganea

Cei doi candidați au fost cândva parteneri de coaliție, după ce Partidul Acțiune și Solidaritate al lui Sandu a fost de acord să guverneze împreună cu Partidul Socialist, care îl susține pe Dodon. Totuşi, în noiembrie anul trecut, disputele legate de corupție și politica internă au pus capăt acordului fragil. De atunci, Moldova se confruntă cu problemele economice și cu impactul pandemiei de coronavirus.

Luni dimineață, președintele rus Vladimir Putin a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria în alegeri. Putin a scris că are încredere că „activitatea sa ca șef al statului va contribui la dezvoltarea constructivă a relațiilor dintre țările noastre”. Preşedintele a adăugat că „acest lucru va servi fără îndoială intereselor fundamentale ale popoarelor Rusiei și Moldovei”.

842
Tagurile:
Rusia, Maia Sandu
Tematic
Iohannis a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria în alegeri
Alegeri în Moldova: CEC a anunțat rezultatele preliminare oficiale ale alegerilor - video
Rezultate alegeri prezidențiale 2020 (99% procesate)

„Plânsul” naturii? Un ozor neobișnuit a apărut pe un rezervor din Nijni Novgorod

202
Un mic lac se află sub telefericul care leagă Nijni Novgorod de orașul-satelit Bor, pe malul opus al Volgăi.

Recent, acest bazin a atras atenția cetățenilor - apa din lac a înghețat, iar pe gheață s-a format o imagine asemănătoare cu un chip care țipă: puteți vedea contururile capului, ochilor și gurii deschise. Figura de gheață le-a amintit unor localnici de tabloul „Țipătul” al artistului expresionist norvegian Edvard Munch, în timp ce alții au găsit că contururile aminteau mai degrabă un cap de extraterestru

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

202

Загрузка...
Vaccin

Rusia livrează vaccinul Sputnik V țărilor africane

312
Rusia a demarat livrările vaccinului rus împotriva coronavirsului Sputnik V în unele țări din Africa.

Вакцина против новой коронавирусной инфекции впервые в мире зарегистрирована в России 11 августа
РФПИ и Центр имени Гамалеи
BUCUREȘTI, 27 nov – Sputnik. Rusia a demarat livrările vaccinului împotriva coronavirusului Sputnik V pe continentul african, a declarat agenției RIA Novosti, viceministrul rus de Externe, Mihail Bogdanov.

“Au început livrările, acum avem deja niște exemple concrete”, a spus el, fără a specifica despre ce țări este vorba.

“Interesul este foarte mari, sunt foarte multe solicitări, însă nu am vrea să supărăm pe cineva. Ne-am dori ca toate adresările, pe care le-am primit din partea prietenilor noștri africani să fie satisfăcute”, a menționat viceministrul rus.

312
Tagurile:
Africa, Rusia, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Vaccinul AstraZeneca - erori în timpul studiilor preliminare
Acuzația zilei: ”Se vinde iluzia unui vaccin care NU EXISTĂ!”
Efectele secundare ale vaccinurilor de la Moderna și Pfizer

Загрузка...
Summitul NATO la Bruxelles

Stoltenberg îndeamnă la consolidarea prezenței NATO în Marea Neagră

0
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a încemnat la consolidarea prezenței militare a alianței în Marea Neagră.

BUCUREȘTI, 30 nov – Sputnik. Miniștrii de Externe ale statele NATO vor discuta miercuri, în cadrul unei conferințe video, cu participarea miniștrilor Georgiei și Ucrainei, despre activitatea alianței în Marea Neagră, a anunțat secretarul de stat al NATO, Jens Stoltenberg.

“Regiunea Mării Negre are o importanță strategică pentru NATO, pentru toții membrii. De asemenea, cooperăm foarte strâns cu doi parteneri din această regiune – Georgia și Ucraina”, a spus Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă, susținută la Bruxelles.

Oficialul a acuzat din nou Rusia de “nerespectarea integrității teritoriale a Ucrainei și Georgiei”, remarcând “consolidarea prezenței militare rusești în Crimeea”.

“Trebuie să ne consolidăm în continuare prezența în regiune” a spus secretarul de stat al alianței.

Stoltenberg a susținut conferința de presă la Bruxelles în ajunul Consiliului Alianței Nord-Atlantice la nivel de miniștrii de Externe, care se va desfășura pe 1-2 decembrie în regim de conferință video.

0
Tagurile:
Rusia, Marea Neagră, Jens Stoltenberg, NATO
Tematic
Turcia - despre testele sistemului de apărare antiaeriană S-400
Afirmații demente despre ”atacul Rusiei asupra României”
Lansatoarele de rachete din România, un ”mesaj” pentru Rusia
De ce sistemul HIMARS e un pericol pentru România, nu Rusia

Загрузка...