Vaccin

Vaccinul Sputnik V: Testat pe voluntari care au peste 60 de ani

144
(reînnoit 17:51 16.10.2020)
Ministerului Sănătății al Federației Ruse a menționat că studiile clinice vor permite dezvoltarea parametrilor specifici de vaccinare pentru pacienții care fac parte din acest grup.

CHIȘINĂU, 16 oct - Sputnik. În Rusia, au început testările vaccinului Sputnik V cu participarea voluntarilor care au o vârstă de peste 60 de ani.

"A început studiul vaccinului Sputnik V, dezvoltat de Centrul de Cercetare Gamalei al Ministerului Sănătății al Federației Ruse, pe voluntari care au peste 60 de ani", a declarat ministrul Sănătății, Mihail Murașko.

El a menționat că studiile clinice vor permite dezvoltarea parametrilor specifici de vaccinare pentru pacienții care fac parte din acest grup.

În august, Ministerul Sănătății din Rusia a înregistrat primul vaccin din lume pentru prevenirea COVID-19, dezvoltat la Centrul de Cercetare pentru Electrochimie ”Gamalei”. Medicamentul a fost denumit „Sputnik V”. Vaccinul implică introducerea a două componente ale medicamentului la un interval de trei săptămâni.

Studiile clinice de după înregistrarea medicamentului au început la Moscova pe 7 septembrie, iar pe 9 septembrie primii voluntari au fost vaccinați. În total, 40 de mii de voluntari sunt implicați în acest studiu, zece mii dintre care vor primi un placebo.

În această săptămână, președintele rus Vladimir Putin a anunțat înregistrarea unui alt vaccin intern împotriva coronavirusului, care a fost dezvoltat de centrul de cercetare de stat „Vector”. Testele sale de după înregistrare vor începe în curând.

În plus, se lucrează la crearea unui vaccin viu de Centrul Ciumakov pentru Cercetare și Dezvoltare a Produselor Imunobiologice din Academia Rusă de Științe. De asemenea, oamenii de știință de la Universitatea Federală din Crimeea ”Vernadski”, au dezvoltat și ei preparatul lor original.

144
Tagurile:
vaccin
Tematic
Rusia: A fost eliberat un patent pentru cel de-al doilea vaccin anti-COVID-19
Americii nu i-a ajuns bani pentru un vaccin
Centrul „Vector” a înregistrat un vaccin împotriva coronavirusului
Vaccinul rusesc „Sputnik-V” anti COVID-19

Rusia - una dintre primele țări care solicită OMS înregistrarea vaccinului anti-Covid

123
Rusia a depus cerere către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru precalificarea și înregistrarea timpurie a vaccinului său Sputnik V împotriva coronavirusului, ceea ce l-ar face disponibil la nivel mondial mai devreme.

Fondul de investiții directe al Rusiei (RDIF) a depus cererea la OMS pentru a include vaccinul Sputnik V în programul său de listare a utilizărilor de urgență care să permită precalificarea sa accelerată, a declarat Fondul suveran într-un comunicat.

„Federația Rusă a fost prima din lume care a înregistrat un vaccin împotriva coronavirusului, Sputnik V, care a fost creat pe o platformă sigură, eficientă și bine studiată a vectorilor adenovirali umani”, a spus CEO-ul RDIF, Kirill Dmitriev, exprimându-și speranța că aprobarea de către OMS i-ar permite „să fie inclusă pe lista produselor medicale care îndeplinesc standardele de calitate, siguranță și eficacitate”.

Dmitriev a mulțumit, de asemenea, direcției de sănătate a ONU pentru „cooperarea activă”. Precalificarea este un program de „asigurare a calității” derulat de OMS, conceput pentru a se asigura că noile vaccinuri respectă standardele internaționale. OMS precalifică vaccinurile înainte de a aproba utilizarea de către diverse agenții ONU, cum ar fi Fondul ONU pentru Copii (UNICEF) și alte organizații internaționale. De asemenea, este utilizat pentru a sprijini „nevoile specifice” ale programelor naționale de imunizare.

Ca urmare a pandemiei de coronavirus, OMS a inclus și vaccinuri în procedura de utilizare a listelor de urgență (EUL), menită să accelereze evaluarea medicamentelor, a terapeuticii și a diagnosticelor fără licență în situații de urgență.

Organismul ONU pentru sănătate a lansat prima invitație către producătorii de vaccin Covid-19 din întreaga lume să aplice pentru programul EUL și precalificare pe 1 octombrie. Nu este clar, totuși, exact cât va dura ca un vaccin să treacă prin toate etapele de evaluări ale OMS și primirea aprobării odată ce intră în program.

123
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, vaccin, OMS, Rusia

Загрузка...
Avion

De ce Rusia își construiește un nou „avion al apocalipsei”

414
(reînnoit 17:07 27.10.2020)
Rusia urmează să-și construiască un nou „avion al apocalipsei”, care va servi în calitate de punct de comandă aerian în cazul celui de-al treilea război mondial.

MOSCOVA, 26 oct – Sputnik, Andrei Koț. Spațios, protejat și cu o tehnologie avansată – în viitorul apropiat Forțele Armate ale Rusiei vor primi în dotare noi puncte aeriene de control în baza navei aeriene de curse lungi Il-96-400M. În Occident astfel de avioane sunt numite “avioanele apocalipsei”. În cazul declanșării celui de-al treilea război mondial, la bordul “cartierului general zburător” înalta conducere militară și politică a țării va organiza apărarea și va coordona trupele terestre, aeriene și navale. Avioanele de această clasă există doar în Rusia și SUA. Mai multe detalii despre particularitățile și sarcinile lor, aflați în materialul RIA Novosti.

Salvarea comandamentului

Relațiile între marile puteri nucleare s-au înrăutățit la maxim. Diplomații au ajuns într-un impas, părțile și-au rechemat ambasadorii. Forțele armate sunt aduse la o capacitate maximă de luptă. Bombardierele strategice se ridică în aer, submarinele nucleare cu rachete balistice ies în ocean, sistemele mobile terestre de rachetă sunt amplasate pe rutele de patrulare. Lumea a înmărmurit în așteptarea celui de-al treilea război mondial.

Din fericire, un astfel de scenariu, deocamdată, e doar o fantezie. Rusia și SUA înțeleg foarte bine că un război de proporții poate degenera în unul nuclear și provoca zeci de milioane de victime. Însă, militarii întotdeauna sunt pregătiți de cel mai rău scenariu. Ambele părți presupun că primul atac într-un astfel de conflict va decapita inamicul, îl va lipsi de o capacitate de a controla trupele și de a organiza o rezistență. Ținta principală sunt centrele militare și politice.

Într-o perioadă tensionată, conducerea Rusiei și comandamentul suprem al Forțelor Armate, vor fi transportați în mare secret pe un aerodrom militar, unde vor fi așteptați de punctele aeriene de comandă. Sarcina principală a “avioanelor apocalipsei” este evacuarea demnitarilor de rang înalt din fața atacurilor și oferirea lor condițiilor pentru controlarea apărării țării din aer. Rezistența acestor punct de comandă asigură avioanele de luptă și avioanele de realimentare. O tactică similară a fost elaborată și în SUA, în perioada războiului rece.

Mult așteptata înlocuire

În cadrul Forțelor Aerospațiale ale Rusiei există patru “avioane a apocalipsei” Il-80, construite în baza avioanelor de pasageri Il-86. Un sistem puternic de alimentare cu energie, mijloacele moderne de comunicare, condițiile de trai confortabile vor permite aflarea în aer timp de câteva zile, desigur, cu realimentări.

De predecesorul său civil, Il-80 se deosebește cu o “frunte” înaltă, cu un compartiment mare în partea frontală a fuzelajului, unde este amplasat echipamentul radioelectronic. Totodată, pe Il-80 nu există hublouri, pentru ca echipajul și pasagerii să nu orbească de pe urma unei explozii nucleare din apropiere. În partea din spate se află o antenă pe un cablu, destinată comunicării cu submarinele.

Informațiile detaliate despre Il-80 reprezintă un secret de stat. Se cunoaște doar că la bordul navei este instalat un echipament pentru dirijarea tuturor tipurilor de forțe armate, este prevăzut un loc pentru muncă și odihnă a pasagerilor, rezervoare suplimentare pentru combustibil. Avionul poate zbura de pe orice aerodrom civil sau militar, dispune de mijloace de protecție de arme de distrugere în masă și este capabil să acționeze autonom în cazul distrugerii echipamentelor sistemelor de retransmitere, comunicare și navigare de la sol sau de satelit.

Il-80 se află în exploatarea armatei peste 15 ani și s-au uzat. În afară de aceasta, avioanele de pasageri Il-86 sunt de cursă medie. Cursa maximă a acestora este până la 3800 de kilometri, ceea ce este insuficient pentru un punct de control aerian. Iată de ce s-a optat pentru Il-96-400M, în calitate de bază pentru un nou “avion al apocalipsei”: raza de acțiune acestei nave în condițiile unei încărcări maxime este de aproximativ 9 mii de kilometri.

Un hotel zburător

Forțele Armate ale SUA dispun de patru avioane E-4B Nightwatch, create în baza avionului de pasageri Boeing-747. Fiecare poate lua la bord până la 100 de persoane și se poate afla în aer până la o săptămână cu o realimentare regulată. E-4B sunt protejate de explozia nucleară și este dotat cu un echipament radioelectronic modern.

În esență, „avionul apocalipsei” american este un hotel zburător. Acolo există toate condițiile pentru o activitate autonomă pentru câteva zile – bucătărie, veceuri, zone de agrement, dormitoare, o cameră de ședință cu o masă și nouă fotolii, zona de comunicații pentru 29 de locuri, alte încăperi. Interiorul este unul extrem de confortabil, iar echipamentul este extrem de ergonomic. Probabil, anume din acest motiv primele persoane în stat din SUA preferă periodic să utilizeze E-4B pentru zboruri la distanțe lungi în diverse state, în cazul unor vizite oficiale în alte state, în locul avioanelor prezidențiale Air Force One.

Avioanele E-4B sunt mai vechi decât Il-80 rusești. Acestea au intrat în dotare în anii 70. Cu toate acestea, sunt modernizate periodic. În 2015, o parte a bordurilor au trecut prin procedura de reprogramare și modificare a echipamentului de comunicații. Avioanele au obținut accesul la internet cu o viteză înaltă, comunicații în bandă largă prin satelit, iar canalele speciale protejate cu o bandă largă. Raza de acțiune a E-4B este de 11 kilometri.

În afară de aceasta, americanii dispun de 16 avioane E-6, destinate asigurării sistemului de comunicare de rezervă cu submarinele nucleare, precum și pentru utilizarea în calitate de punct de comandă aerian al Statutului Major Unificat al Forțelor Armate ale SUA. În caz de război, aceste nave vor patrula în zona oceanelor Atlantic și Pacific, menținând legătura cu submarinele și „avionul apocalipsei” E-4B.

414
Tagurile:
Al treilea război mondial, Avion
Тема:
Industria militară rusă
Tematic
Avionul rusesc de luptă Su-27 a interceptat avioane americane deasupra Mării Negre
Erevanul acuză Turcia de doborârea unui avion militar armean
VIDEO: Avionul lui Hrușciov a fost găsit în nordul Iakutiei

Загрузка...
Coronavirus în Franța, loc de testare

Covid-19 Franţa: izolare totală - rezistăm până în mai

0
Guvernul din Franţa ia în considerare măsuri din ce în ce mai severe pentru stoparea răspândirii coronavirusului. Un lockdown generalizat este luat în calcul de executiv.

BUCUREŞTI, 28 oct – Sputnik. Un lockdown generalizat timp de cel puțin patru săptămâni este una dintre măsurile luate în calcul de executivul francez în contextul creşterii numărului de cazuri pozitive de Covid-19.

La posturile TV, tonul nu mai este acelaşi ca în vară: „situația se înrăutăţeşte din oră în oră în spitalele din regiunea Parisului”, a declarat, pe 27 octombrie, Aurélien Rousseau, directorul general al Agenției Regionale pentru Sănătate (ARS) din Île-de-France. Luni, 26 octombrie, nu mai puțin de 52.000 de noi contaminări au fost detectate.

„Suntem în proces de întârziere a operaţiilor pentru fractură de col femural timp de trei zile pentru că nu mai avem locuri”, a confirmat pentru Sputnik.

„Nu ne putem permite să așteptăm rezultatele primului blocaj și consecințele vacanțelor școlare. Trebuie să reducem răspândirea acestei epidemii. Sunt obligatorii un lockdown la sfârșit de săptămână și blocarea ieşirilor mai devreme în timpul săptămânii”, a spus Jean-Paul Hamon, adăugând că virusul este prezent și aşteaptă doar o oportunitate pentru a se răspândi.

Guvernul ar putea decide chiar trecerea „liniei roșii a lui Emmanuel Macron”, potrivit Europe 1, aceasta însemnând introducerea unei izolări totale în Franţa.

De asemenea, sunt luate în considerare și măsuri mai specifice, cum ar fi izolări la nivel local sau închiderea locurilor deschise publicului, precum școlile și universitățile.

0
Tagurile:
COVID-19, Franța
Tematic
Erdogan acuză Rusia, SUA și Franța de înarmarea Armeniei
Avertisment: risc de război civil în Franța
Atacul terorist: Franța va expulza 231 străini radicalizați

Загрузка...