Dmitri Peskov, porte-parole du président russe

Peskov: Putin se gândește la vaccinarea împotriva coronavirusului

53
(reînnoit 15:23 29.09.2020)
Vladimir Putin se gândește să se vaccineze împotriva coronavirusului, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

BUCUREȘTI, 29 sep- Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin se gândește să se vaccineze împotriva coronavirusului, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite de RT.

„Bineînțeles, în cazul șefului statului, desigur, există măsuri speciale de precauție. El (Putin. - RT ) a declarat deja că se gândește la vaccinare. Prin urmare, haideți să așteptăm până când va lua el o astfel de decizie ”, a răspuns Peskov la întrebarea când președintele va fi vaccinat împotriva coronavirusului.

Pe 8 septembrie, a devenit cunoscut faptul că primul lot de vaccin rusesc pentru prevenirea COVID-19 „Sputnik V” a fost pusă în circulație civilă .

Anterior, s-a anunțat că fiica președintelui rus Vladimir Putin a testat vaccinul rus împotriva infecției cu coronavirus COVID-19.

53
Tagurile:
Vladimir Putin, Dmitrii Peskov
Tematic
Peskov, despre rezultatele votării privind amendarea Constituției Rusiei
Peskov: Rusia încearcă să obțină date de la OPCW în cazul lui Navalnîi
Nord Stream-2: Peskov îndeamnă să se renunțe la politizare
Demonstrarea rachetei 9M729 atașaților militari străini

Moscova: Reacția Vestului la propunerile lui Putin este iresponsabilă

332
Reacția unor capitale din Occident la propunerea lui Vladimir Putin, legată de problema denunțării Tratatului INF, este una iresponsabilă, consideră viceministrul rus de Externe, Serghei Reabkov.

BUCUREȘTI, 28 oct – Sputnik. Propunerea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în privința Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF) este dictată de dorința de a nu admite apariția în Europa a unor noi „crize a rachetelor”, iar cei care încearcă să ignore astfel de decizii, își demonstrează o abordare iresponsabilă față de securitatea Europei, a declarat într-un interviu oferit agenției RIA Novosti, viceministrul de Externe al Rusiei, Serghei Reabkov.

“Seriozitatea propunerilor înaintate necesită o examinare serioasă a acestora. Caracterul profund al propunerilor necesită o conceptualizare fundamentală, e o expresie a dorinței conducerii Federației Ruse de a identifica o cale pentru stabilizarea situației politico-militare în Europa, din punct de vedere al neadmiterii apariției acolo a noilor crize a rachetelor”, a declarat Reabkov.

Acesta a subliniat că acum mizele sunt foarte mari, și cei care încearcă să ignore propunerile președintelui Putin, cei care încearcă să le treacă cu vederea, demonstrează o abordare iresponsabilă a subiectului securității europene.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Дружинин

“Inclusiv a propriei securități, luând în considerație că primele semnale negative, suficient de delirante, am auzit anume din partea Europei”, a subliniat viceministrul rus.

Luni, președintele Putin a anunțat o nouă inițiativă pentru detensionarea situației în Europa după retragerea SUA din INF. În special, acesta a declarat că Moscova este dispusă să nu recurgă la amplasarea în partea europeană a Rusiei a rachetelor 9M729, însă cu condiția unor pași similari din partea NATO. De asemenea, el a propus alianței să testeze sistemele Aegis Ashore cu lansatoarele Mk-41 în bazele din Europa și a rachetelor 9M729 pe obiectivele din Kaliningrad.

Primii care au reacționat la această inițiativă a fost Berlinul, făcând trimitere la poziția precedentă a NATO, potrivit căreia ideile rusești, legate de INF, nu sunt demne de încredere. La rândul său, Londra a acuzat din nou Rusia de eșuarea INF. Doar Franța a declarat că așteaptă din partea Rusiei mai multe detalii în legătură cu propunerea enunțată. Reprezentantul MAE al Franței și-a exprimat regretul în legătură cu lipsa unor soluții pentru păstrarea INF, care reprezenta “un element fundamental al securității europene”.

332
Tagurile:
Vladimir Putin, Rusia, INF
Тема:
Criza în relațiile SUA - Rusia din cauza Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF)
Tematic
General rus: NATO nu are mijloace de combatere a Iskander-M
SUA vor negocia cu Rusia controlul armelor nucleare
”Bat în ușa deschisă”: Moscova atenționează SUA asupra unei mari greșeli

Загрузка...

Moscova, despre disponibilitatea de a lucra cu învingătorul alegerilor din SUA

51
(reînnoit 15:01 28.10.2020)
Rusia a negat în mod repetat acuzațiile privind tentativele de influențare a proceselor democratice din alte țări, iar secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, le-a numit „absolut neîntemeiate”.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Rusia nu mizează pe niciunul dintre candidații la alegerile prezidențiale din SUA, a declarat viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov.

El a subliniat că Rusia „este pregătită să lucreze cu oricine pe care îl vor alege americanii”.

Anterior, candidatul democrat, fostul vicepreședinte Joseph Biden, a spus că Rusia încearcă să influențeze viitoarele alegeri americane din noiembrie mai mult decât alte țări și, prin urmare, reprezintă principala amenințare.

"Mizele se fac la loterie. Iar noi nu mizăm pe nimeni. În primul rând, din motivul că lucrăm strict și exclusiv în interesul propriei noastre securități, luăm măsuri care mărturisesc o abordare extrem de responsabilă pentru asigurarea securității globale. Iar seria de declarații făcute de președintele rus în ultimele săptămâni și luni este cea mai bună dovadă în acest sens”, îl citează RIA Novosti pe Riabkov.

Potrivit acestuia, determinarea câștigătorului la alegerile din SUA este „o chestiune internă a poporului american”.

"Iar noi vom colabora cu acea administrație care va veni la putere în urma acestor alegeri. Și vom continua dialogul cu aceasta după ce președintele SUA va depune jurământul pe 20 ianuarie anul viitor", a declarat viceministrul rus de Externe.

Rusia a negat în mod repetat acuzațiile aduse privind tentativele de a influența procesele democratice din mai multe țări, iar secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, le-a numit „absolut neîntemeiate”. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, vorbind despre presupusa ingerință rusă în alegerile din diferite țări, a spus că nu există fapte care să confirme acest lucru.

51
Tagurile:
Moscova
Tematic
Un analist prezice război civil în SUA după alegeri

Загрузка...
Carmen Dan

Carmen Dan, lecție de onoare pentru liderii PSD!

0
O lecție, pe cât de curajoasă, pe atât de tăioasă, pe care Carmen Dan o dă liderilor PSD – dar și multora dintre cei care s-au dezis de propriile atitudini și ”sentimente” prefăcute

BUCUREȘTI, 29 oct – Sputnik. Una dintre cel mai interesante figuri ale guvernărilor PSD, Carmen Dan a suscitat mereu comentarii ”bărbătești” și zâmbete cu subînțeles – reacții specifice situațiilor în care o femeie frumoasă este numită într-o funcție.

Carmen Dan însă a demonstrat că poate fi un ministru ”de fier”, trecând peste neîncredere – ba chiar și peste atacurile, uneori grosolane, ale unor personaje chiar din zona MAI. A fost memorabil duelul cu premierul Tudose, când l-a pus la punct pe durul brăilean, susținut și din alte zone mai puțin la vedere.

A fost considerată o ”creație a lui Liviu Dragnea”, ceea ce, dată fiind evoluția sa, este încă o bilă albă pentru fostul lider PSD. De altfel, Carmen Dan nu se rușinează cu această ”ștampilă”, ba chiar dă o lecție de demnitate colegilor din PSD care acum îl renegă pe fostul președinte.

”Pentru cei mai mulți, Carmen Dan este “omul lui Liviu Dragnea”. Niciodată nu mi-a fost rușine de o astfel de etichetă, cu atât mai puțin pentru faptul că am lucrat alături de Liviu Dragnea mulți ani de zile”, a scris Carmen Dan, cu mult curaj, pe pagina de Facebook, cu ocazia zilei de naștere a politicianului condamnat.

Ironică, fosta șefă a MAI observă că, dacă se raportează strict la ultimii 4 ani și se uită în rândurile colegilor mei din PSD ”îmi este foarte greu să nu identific “oamenii lui Liviu Dragnea””.

”Pentru a nu detalia, spun doar că și atunci președintele partidului își dădea OK-ul final pe listele parlamentare și mă întreb acum dacă nu cumva parlamentarii PSD actuali nu erau în egală măsură oamenii lui Dragnea în decembrie 2016?”, întreabă Carmen Dan, completând tăios – ”Chiar și cei care astăzi au funcții de conducere”.

Evident, o referire la Ciolacu și Grindeanu, dar poate și la ”prietenul” Dâncu, dar … și la alții și la altele din conducerea PSD. 

”Vremurile se schimbă, oamenii se schimbă, dar viața merge înainte”, spune Carmen Dan, subliniind – ”cel mai important cred că este să nu regreți nimic din ce ai făcut, ci doar să înveți continuu. Despre oameni și despre fapte”.

Acestea, mărturisește Carmen Dan, ”sunt doar o parte din gândurile pe care astăzi am ținut să le împărtășesc cu Liviu Dragnea”.

”De ce astăzi? Pentru că așa cum fac de mai bine de 20 de ani pe data de 28 octombrie, am ales să fiu și în acest an aproape, atât cât s-a putut, de omul Liviu Dragnea, căruia i-am urat mulți ani cu sănătate, alături de cei dragi”, scrie Carmen Dan.

O veste bună – dar și o aducere aminte, ca o bătaie a obrazului: ”Am regăsit același om puternic și semeț, pe care cei care îl hulesc astăzi și îi pronunță numele în șoaptă, nu mai pridideau să-l complimenteze, mai ales în această zi!”.

Am lăsat la final două rânduri pe care Carmen Dan le scrisese la începutul textului – far cred că se potrivesc mai bine la final, ca o concluzie a frumosului – și totodată tăiosului mesaj (seamănă, din acest punct de vedere cu autoarea!):

”Niciodată nu e prea târziu pentru un gând, o vorbă sau o întâlnire, mai ales când e vorba despre oameni care au ales să facă bine atâtor semeni”.

Un singur comentariu – Carmen Dan precizează în postare că NU a plecat din PSD, dar cred că e o mare greșeală că PSD a îndepărtat-o pe Carmen Dan.

0
Tagurile:
Liviu Dragnea, PSD, Carmen Dan

Загрузка...