Aleksei Navalnîi

Navalnîi a fost scos din comă

207
(reînnoit 16:41 07.09.2020)
Bloggerul rus Aleksei Navalnîi e ieșit din comă și a fost deconectat de la aparatele de respirație artificială.

CHIȘINĂU, 7 sept – Sputnik. Bloggerul rus Aleksei Navalnîi a fost scos din coma indusă și deconectat de la aparatul de respirație artificială, a anunțat clinica "Charite" din Berlin.

“Starea (…) s-a îmbunătățit. (…) Reacționează la stimulii verbali. Deocamdată, este prea devreme pentru o evaluare a consecințelor potențiale pe termen lung a otrăvirii lui severe”, se spune într-un comunicat al instituției.

În dimineața de 20 august, avionul cu care Navalnîi zbura din Tomsk la Moscova a aterizat de urgență la Omsk. Activistului i s-a făcut rău în timpul zborului, iar după aterizare acesta a fost internat la secția de terapie intensivă a spitalului de urgență din Omsk.

Medicii din Omsk au declarat că sunt convinși că pacientul nu suferă de o intoxicație, chiar dacă au examinat inițial o astfel de versiune. În sângele și urina lui nu au fost descoperite substanțe otrăvitoare. Potrivit lor, principala diagnoză de lucru este tulburări metabolice, care au provocat o glicemie.

Săptămâna trecută guvernul Germaniei a declarat că bloggerul a fost otrăvit cu o substanță toxică din grupul Noviciok.

Moscova a expediat Berlinului o solicitare oficială în legătură cu situația legată de Navalnîi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

207
Tagurile:
Rusia, Aleksei Navalnîi
Tematic
Expert: Organele interne ale lui Navalnîi nu au fost afectate
Ambasadorul rus în Austria a fost convocat pentru cazul Navalnîi
Minskul a publicat interceptarea discuției Varșovia - Berlin pe cazul lui Navalnîi
Trump: SUA nu are dovezi despre implicarea Rusiei în “otrăvirea” lui Navalnîi
Moscova a reacționat la declarația Germaniei și Franței în cazul lui Navalnîi
Zaharova: Rusia este dispusă să coopereze cu Germania în cazul lui Navalnîi
Vladimir Putin

Premierul Armeniei l-a sunat pe Putin

252
(reînnoit 18:10 27.09.2020)
Prim-ministrul Armeniei l-a contactat telefonic pe Vladimir Putin pentru a discuta despre situația creată în zona Karabahului de Munte.

BUCUREȘTI, 27 sep – Sputnik. Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinean, l-a contactat telefonic pe președintele Rusiei, Vladimir Putin. Cei doi oficiali au discutat despre agravarea situației din zona conflictului Karabahului de Munte, anunță serviciul de presă al Kremlinului.

„La inițiativa părții armene, a avut loc o discuție telefonică între președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și prim-ministrul Republicii Armenia, Nikol Pașinean. A fost abordat subiectul tensionării situației în zona conflictului Karabahului de Munte”, se spune în comunicat.

Putin și-a exprimat o îngrijorare față de reluarea confruntărilor militare de proporții în Karabahul de Munte.

Ambele părți au subliniat importanța depunerii tuturor eforturilor pentru a nu admite escaladarea situației în Karabah, iar cel mai important lucru este încetarea acțiunilor militare.

252
Tagurile:
Vladimir Putin
Tematic
Agravarea relațiilor azero-armene: Atac asupra punctului fortificat armean - Video
Armenia declară stare de război și mobilizare generală
Turcia sprijină Azerbaidjanul în conflictul din Karabah
Militarii azeri au preluat controlul asupra 6 localități din Karabah
Video: Armenia arată cum a distrus tancurile Azerbaidjanului

Загрузка...
Portretul bloggerului rus Aleksei Navalnîi, în preajma clinicii Charite din Berlin

Expert: Cazul lui Navalnîi face de rușine “Noviciok”

250
Lipsa unor cazuri letale după așa-numita otrăvire cu o subtanță neurotoxică Noviciok “compromite armele chimice rusești”.

BUCUREȘTI, 26 sep – Sputnik. Lipsa unor cazuri de deces în pretinsa otrăvire a lui Serghei și Iulia Skripal, precum și Aleksei Navalnîi cu substanța neurotoxică din grupul Noviciok, compromite armele chimice rusești, a declarat într-un interviu agenției RIA Novosti, unul din participanții la dezvoltarea substanței, Leonid Rink.

“Adică, în acest caz (cazul lui Navalnîi, n.r.), precum și în cazul celor doi Skripal, s-a făcut de rușine sistemul nostru. Există o denumire, dar nu există niciun efect”, a spus Rink.

“Să citească despre acțiunea VX-ului lor (substanță militară neurotoxică fosfororganică americană n.r.). Cât timp poți rămâne în viață cu el? Nu prea mult. Cel mult cinci minute de la atingere. De ce nu sunt respectate produsele noastre în același fel? Trec trei zile, două săptămâni, toți sunt vii și nevătămați, aleargă?”, a spus Rink.

În acest fel el a comentat situația în care după pretinsa otrăvire cu substanțe militare neurotoxice, unele persoane în loc să moară, își reveneau peste un timp, fără niciun fel de urmări asupra organismului

Grupul Noviciok a devenit cunoscut în toată lumea în anul 2018 după incidentul cu fostul ofițer al GRU, Serghei Skripal și fiica acestuia, Iulia. Potrivit afirmațiilor autorităților britanice, aceștia au fost otrăviți cu subtanța neurotoxică A-234, elaborată în cadrul unui proiect sovietic “Noviciok”. Londra consideră că în spatele otrăvirii lui Skripal se află statul rus, însă Moscova respinge aceste acuzații.

250
Tagurile:
cazul lui Skripal, cazul Serghei Skripal, noviciok, Aleksei Navalnîi
Тема:
Criza în relațiile dintre Marea Britanie și Rusia. Cazul Skripal
Tematic
Kremlinul a comentat situația probelor în cazul lui Navalnîi
Navalnîi a fost externat - e perfect sănătos
Moscova: Berlinul a refuzat să organizeze discuția lui Navalnîi cu anchetatorii
Expert: Trump nu vrea să se amestece în cazul lui Navalnîi
Moscova acuză Vestul de o campanie de dezinformare în cazul lui Navalnîi

Загрузка...
Apa de la robinet

În apa din Texas a fost descoperită o amibă care mănâncă creierul

0
(reînnoit 06:27 28.09.2020)
În apa de robinet a unui oraș din statul Texas a fost descoperita o amibă care distruge creierul omului. Autoritățile au avertizat cetățenii.

BUCUREȘTI, 27 sep – Sputnik. Autoritățile orașului Lake Jackson i-au îndemnat pe locuitori să nu consume apa din robinet pentru că în aceasta a fost descoperit un parazit care afectează sistemul nervos al omului.

Parazitul Naegleria Fowleri provoacă meningoencefalită amebiană primară, care poate duce la decesul persoanei.

“Lake Jackson a fost informat despre prezența Naegleria Fowleri, ameba care distruge creierul, în rețelele de alimentare cu apă”, se anunță într-un comunicat publicat pe site-ul orașului. Departamentul Sănătății al districtului Brazoria a anunțat autoritățile orașului că din cauza Naegleria Fowleri a fost spitalizat un copil de șase ani. Trei din 11 probe, prelevate de specialiști, au demonstrat prezența parazitului în apeduct.

Inițial, orășenii au fost îndemnați să nu bea apă din robinet, să nu adape cu ea animalele și să nu o utilizeze pentru spălat, însă ulterior au permis folosirea apei, cu condiția fierberii ei. Totodată, oamenii au fost avertizați că apa nu trebuie să pătrundă în orificiile nazale.

“Oamenii nu se pot infecta cu Naegleria Fowleri dacă beau apă. Ameba Naegleria Fowleri nu provoacă o infecție dacă se află în apa pe care o bea omul, pentru că ameba este distrusă de sucul gastric. Cu toate acestea, amiba poate provoca o infecție dacă pătrunde în organismul omului pe nas”, se menționează în comunicatul autorităților.

Între 2009 și 2018 în SUA au fost înregistrate 34 de cazuri de infectare cu meningoencefalită amebiană primară. În majoritatea cazurilor, oamenii au contractat amiba după înotul în apă, iar trei persoane s-au infectat după ce au clătit nasul cu apă.

0
Tagurile:
Apeduct, SUA, Texas
Тема:
Alegeri locale în România 2020
Tematic
Alertă! Bacterie ucigașă într-un produs vândut de un mare lanţ de hipermarketuri
Bacterie periculoasă la o maternitate deschisă recent
Atenţie: locurile din birou unde sunt cele mai multe bacterii. Cum vă protejaţi
Alertă alimentară: bacterii periculoase, în lapte produs în Germania

Загрузка...