Президент РФ Владимир Путин

La Adunarea Generala a ONU va fi difuzată declarația lui Putin

212
O înregistrare video cu discursul președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, va fi difuzată în data de 22 septembrie, în cadrul celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, acest lucru poate fi înțeles urmărind lista celor care vor lua cuvântul.

CHIȘINĂU, 2 sept – Sputnik. Sesiunea generală a ONU se va desfășura în perioada 21-29 septembrie. În luna iulie, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, că deocamdată nu sunt planuri privind înregistrarea lui Putin cu un discurs la Adunarea Generală, anunță RIA Novosti.

În prima zi de dezbateri, 22 septembrie, va lua cuvântul președintele Braziliei, Jair Messias Bolsonaro, după care va vorbi președintele american Donal Trump. Vor urma președinții Turciei, Chinei, Cili și Cubei.

Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko
© Sputnik / Алексей Дружинин

În lista vorbitorilor președintele rus ocupă locul șapte.

Pe locul 13 este președintele Iranului, Hassan Rohani, care va fi urmat de președintele Franței, Emmanuel Macron.

Ar mai urma ca în data de 26 septembrie să vorbească premierul britanic Boris Johnson. Iar din Belorus va fi difuzată declarația ministrului Afacerilor Externe, Vladimir Makei. Tot pentru 26 septembrie este planificată și declarația adjunctului prim-ministrului Israelului, dar și a reprezentanților Noii Zeelande și a Coreei de Nord.

Lista este una preliminară. În total, în cadrul dezbaterilor urmează să ia cuvântul 121 de lideri de țară, 54 de șefi de stat, 16 miniștri de externe, un vicepreședinte și doi reprezentanți.      

Deocamdată doar președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va fi prezent fizic la Adunarea Generală a ONU.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

212
Tagurile:
ONU, Vladimir Putin
Tematic
ONU îndeamnă Polonia să asigure refugiaților dreptul de azil pe teritoriul țării
ONU, avertizare: foametea în lume se acutizează - perspective sumbre pentru 2020
În acest an se împlinesc 75 de ani de la fondarea ONU
Oficiali ONU: Blocarea și închiderea școlilor ar putea ucide mai mulţi copii decât Covid
Ciolacu, în conducerea ONU?! Doi cunoscuți analiști îl asociază cu Mircea Geoană
Avionul președintelui Rusiei, Vladimir Putin

Avionul lui Putin a zburat peste România în drum spre Geneva, întâlnit de două avioane SUA

48
(reînnoit 12:46 16.06.2021)
Avionul prezidențial al lui Vladimir Putin a zburat peste România în calea sa spre Geneva, acolo unde este programat summitul cu omologul său american, Joe Biden.

BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik. Nava aeriană a președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost întâmpinată de două avioane militare americane în spațiul aerian al României, în calea sa spre Geneva.

Două nave ale delegației rusești Il-96-300 au decolat din Soci, urmând să ajungă la Geneva pentru summitul Putin-Biden.

​Cu o oră înainte de summit, avioanele liderului rus RA-96021 și RA-96022 ua intrat în spațiul românesc, unde au fost întâmpinate de navele militare americane.

48

Загрузка...
Владимир Путин и Джо Байден во время встречи в 2011 году

Kremlinul a vorbit despre așteptările de la întâlnirea dintre Putin și Biden

12
Rusia și Statele Unite vor fi nevoite să "descurce grămada de probleme acumulate", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitrii Peskov.

BUCUREȘTI, 16 iun-Sputnik. Rusia și Statele Unite vor fi nevoite să "descurce grămada de probleme acumulate", a declarat Kremlinul înainte de întâlnirea de la Geneva dintre Vladimir Putin și Joe Biden.

"Multe întrebări trebuie discutate pentru ca procesele de lucru să fie reluate. <...> Pentru a înțelege cât de puternice sunt contradicțiile <...>, trebuie să ne așezăm la masa negocierilor, acest lucru se și va întâmpla astăzi", a adăugat purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitrii Peskov.

El a reamintit că nimeni nu limitează timpul comunicării dintre Putin și Biden. De asemenea, Peskov a menționat că este foarte dificil să comprimi agenda în cele cinci ore anunțate cu o zi înainte. La fel, este încă neclar dacă liderii vor vorbi între patru ochi.

Kremlinul evaluează atmosfera dinaintea summitului ca fiind contradictorie. Pe de o parte, declarațiile din partea Statelor Unite despre necesitatea de a descuraja Rusia nu ameliorează situația. Pe de altă parte, există și o retorică pozitivă și "acest lucru va fi luat în considerare în cursul negocierilor".

"Putin este mereu categoric în conturarea "liniilor roșii" pentru Rusia, mai ales într-o conversație atât de dificilă, care va avea loc astăzi cu Biden", a concluzionat Peskov.

Astăzi, la Villa La Grange de la Geneva, va avea loc primul summit dintre Putin și Biden. Acesta va începe la 14:00, ora Moscovei, și va consta din trei părți: una îngustă și două extinse, cu pauze de cafea. Prima implică participarea ministrului Afacerilor Externe Serghei Lavrov și a secretarului de stat Anthony Blinken, precum și a traducătorilor.

Pe lângă Lavrov, delegația rusă include asistentul președintelui Iurii Ușakov, purtătorul de cuvânt al șefului statului Dmitrii Peskov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite Anatolii Antonov, șeful Statului Major General Valerii Gherasimov și adjunctul ministrului Afacerilor Externe Serghei Reabkov. De asemenea, au fost invitați: adjunctul șefului administrației prezidențiale Dmitrii Kozak și reprezentantul special al președintelui pentru Siria Aleksandr Lavrentiev.

Agenda: stabilitatea strategică, pandemia, combaterea criminalității cibernetice, cooperarea economică, clima, Arctica și conflictele regionale – Ucraina, Siria, Libia, Afganistan și Karabah. În plus, vor fi discutate problemele nesoluționate ale relațiilor bilaterale, detenția rușilor în țările terțe, activitatea ambasadelor.

Nu se așteaptă o conferință de presă comună. Fiecare președinte, după negocieri, va comunica separat cu jurnaliștii.

12
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin

Загрузка...
Встреча главы МИД РФ С. Лаврова с госсекретарем США М. Помпео

Pompeo a criticat refuzul lui Biden de a petrece o conferința de presă comună cu Putin

0
Ex-secretarul de stat al SUA a numit refuzul lui Biden de a petrece o conferință de presă comună cu președintele rus un semn de slăbiciune.

CHIȘINĂU, 16 iun – Sputnik. Mike Pompeo, ex-secretar de stat al SUA, a evaluat decizia președintelui Joe Biden de a nu petrece o conferință de presă comună cu liderul rus Vladimir Putin după summitul de la Geneva drept o demonstrație de slăbiciune. Declarația a fost făcută în emisie directă la telecanalul Fox News.

"Faptul că dvs. nu sunteți pregătit să stați la șase sau opt picioare (1,8-2,4 metri – n. red.) de adversarul dvs. și să spuneți lumii despre ceea ce ați vorbit, despre lucrurile care vă îngrijorează și de ce vă îngrijorează, este o dovadă a unei mari slăbiciuni", a spus Pompeo în cadrul teleinterviului.

"Dacă dvs. nu sunteți gata să stați pur și simplu pe podium și să răspundeți la întrebările presei ... care pot fi dificile sau viclene, în timp ce adversarul dvs. stă la câteva picioare distanță de dvs., acesta este un semn de mare slăbiciune", a adăugat politicianul. El și-a exprimat încrederea că Putin va ajunge la summit "complet înarmat".

Fostul secretar de stat a menționat că el este gata să organizeze dezbateri cu Putin "oricând și oriunde".

0
Tagurile:
Vladimir Putin, Joe Biden, Mike Pompeo

Загрузка...