Miliția belarusă

Kremlinul a comentat reținerea unor cetățeni ruși în Belarus

274
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus a calificat drept insinuări afirmațiile cu privire la implicarea Rusiei în protestele din Belarus.

CHIȘINĂU, 30 iul – Sputnik. Moscova nu dispune deocamdată de informații că cetățenii ruși care au fost reținuți ar fi întreprins anumite acțiuni ilegale sau că ar fi avut planuri să destabilizeze situația în capitala Belarusului, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov.

”Ambasadorul nostru comunică cu MAE și cu colegii de la Minsk, de aceea contăm că în urma acestor discuții, dar și pe canalele de comunicare ale serviciilor speciale, vom primi o informație exhaustivă despre ceea ce s-a întâmplat. Evident, noi contăm că drepturile cetățenilor ruși reținuți vor fi respectate în deplină măsură”,  a menționat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

El a calificat drept insinuări toate afirmațiile cu privire la implicarea Rusiei în protestele din Belarus.

Peskov a dezmințit de asemenea informația vehiculată în ajun că printre persoanele reținute ar fi și cetățeni ai Ucrainei.  El a subliniat că toți cei reținuți sunt riși.

Reținerea cetățenilor ruși în Belarus

Anterior, presa din Belarus au anunțat, cu referire la surse din cadrul organelor de drept, că 33 de cetățeni ruși au fost reținuți la Minsk și în sudul țării. Ministerul de Interne al republicii a informat mai târziu despre acest lucru Ambasada Rusiei.

Cei reținuți au fost calificați drept luptători ai companiei militare private străine Wagner. După cum a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al Belarusului Andrei Ravkov, în legătură cu acest incident ancheta a inițiat un dosar penal cu privire la pregătirea atacurilor teroriste. Figuranții riscă până la douăzeci de ani de închisoare.

Acum câteva zile, președintele belarus Alexandr Lukașenko a declarat în timpul unui discurs în fața reprezentanților structurilor de forță că în protestele stradale din țară ar putea fi implicați militarii profesioniști, ”care câștigă din organizarea umor provocări într-o țară sau alta”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

274
Tagurile:
Rusia, Belarus
Tematic
Pompeo: Belarus a înregistrat progrese la capitolul democrație și drepturile omului
SUA ar putea recunoaște Belarus “o țară cu o economie de piață”
Lukașenko promite că în Belarus nu va muri nimeni de COVID-19
Peskov: Rusia nu intenționează să se implice în alegerile din Belarus
În Belarus au fost reținuți 32 de luptători ai unei armate private străine
Presa belarusă anunță reținerea a 33 de cetățeni ruși, mercenari ai unei companii private

Un avion rusesc Su-27 a interceptat avioane de recunoaștere ale SUA

179
Avionul de luptă rusesc Su-27 a interceptat două avioane de recunoaștere ale SUA în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

Potrivit Ministerului Apărării al Rusiei, avionul strategic de recunoaștere RC-135 și avionul de bază al aviației de patrulare P-8A Poseidon au fost detectate de sistemul rusesc de apărare antiaeriană.

Acum o săptămână piloții ruși au interceptat avioane-spion deasupra bazinului Mării Negre.

Cum a decurs operațiunea, urmăriți în materialul Sputnik. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

179
Tagurile:
SUA, Rusia, avioane, Su-27

Загрузка...
Vladimir Putin

Sondaj: câți ruși au încredere în Putin și îi aprobă activitatea

219
(reînnoit 19:00 07.08.2020)
Un nou sondaj al Centrului Rus pentru Studierea Opiniei Publice arată câți ruși au încredere în președintele Rusiei, Vladimir Putin.

CHIȘINĂU, 7 aug – Sputnik. Un nou sondaj, realizat de Centrul Rus pentru Studiere Opiniei Publice, arată numărul rușilor care au încredere în Vladimir Putin. Astfel, 64,9 la sută din respondenți au declarat că au încredere în președintele Rusiei, în timp ce 31,3 la sută au răspuns negativ.

Totodată, respondenților li s-a propus să aleagă dintr-o listă a politicienilor persoanele ai cărora activitate o aprobă în cea mai mare măsuri. Peste 60 la sută l-au indicat pe Putin.

Sondajul a fost realizat în perioada 27 iulie – 2 august, prin interviuri telefonice, cu o selecție aleatorie pe două straturi a numerelor mobile și staționare, pe un eșantion de 11,2 mii de persoane de peste 18 ani.

Marja de eroare, cu o probabilitate de 95 la sută, nu depășește 1 la sută.

CIȘINĂU, 7 aug - Sputnik. Vaccinul rusesc împotriva infecției cu coronavirus de un tip nou, creat de Centrul Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie ”N.F. Gamalei”, împreună cu Ministerul Apărării al Rusiei, urmează să fie înregistrat pe 12 august. Potrivit RIA Novosti, acest lucru a fost anunțat de ministrul adjunct al Sănătății al Federației Ruse, Oleg Gridnev.

”Înregistrarea vaccinului dezvoltat de centrul Gamalei va avea loc pe 12 august. Acum este ultima etapă, a treia. Testarea în cadrul acesteia este extrem de importantă. Trebuie să înțelegem că vaccinul trebuie să fie sigur. Lucrătorii medicali și persoanele în vârstă vor fi vaccinate în primul rând”, a declarat Gridnev pentru reporterii din Ufa, la deschiderea centrului de oncologie.

Se va putea evalua eficacitatea vaccinului, după cum a specificat ministrul adjunct, atunci când se va forma imunitatea de masă.

Testarea vaccinului rusesc împotriva coronavirusului

Anterior, ministrul rus al Sănătății, Mihail Murașko, a anunțat despre etapa finală de pregătire a două vaccinuri rusești, care sunt dezvoltate de către Centrul „N.F. Gamalei” și Centrul științific Novosibirsk „Vector” al Rospotrebnadzor. Vaccinul dezvoltat de Centrul „Gamalei” a fost testat la Universitatea Secenov și la spitalul Burdenko pe două grupuri de voluntari. Studiile vaccinului dezvoltat de „Vector” au început pe 28 iulie.

Murașko a subliniat că autoritățile din Rusia intenționează să înceapă vaccinarea în masă în luna octombrie. În primul rând, vor fi vaccinați cei din „grupurile speciale”, adică mediciii și profesorii.

Experții au dezvoltat preparatul împreună cu Ministerul Apărării. La sfârșitul lunii iulie, un al doilea grup de 20 de voluntari a fost externat din spitalul militar. Datele obținute în timpul cercetării au confirmat că, după ce au fost vaccinați, la voluntari au fost identificați anticorpii necesari împotriva coronavirusului, iar componentele vaccinului sunt sigure și bine tolerate de om.

Moscova a ajutat și țările din cadrul CSI încă de la începutul pandemiei, trimițând medici, medicamente și echipamente medicale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

219
Tagurile:
Rusia, Vladimir Putin
Tematic
Putin a semnat o lege care înăsprește controlul asupra investițiilor străine
Putin a discutat la Consiliul de Securitate despre reținerea rușilor în Belarus
Putin a discutat cu Lukașenko despre reținerea celor 33 de ruși în Belarus
Putin: Spațiul ex-sovietic e unul prioritar în politica externă a Rusiei

Загрузка...

An școlar 2020-2021: Tătaru - formula de calcul a scenariilor de reluare a cursurilor

0
Ministrul Sănătății a precizat că își asumă greșeala datelor stabilite de comisia de specialiști privind cele trei scenarii care vizează desfășurarea anului școlar și transmise de Iohannis.

BUCUREȘTI, 9 aug – Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a ieșit public cu o serie de explicații după ce, anterior, prezentase date eronate în legătură cu formula de calcul pe baza căreia sunt stabilite cele trei scenarii care vizează derularea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie 2020.

Este vorba despre cele trei scenarii – verde, galben și roșu, iar Administrația Prezidențială a precizat care este criteriul epidemiologic în funcție de care colile se vor încadra în scenariile verde, galben au roșu.

Astfel, criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile respective este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum comunicase inițial Klaus Iohannis.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit cu explicații în acest caz. El spune că toate scenariile sunt lucrate într-o comisie de specialiști de la Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică.

”Evaluarea, pregătirea acestor scenarii, precum și datele au fost transmise eronat către Președinție și atunci vina este a noastră”, a declarat Tătaru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Nelu Tătaru, școală

Загрузка...