O tânără la o plimbare prin parcul Zareadie din Moscova

Peste 60 la sută din locuitorii Moscovei au dobândit imunitate colectivă la COVID-19

266
(reînnoit 18:39 17.07.2020)
Peste 60 la sută din locuitorii Moscovei au dobândit o imunitate colectivă la coronavirus, afirmă primarul capitalei ruse, Serghei Sobeanin.

CHIȘINĂU, 17 iul – Sputnik. La Moscova deja 60 la sută din locuitori și-au dobândit o imunitate colectivă de coronavirus, a declarat agenției RIA Novosti primarul capitalei ruse, Serghei Sobeanin.

“Și în Moscova, și în New York s-a dobândit o imunitate colectivă la aproximativ 60 la sută din populație”, a declarat oficialul.

Edilul consideră justă comparația între Moscova și New York.

“Totodată, la ei procesul a durat lună și sistemul medical nu a reușit să facă față, în timp ce noi am reușit să diminuăm creșterea, prelungind procesul pe trei luni”, a subliniat primarul.

New York a devenit epicentrul mondial al epidemiei coronavirusului în SUA. În cele mai proaste perioade erau înregistrate peste 700 de decese pe zi, peste trei mii au fost spitalizați. În total, în New York cu coronavirus au decedat 18 754 de persoane, iar alte 4,6 mii de decese au nevoie de verificări suplimentare. La Moscova, potrivit datelor din 17 iulie, cu COVID-19 au decedat 4217 de persoane.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

266
Tagurile:
coronavirus, Rusia, Moscova
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1139)
Tematic
Reţetă simplă pentru întărirea imunităţii: scade şansele de infectare cu coronavirus
Rusia dezvoltă un test pentru detectarea imunității la COVID-19
Medic: cum întărim sistemul imunitar
Biolog: cine poate dezvolta imunitate la Covid-19 – când există riscul reinfectării?
Evghenii Primakov

Calea schimbărilor - ce reforme urmează în cadrul Rossotrudnicestvo în acest an?

33
(reînnoit 11:46 12.08.2020)
Schimbarea denumirii, creșterea cotelor pentru studenții CSI și colaborarea cu artiști celebri reprezintă doar o mică parte a noii strategii a Agenției.

CHIȘINĂU, 11 aug - Sputnik, Danara Kurmanova. Încă de la sfârșitul lunii iunie a acestui an s-a aflat că șef al Agenției Rossotrudnicestvo a fost numit deputatul Dumei de Stat și jurnalistul TV Evgheni Primakov. Chiar în prima zi de la inaugurare, Primakov i-a promis presei că în cadrul instituției urmează „schimbări mari”. Însă detaliile au fost dezvăluite abia pe 11 august, în timpul prelegerii sale online. Sputnik prezintă cele mai importante detalii ale noului program al Agenției.

Niciun fel de „soft power”

Mai întâi de toate, noul șef al Rossotrudnicestvo a propus ca partenerii Agenției să renunțe la termenul de „soft power” - pentru că, așa cum a recunoscut el însuși, nu poate suporta acest lucru.

”Este ceva de neînțeles și inventat nu de noi”, a spus Evgheni Primakov chiar la începutul prelegerii.

Și a început să explice: scopul Rossotrudnicestvo nu a fost inițial să folosească forța, ci să asigure confortul și liniștea internațională. Prin intermediul programelor culturale și educaționale, Agenția creează condiții favorabile pentru dezvoltarea atât a Rusiei, cât și a statelor partenere.

Apoi vor urma și alte schimbări: potrivit lui Primakov, Rossotrudnicestvo pleacă de la ideea prezenței umanitare. ”Este un concept învechit, - și-a explicat decizia sa conducătorul. – Noi trebuie să trecem de la prezența umanitară la influențarea umanitară, care contribuie la menținerea păcii”.

În calitate de exemplu de astfel de influență, el a vorbit de tragedia din Beirut, când Agenția a participat pentru prima dată la trimiterea de medici pentru a ajuta victimele. Primakov a numit această acțiune simbolică și a adăugat: anume astfel de evenimente contribuie la o atitudine mai prietenoasă față de Rusia în străinătate. Acestea demonstrează că nu există niciun fel de forță în acțiunile Agenției - doar dorința de a fi solidari.

Lucru în regim non-stop

Înainte de a susține o prelegere publică, Evgheni Primakov a studiat activitatea Rossotrudnicestvo timp de aproximativ o lună și a ajuns la concluzia că reformele din cadrul agenției ar trebui să înceapă cu o rețea de cluburi rusești.

"Acestea ar trebui să funcționeze nu de la eveniment la eveniment, ci în mod constant”, a spus Primakov. Ar trebui să fie anume un sistem de cluburi, astfel încât participanții să poată veni oricând doresc, să vorbească între ei, să citească cărți. La urma urmei, aceste centre din străinătate există anume pentru oamenii care au nevoie de a comunica cu Rusia”.

Potrivit lui Primakov, fiecare club ar trebui să se concentreze nu numai pe tineri, ci și pe mai multe grupuri de adulți ale populației, deoarece multe persoane născute în URSS trăiesc în străinătate și sunt aproape de vârsta de pensionare. Mai mult, fiecare categorie de vârstă are nevoie de activități individuale.

”Nu avem nevoie de un format de evenimente de ochii lumii, când oaspeților li se oferă ceai”, a spus Evgheni Primakov și i-a îndemnat pe angajații Agenției să se îndepărteze pe cât se poate de mult de de idei în stilul „Ziua muzicii rusești” sau „Sărbătoarea pelmeniului rusesc”.

Însă există o problemă în schimbarea modului de funcționare a cluburilor rusești. Multe centre rusești sunt amplasate în clădirile ambasadelor rusești și nu se poate intra pur și simplu în ele. ”Prin urmare, acum vom începe să lucrăm cu acele centre în care se poate implementa un nou sistem”, a spus Primakov.

Celebritățile sunt indispensabile

Rossotrudnicestvo va avea nevoie și de o regie profesionistă. Grupul țintă de bază al Agenției este tineretul, iar tinerii sunt interesați de cultura pop: muzică contemporană, cărți, filme și seriale TV. Prin toate acestea, viitorii studenți ar putea să îndrăgească cultura rusă în general, consideră Evgheni Primakov.

El consideră că este important ca tinerii să descopere arta clasică, dar nu trebuie desconsiderate hobby-urile și interesele caracteristice tinereții. ”Puțini oameni au început să învețe limba engleză pentru a-l citi pe Shakespeare în original, deși există și astfel de oameni”, a spus șeful Agenției. „Pentru copiii moderni, limba reprezintă în primul rând oportunități sociale și economice".

În acest sens, Rossotrudnicestvo ar trebui să invite mai mulți artiști celebri la evenimentele din străinătate, a spus Primakov. ”Acestea ar trebui să fie persoane despre care se vorbește peste tot”, a concluzionat el. ”Și nu doar mici echipe creative despre care se va vorbi într-o companie la fel de mică”.

Totul va fi altfel

În orice caz, chiar denumirea Rossotrudnicestvo nu pare deosebit de tinerească și de înțeles pentru persoanele care nu vorbesc rusa, consideră Evgheni Primakov. Prin urmare, Agenția are nevoie de un rebranding și este necesară redenumirea nu numai a agenției în sine, ci și a centrelor rusești de știință și cultură (CRȘC).

”CRȘC este în general o prescurtare groaznică, ca însuși cuvântul Rossotrudnicestvo. Străinul nu este în stare să-l pronunțe”, a explicat Primakov.

În același timp, instituția își va păstra denumirea oficială stabilită - Agenția Federală pentru Comunitatea Statelor Independente, a compatrioților care trăiesc în străinătate și de cooperare internațională umanitară. Trebuie schimbat doar brandul extern pentru cei care nu vorbesc limba rusă. Cuvântul Rossotrudnicestvo nu-i sperie pe vorbitorii de limbă rusă. Iar crearea unei noi denumiri pentru Agenție va atrage o mulțime de cheltuieli inutile - cel puțin schimbarea indicatoarelor și a antetelor oficiale. Până la urmă, acești bani pot fi cheltuiți pe ceva mai util, spune Evgheni Primakov.

În general, se pare că raționalitatea și economia au devenit factorii determinanți în strategia lui Primakov. De asemenea, nu are de gând să angajeze manageri de brand pentru a crea noul acronim. În schimb, el vrea să organizeze o competiție deschisă, pentru ca numele agenției să fie inventat de studenții care au învățat cândva în universitățile rusești prin intermediul Rossotrudnicestvo.

După cum însuși Primakov explică această idee, logica acestei decizii este evidentă - nimeni nu va simți conceptul de marcă pentru un proiect mai bun decât cel care va participa direct la proiect.

Se va pune accent pe CSI

Angajându-se în proiecte noi, Rossotrudnicestvo nu renunță la promovarea educației rusești, dă asigurări publicului Evgeni Primakov la final de prelegere. ”În conformitate cu decretului președintelui Federației Ruse, cotele pentru educația gratuită pentru studenții străini se vor dubla în următorii ani. Acum, volumul lor este de 15 mii”, a spus el.

”Mai mult, Agenția încearcă să sprijine orice proiect educațional legat de Rusia și limba rusă, fie că este o universitate mare sau o grădiniță de provincie. ”Chiar dacă cineva din străinătate a creat un grup în curte și învață basme rusești, acest lucru este deja minunat”, a spus Primakov.

De asemenea, Rossotrudnicestvo va acorda mai multă atenție analizelor pentru a înțelege mai bine ce îl interesează pe tineretul modern. Pentru aceasta, agenția intenționează să schimbe radical site-ul. ”Oamenii ar trebui să fie interesați să urmeze activitățile umanitare ale Rusiei, iar pe pagina noastră web în starea în care este acum, nimeni întreg la minte nu va intra de dragul distracției”, spune Evgheni Primakov. ”Trebuie să o facem mai lizibilă”.

Toate aceste acțiuni, fără îndoială, necesită timp, deoarece agenția funcționează într-un cadru strict - fiecare proiect trebuie aprobat cu cel puțin un an înainte de start. Cu toate acestea, șeful Rossotrudnicestvo promite că, datorită inovațiilor, organizația va deveni și mai deschisă. ”Acest lucru va ajuta la combaterea stereotipurilor vechi pe care cineva le-ar putea avea despre agenția noastră din cauza costurilor reputaționale, pe care cu siguranță le avem rămase din trecut”, a concluzionat Primakov.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

33
Tagurile:
Centrul Rus de Știință și Cultură, Rossotrudnicestvo

Загрузка...
Primul vaccin anti-Coronavirus

Vaccinul anti-Covid, ”Sputnik V”, anunțat de Putin: Rusia - comenzi uriașe, din 20 de țări

467
1 miliard de doze din primul vaccin anti Covid-19 din lume au fost comandate – Rusia lucrează, și la un program de ajutor umanitar pentru țările în curs de dezvoltare, care nu își pot permite să producă sau să cumpere

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Rusia primește comenzi din partea a 20 de țări pentru 1 miliard de doze din primul vaccin Covid-19 din lume, anunță Russia Today

Este vorba de state din America Latină, Orientul Mijlociu și Asia, care au solicitat deja doze de vaccin împotriva coronavirusului, vaccin care a fost anunțat și confirmat ieri de președintele rus Vladimir Putin.

La o conferință dedicată anunțării înregistrării vaccinului, directorul general al Fondului rus de investiții directe (RDIF) a explicat că a primit deja comenzi pentru un miliard de doze.

”Împreună cu partenerii noștri străini, suntem gata să producem peste 500 de milioane de doze de vaccin pe an”, a explicat Kirill Dmitriev. ”Tot ceea ce este produs în Rusia va fi utilizat pe piața internă, iar dozele destinate utilizării în alte țări vor fi produse în străinătate”.

Potrivit lui Kirill Dmitriev, RDIF lucrează, de asemenea, la un program de ajutor umanitar pentru țările în curs de dezvoltare, cu scopul de a pune la dispoziție vaccinul Covid-19 în state care nu își pot permite să-și producă sau să cumpere.

Explicând că vaccinarea este o problemă acută în țările cele mai sărace din lume, Dmitriev a declarat că fondul consideră că „oamenii din întreaga lume ar trebui să aibă acces egal la un vaccin, indiferent de situația lor financiară” – o poziție pe care și OMS încearcă să o impună pe plan mondial, în ciuda intereselor marilor companii mondial farmaceutice.

Reamintim că președintele rus Vladimir Putin a anunțat ieri că Rusia a înregistrat primul vaccin Covid-19 din lume. Numit „Sputnik V”, vaccinul urmează să intre în producția în masă în curând și va fi disponibil publicului larg din ianuarie 2021. În ciuda faptului că este înregistrat, vaccinul va trece în continuare prin mai multe studii clinice în Rusia și Orientul Mijlociu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

467
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, vaccin

Загрузка...
Medici

Război în Sănătate: medicii acuză sunt împinși facă malpraxis

0
Situație dificilă în București, acolo unde medicii fac acuzații grave la adresa Direcției de Sănătate Publică, afirmând că instituția instigă la încălcarea legii, în contextul monitorizării pacienților cu COVID-19 aflați în carantină sau izolare.

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Scandal în sănătatea bucureșteană, acolo unde curg acuzațiile referitoare la o serie de disfuncționalități apărute între medicii de familie și Direcția de Sănătate Publică legate de rezolvarea situației pacienților care au fost confirmați sau suspecți de COVID-19 și ulterior izolați sau carantinați la domiciliu.

Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din București, spune că medicii de familie au avut întâlniri cu reprezentanții DSP și au stabilit să dea o declarație în baza căreia DSP să transmită dovada de izolare pentru pacientul respectiv, care e absolut necesară pentru a se elibera concediul medical.

Disfuncționalitățile de comunicare dintre medici și DSP au apărut ulterior.

Mai exact, problema a pornit de la faptul că medicii de familie aveau nevoie de o dovadă din partea DSP pentru pacienții care au fost confirmați sau suspecți de COVID-19. Doar în acest fel, medicii de familie puteau elibera concediul medical al acestor pacienți.  

”Însă această dovadă nu era eliberată de DSP și medicii nu-și puteau face treaba”, a subliniat Poiană.

În ceea ce privește acuzațiile de malpraxis, Poiană spune că aceste acuzații sunt cele aduse de asociațiile medicilor de familie, iar Colegiul Medicilor din București se alătură demersurilor medicilor de familie.

În opinia Cătălinei Poiană, problema se poate rezolva prin mediere. Mai exact, din punctul de vedere al Colegiului Medicilor București se poate media o comunicare mai bună cu reprezentanții DSP-ului și cu reprezentanții asociațiilor medicilor de familie pentru a stabili exact traseul documentelor și pașii în așa fel încât ”să se identifice cadrul legislativ în baza căruia medicii de familie își pot exercita această activitate”.

”Cred că, pur și simplu, e vorba de o comunicare ce nu s-a putut realiza tocmai bine”, a spus Poiană.

Aceasta a subliniat că resursele umane ale DSP sunt limitate, dar a precizat că și medicii de familie trebuie sprijiniți.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
România, medici

Загрузка...