Redactorul șef al AIP „Rossiya Segodnya” și RT, Margarita Simonian

Simonian a reacționat la interzicerea a cinci canale difuzate de RT în Lituania

217
De joi, în Lituania este suspendat dreptul postului RT de a-și transmite programele pe teritoriul țării.

CHIȘINĂU, 9 iul – Sputnik. Redactorul șef al AIP „Rossiya Segodnya” și RT, Margarita Simonian, a comentat cu ironie suspendarea dreptului de difuzare în Lituania pentru cinci canale RT.

”Dmitri Kiselev nu are nicio legătură cu Russia Today. Dmitri Kiselev este conducătorul AIP „Rossiya Segodnya” de știri. Chiar dacă Google Translate vă spune că „Rossiya Segodnya” se traduce ca "Russia Today", a scris ea pe canalul de Telegram, citată de RIA Novosti.

Joi, în Lituania intră în vigoare interdicția pentru difuzarea canalelor RT, RT HD, RT Spanish, RT Documentary HD și RT Documentary. Săptămâna trecută, o decizie similară a fost luată și de autoritățile letone. De asemenea, Estonia a admis posibilitatea de a le urma exemplul.

Riga și-a argumentat acest pas prin faptul că RT i-ar aparține chipurile directorului general al AIP „Rossiya Segodnya” Dmitri Kiselev, care a fost inclus în lista persoanelor aflate sub sancțiunile Uniunii Europene. Când de fapt Kiselev este directorul general al AIP „Rossiya Segodnya”, iar RT este condus de Margarita Simonian, asupra căreia nu se extind niciun fel de sancțiuni ale UE. Aceste companii sunt două entități juridice separate, iar informația respectivă este cunoscută demult și se află în acces deschis.

Anterior, Kiselev a menționat că o astfel de poziție a autorităților letone vorbesc despre ”prostia și lipsa lor de informare”. El a afirmat că l-a amuzat sincer decizia adoptată de Riga și că această interdicție nu are niciun sens juridic. La rândul ei, Simonian a amintit că autoritățile locale au blocat deja demult Sputnicul, însă acest lucru nu-l împiedică să fie o sursă media eficientă.

Autoritățile Țărilor Baltice au creat în repetate rânduri impedimente în activitatea mediilor de informare rusești. Ministerul rus de Externe a declarat că sunt semne evidente a unor acțiuni coordonate ale acestor state.

După cum a menționat instituția de diplomație externă, cazurile de presiuni asupra mass-media în Țările Baltice ”demonstrează elocvent ce valoare au în practică declarațiile demagogice despre aderarea Vilniusului, Rigăi și Tallinnului la principiile democrației și libertății de exprimare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

217
Tagurile:
Margarita Simonian, RT

Un avion rusesc Su-27 a interceptat avioane de recunoaștere ale SUA

27
Avionul de luptă rusesc Su-27 a interceptat două avioane de recunoaștere ale SUA în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

Potrivit Ministerului Apărării al Rusiei, avionul strategic de recunoaștere RC-135 și avionul de bază al aviației de patrulare P-8A Poseidon au fost detectate de sistemul rusesc de apărare antiaeriană.

Acum o săptămână piloții ruși au interceptat avioane-spion deasupra bazinului Mării Negre.

Cum a decurs operațiunea, urmăriți în materialul Sputnik. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

27
Tagurile:
SUA, Rusia, avioane, Su-27

Загрузка...
Vladimir Putin

Sondaj: câți ruși au încredere în Putin și îi aprobă activitatea

136
(reînnoit 19:00 07.08.2020)
Un nou sondaj al Centrului Rus pentru Studierea Opiniei Publice arată câți ruși au încredere în președintele Rusiei, Vladimir Putin.

CHIȘINĂU, 7 aug – Sputnik. Un nou sondaj, realizat de Centrul Rus pentru Studiere Opiniei Publice, arată numărul rușilor care au încredere în Vladimir Putin. Astfel, 64,9 la sută din respondenți au declarat că au încredere în președintele Rusiei, în timp ce 31,3 la sută au răspuns negativ.

Totodată, respondenților li s-a propus să aleagă dintr-o listă a politicienilor persoanele ai cărora activitate o aprobă în cea mai mare măsuri. Peste 60 la sută l-au indicat pe Putin.

Sondajul a fost realizat în perioada 27 iulie – 2 august, prin interviuri telefonice, cu o selecție aleatorie pe două straturi a numerelor mobile și staționare, pe un eșantion de 11,2 mii de persoane de peste 18 ani.

Marja de eroare, cu o probabilitate de 95 la sută, nu depășește 1 la sută.

CIȘINĂU, 7 aug - Sputnik. Vaccinul rusesc împotriva infecției cu coronavirus de un tip nou, creat de Centrul Național de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie ”N.F. Gamalei”, împreună cu Ministerul Apărării al Rusiei, urmează să fie înregistrat pe 12 august. Potrivit RIA Novosti, acest lucru a fost anunțat de ministrul adjunct al Sănătății al Federației Ruse, Oleg Gridnev.

”Înregistrarea vaccinului dezvoltat de centrul Gamalei va avea loc pe 12 august. Acum este ultima etapă, a treia. Testarea în cadrul acesteia este extrem de importantă. Trebuie să înțelegem că vaccinul trebuie să fie sigur. Lucrătorii medicali și persoanele în vârstă vor fi vaccinate în primul rând”, a declarat Gridnev pentru reporterii din Ufa, la deschiderea centrului de oncologie.

Se va putea evalua eficacitatea vaccinului, după cum a specificat ministrul adjunct, atunci când se va forma imunitatea de masă.

Testarea vaccinului rusesc împotriva coronavirusului

Anterior, ministrul rus al Sănătății, Mihail Murașko, a anunțat despre etapa finală de pregătire a două vaccinuri rusești, care sunt dezvoltate de către Centrul „N.F. Gamalei” și Centrul științific Novosibirsk „Vector” al Rospotrebnadzor. Vaccinul dezvoltat de Centrul „Gamalei” a fost testat la Universitatea Secenov și la spitalul Burdenko pe două grupuri de voluntari. Studiile vaccinului dezvoltat de „Vector” au început pe 28 iulie.

Murașko a subliniat că autoritățile din Rusia intenționează să înceapă vaccinarea în masă în luna octombrie. În primul rând, vor fi vaccinați cei din „grupurile speciale”, adică mediciii și profesorii.

Experții au dezvoltat preparatul împreună cu Ministerul Apărării. La sfârșitul lunii iulie, un al doilea grup de 20 de voluntari a fost externat din spitalul militar. Datele obținute în timpul cercetării au confirmat că, după ce au fost vaccinați, la voluntari au fost identificați anticorpii necesari împotriva coronavirusului, iar componentele vaccinului sunt sigure și bine tolerate de om.

Moscova a ajutat și țările din cadrul CSI încă de la începutul pandemiei, trimițând medici, medicamente și echipamente medicale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

136
Tagurile:
Rusia, Vladimir Putin
Tematic
Putin a semnat o lege care înăsprește controlul asupra investițiilor străine
Putin a discutat la Consiliul de Securitate despre reținerea rușilor în Belarus
Putin a discutat cu Lukașenko despre reținerea celor 33 de ruși în Belarus
Putin: Spațiul ex-sovietic e unul prioritar în politica externă a Rusiei

Загрузка...