Președintele rus Vladimir Putin

Putin: Memoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei este sacră

208
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a depus o coroană de flori la flacăra eternă din fața Mormântului Soldatului Necunoscut din Grădina Alexandrovski.

CHIȘINĂU, 22 iun — Sputnik. Memoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei pentru poporul rus este una sacră, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin.

”Pentru noi, cetățenii Rusiei, memoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei, a tuturor celor care au luptat și au murit, care prin eforturile lor au făcut ca Victoria să fie posibilă, este în tatalmente sacră”, a spus Putin în timpul unei vizite la biserica principală a Armatei Ruse și a complexului muzeal ”Calea Memoriei”.

Șeful statului rus a subliniat că Marele Război pentru Apărarea Patriei a fost o tragedie cruntă.

”De Ziua Memoriei și a Durerii, ne întoarcem la una dintre cele mai amari și dramatice pagini din istoria noastră. Marele Război pentru Apărarea Patriei a devenit o tragedie cruntă, uriașă, care a curmat milioane de vieți”, a declarat șeful statului rus.

”Încercările din epoca războiului au scos în prim plan puterea incredibilă, rezistența poporului nostru, exemple nemuritoare de curaj, patriotism adevărat și devotament față de testamentul strămoșilor noștri de a purta grijă și să ne protejăm pământul natal”, a adăugat Putin.

De asemenea, președintele rus a depus o coroană de flori la flacăra eternă din fața Mormântului Soldatului Necunoscut din Grădina Alexandrovski.

Înainte de începutul ceremoniei, șeful statului rus i-a salutat personal pe fiecare veteran, strângându-și mâinile și schimbând câteva cuvinte cu fiecare.

22 iunie este Ziua Memoriei și a Durerii în Rusia. În această zi, acum 79 de ani, forțele naziste au atacat Uniunea Sovietică, a început Marele Război pentu Apărarea Patriei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

208
Tagurile:
Memorie, Război, Vladimir Putin
Tematic
Îndemnul lui Putin de a deschide arhivele războiului: Răspunsul Occidentului va fi un test
Putin își arată pentru prima dată biroul „secret” din Kremlin - VIDEO
Peskov a comentat declarațiile lui Bolton despre Putin și Trump - detalii
Manifestații de Ziua Unității Naționale la Moscova, cu genericul Rusia Unește!

Ziua Mondială a Unității Ruse, sărbătorită pe 21 septembrie

44
(reînnoit 15:17 21.09.2020)
Reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București informează că, astăzi, 21 septembrie 2020, se sărbătorește nu doar Ziua Internațională a Păcii, ci și Ziua Mondială a Unității Ruse.

BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik. Zi importantă, astăzi, pentru rușii de pretutindeni care sărbătoresc Ziua Mondială a Unității Ruse.

Lumea știe că pe 21 septembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Păcii, iar sărbătoarea rusească este mai puțin cunoscută.

Simbolul ei este mesteacănul cu trunchi alb, copac rusesc, căruia îi sunt dedicate atâtea poezii și cântece.

De ce a fost aleasă această dată? În istoria Rusiei, 21 septembrie este o zi semnificativă în care sunt sărbătorite mai multe evenimente importante.

Este vorba despre Nașterea Maicii Domnului, una dintre principalele sărbători ortodoxe, despre ziua înființării orașui Veliki Novgorod, „tatăl orașelor rusești”, despre Ziua Victoriei în bătălia de la Kulikovo dar și despre Ziua înființării Rusiei, începutul domniei dinastiei Rurik.

Astăzi, acțiuni în cinstea unității rusești vor avea loc pentru a zecea oară.

Sunt dedicate identității etnice a rușilor, dragostei pentru Rusia și pentru limba rusă. La ele vor participa mulți compatrioți care locuiesc în străinătate.

La urma urmei, a fi rus înseamnă să păstrezi cultura și să iubești Patria, indiferent unde este în lume, precizează reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

44
Tagurile:
Rusia
Tematic
După vaccinul „Sputnik V”, Rusia anunță încă o veste mare
Rusia nu are cu ce să ajute Germania
Rusia, al doilea cel mai mare producător de petrol din lume
Rusia a modificat regulile de intrare în țară
Rachetele Patriot în România: Nu vor să lupte, vor să ruineze Rusia

Загрузка...

România va efectua zboruri de observare asupra Rusiei

273
România și alte două țări ale UE vor fi parte a unei misiuni de observare asupra Rusiei în perioada 21-25 septembrie

BUCUREȘTI, 21 sept - Sputnik. O misiune comună a Germaniei, Franței și României va efectua zboruri de observare asupra Rusiei de la aerodromul Kubinka în perioada 21-25 septembrie, inspectorii ruși la aceleași date vor efectua un zbor de observație asupra Franței de la aerodromul Orleans-Bricy, a declarat șeful Centrului Național pentru Reducerea Riscurilor Nucleare, Serghei Rîjkov.

"În perioada 21 - 25 septembrie 2020, în cadrul punerii în aplicare a Tratatului internațional privind cerul deschis, misiunea comună a Germaniei, Franței și României va efectua zboruri de observație pe teritoriul Federației Ruse pe un avion de observare românesc AN-30 de la aerodromul Kubinka", a spus el.

Potrivit lui Ryzhkov, specialiștii ruși vor monitoriza respectarea strictă a parametrilor de zbor pe teritoriul rus și vor monitoriza utilizarea echipamentelor de observare prevăzute de acord. Aeronava AN-30 aparține clasei de aeronave care nu sunt destinate utilizării armelor.

Șeful centrului a adăugat, de asemenea, că inspectorii ruși intenționează să efectueze un zbor de observare peste Franța.

273
Tagurile:
Rusia, zbor, România

Загрузка...

În Georgia s-au încheiat exercițiile “Noble Partner 2020”. Ce căută militarii NATO în țară

0
(reînnoit 20:45 21.09.2020)
Organizatorii declară că scopul acestor exerciții este sporirea capacității de apărare a Georgiei, SUA și statelor partenere, precum asigurarea stabilității în regiunea Mării Negre. Experții consideră însă că scopul este cu totul altul.

În Georgia s-au încheiat exercițiile internaționale “Noble Partner 2020”. Pentru a participa la manevre, în țară au sosit aproximativ 3 mii de militari din SUA, Polonia, Franța, Marea Britanie. Ambasadorul american a declarat că țările vor să îmbunătățească capacitatea de luptă prin eforturi comune și să susțină securitatea în regiunea Mării Negre. Totuși, ce se ascunde în spatele acestor declarații? De ce militarii NATO au ales anume Georgia pentru manevre? Ce crede Rusia despre aceste exerciții?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tematic
Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și ale marinei SUA în Marea Neagră
Butoiul cu pulbere din Mediterană: Turcia și Grecia, exerciții militare rivale
În Belarus au demarat exercițiile militare "Frăția Slavă 2020"

Загрузка...