CHIȘINĂU, 20 ian - Sputnik. Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au fost surprinși de faptul că liderul rus Vladimir Putin a întârziat puțin la ședința foto de după conferință privind instaurarea păcii în Libia, care a avut loc la Berlin. Despre acest lucru a scris Sputnik Franța.
În imaginile video putem observa cum Merkel și Macron, împreună cu alți participanți la summit, se pregăteau pentru ședința foto protocolară, când au observat că liderul rus nu se apropiase încă. Șefii de stat au făcut schimb de priviri, după care cancelarul german l-a întrebat pe secretarul general al ONU, Antoni Guterres, unde se află Vladimir Putin. Președintele Rusiei trebuia să stea lângă el la ceremonia de fotografiere.
O clipă mai târziu, liderul rus a apărut. El a fost întâmpinat de omologul său francez, iar Merkel i-a arătat unde ar trebui să stea.
La conferința internațională de pace pentru soluționarea chestiunii din Libia, care s-a desfășurat la Berlin, au participat, pe lângă Putin, Merkel, Macron și Guterres, liderii Marii Britanii, ai Egiptului și Turciei, șeful Comisiei Europene și reprezentanți ai altor organizații internaționale.
În cadrul negocierilor a fost adoptat un document care propune o soluție la problemele umanitare din Libia. În plus, s-a decis crearea unui comitet militar care să asigure încetarea focului.
În cadrul unei emisiuni de la Radio Sputnik, expertul Centrului de Jurnalism Militar-Politic, Vladimir Orlov, și-a exprimat convingerea că Occidentul apreciază eforturile Rusiei privind instaurarea păcii în Libia.
"Într-adevăr, astăzi Rusia este unul dintre principalii actori ai procesului de pacificare în Libia. După haosul pe care l-au adus SUA acolo împreună cu coaliția occidentală, care, de facto, a împins țara spre un război civil, spre vărsare de sânge, în prezent Rusia se așează la masa de dialog cu cele mai diverse grupuri politice și militare. Atât conferința de la Moscova, cât și conferința de la Berlin, unde Rusia a jucat un rol principal, au arătat că Moscova este astăzi principalul inițiator al acestui proces. Rusia a putut să facă ceea ce Occidentul nu a încercat până acum, iar Statele Unite s-au opus - a reușit să inițieze negocieri directe între părțile implicate în războiul din Libia", a declarat Vladimir Orlov.
Conferința internațională de la Berlin s-a desfășurat după negocierile de la Moscova între părțile conflictului libian, cu participarea reprezentanților Rusiei și ai Turciei. Surse din Libia au informat că liderul Armatei Naționale Libiene, mareșalul Khalifa Haftar, a părăsit Moscova fără a semna acordul de pace cu Guvernul de la Tripoli, condus de Fayez al-Sarraj. Ulterior, potrivit presei, Haftar a anunțat că este dispus să susțină armistițiul, dacă vor fi acceptate condițiile înaintate de el.
Comandantul Armatei Naționale Libiene i-a expediat o scrisoare președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în care i-a adus mulțumiri pentru eforturile depuse în restabilirea păcii și stabilității în Libia.
CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat despre necesitatea de a restabili activitatea comercială și despre creșterea ocupării forței de muncă în Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) la o întâlnire online dedicată integrării în spațiul UEE.
Potrivit agenției de presă RIA Novosti, liderul rus a menționat că epidemia de coronavirus și consecințele sale au afectat sfera economică și socială.
"Noi trebuie să ținem cont de aceste lucruri. Produsul intern brut și producția industrială au scăzut. Volumul schimburilor comerciale a scăzut. Ceea ce drept urmare, s-a răsfrânt – din păcate, nici nu a putut să nu se răsfrângă – asupra pieței de muncă", a subliniat Putin.
El a afirmat că, în majoritatea sectoarelor economiei din spațiul UEE, au fost deja create piețe comune și funcționează bine. Dar soluționarea problemelor practice, precum și căutarea modelelor optime continuă, a spus președintele rus.
Drept exemplu de implementare cu succes, el a citat crearea unei piețe unice, a producției și a vânzării de medicamente și dispozitive medicale, subliniind că, în condițiile pandemiei actuale, este necesară coordonarea eficientă a eforturilor țărilor participante, inclusiv în domeniul vânzărilor de medicamente.
"De la 1 ianuarie a acestui an, înregistrarea tuturor medicamentelor în țările Uniunii Economice Euroasiatice se efectuează în conformitate cu reguli și proceduri unice. Cu toții înțelegem că acest lucru este extrem de important anume acum, când țările noastre se confruntă cu o provocare comună – cu o epidemie de coronavirus. Trebuie să coordonăm în mod eficient eforturile pentru a proteja viața și sănătatea cetățenilor noștri", a declarat Vladimir Putin.
Potrivit acestuia, cifra de afaceri comercială reciprocă a țărilor UEE pe parcursul celor șase ani de existență a acestei structuri a crescut cu mai mult de o treime, contrar unor previziuni, a crescut și ponderea țărilor Uniunii în comerțul exterior al Rusiei.
"În acest timp, în ciuda unei conjuncturi externe dificile, am reușit să realizăm multe lucruri. Deci, în 2019, cifra de afaceri comercială reciprocă a statelor Uniunii a crescut cu 35% față de 2015, ajungând la 61,6 miliarde de dolari. Contrar unor previziuni, a crescut și ponderea țărilor UEE în comerțul exterior al Rusiei – de la 7,8% în 2015 la 8,6% în 2020", a spus Putin.
În ansamblu, comerțul exterior al țărilor Uniunii se dezvoltă într-un ritm constant, creșterea acestuia fiind de 27%, a adăugat președintele Federației Ruse. Potrivit acestuia, astfel de dinamici pozitive se datorează, în mare parte, eforturilor comune, menite să elimine barierele din calea circulației mărfurilor, serviciilor, capitalului și forței de muncă între țările UEE.
BUCUREȘTI, 20 ian – Sputnik. În cadrul ședinței plenare de miercuri, Duma de Stat a Rusiei a adoptat o declarație în care condamnă politica dublelor standarde, la care recurg tot mai des în Occident pentru a introduce sancțiuni și provoca daune Federației Ruse.
Documentul a fost înaintate în decembrie de fracțiunea Partidului Liberal-Democrat al Rusiei (LDPR).
“Deputații Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse condamnă politica dublelor standarde, utilizate tot mai frecvent în Occident în ultimul timp pentru introducerea unor sancțiuni și restricții ilegale, care contravin normelor internaționale, cu scopul provocării unor daune autorității politice și economiei țării noastre”, se menționează în document.
Parlamentarii menționează că situația din multe țări, care acuză Rusia, lasă de dorit: acolo se observă o divizare a societății, conflicte civile, religioase și rasiale.
Parlamentarii menționează că în multe state europene, în ultimul timp au loc demonstrații în masă: oamenii protestează împotriva măsurilor luate de autorități în legătură cu pandemia de coronavirus. Spre exemplu, la protestele din Germania au participat peste 40 de mii de persoane, iar potrivit unor instituții de presă – peste 200 de mii, în Franța oamenii din toată țara protestează împotriva legii cu privire la securitatea globală. În document se mai menționează că poliția se comportă brutal cu demonstranții, împotriva protestatarilor sunt utilizate tunuri de apă și gaze lacrimogene.
În același timp, subliniază deputații, autoritățile din statele occidentale continuă să “condamne cu furie” acțiunile miliției belaruse și să justifice mulțimile agresive. În legătură cu aceasta, parlamentarii se întreabă de ce la Berlin și Paris poliția acționează chipurile în numele democrației, iar în Belarus, Rusia și China același lucru este calificat ca o subminare a principiilor fundamentale.
“Deputații Dumei de Stat, care reprezintă toate fracțiunile din Dumă, îndeamnă parlamentarii și guvernele statelor lumii să conștientizeze gravitatea politicii dublelor standarde și să dea dovadă de abordări unice în aprecierea unor evenimente de acest fel în propria țară și în afara ei”, se arată în document.
Comentând această declarație, președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a menționat că dublele standarde sunt inacceptabile.
“Ne-am confruntat și în trecut cu duble standarde, și în trecut am fost captivii standardelor duble. Însă viața a aranjat lucrurile în așa fel, încât a devenit evident că aceste duble standarde, pe care le promovau organizațiile internaționale și un șir de stat, s-au prăbușit. Sistemul dezgolit al Statelor Unite doar și-a scos la suprafață toată această politică păguboasă”, a declarat Volodin.
Președintele Dumei a subliniat că atunci când o țară își asumă anumite standard, iar altora le impune altele, e o abordare vădit duplicitară.
“Să ne lămurim unde există libertate. Despre aceasta este vorba, colegi, e o chestiune foarte importantă. Și faptul că am ajuns la un consens aici, când toate fracțiunile s-au pronunțat în favoarea ideii că toate problemele trebuie să fie rezolvate de către poporul țării, nu de statele din afară, e un lucru foarte important. Faptul că astăzi propunem tuturor parlamentelor și statelor să renunțe la standarde duble, condamnându-le, e o chestiune de principiu”, a adăugat Volodin.
BUCUREȘTI, 20 ian – Sputnik. O secvență mai puțin obișnuită a fost înregistrată cu ocazia ceremoniilor de la Washington, ocazionate de instalarea noului președinte, Joe Biden.
Alături de Biden au fost prezenți trei foști președinți – Bill Clinton, George Bush jr și Barack Obama. Culmea este că noul președinte este mai… în vârstă decât ceilalți trei!
Joe Biden are 78 de ani, Clinton și Bush, 74, iar Barack Obama 50 de ani. Dintre foștii ”POTUS”, mai în vârstă este doar Jimmy Carter. În vârstă de 96 de ani, venerabilul politician democrat a fost unul dintre marii și sincerii prieteni ai României, dar și al președintelui Nicolae Ceaușescu.
Deși mai tânăr decât actualul președinte, Bill Clinton nu a rezistat la lungul discurs al lui Joe Biden – și a fost surprins de cameramani ațipind în timpul alocuțiunii noului președinte.
Conform cutumei de instalare, discursul prezidențial are 12 minute și este un fel de prezentare a programului noului președinte – și are rolul unui angajament în fața națiunii.
bill clinton is really asleep rn pic.twitter.com/m7jORNobFI
— LF (@the_lunarfather) January 20, 2021