“Din anul 38, când Hitler și-a înaintat pretențiile teritoriale față de Cehoslovacia, Marea Britanie și Franța și-au trădat aliatul, chiar dacă acesta avea un acord de ajutor reciproc cu Franța și au oferit lui Hitler posibilitatea de a ocupa Cehoslovacia. Dar ce a făcut celelalte state, aceeași Polonie? Au intrat în cârdășie, de facto, cu Hitler. Acest lucru se observă clar în documentele din arhivă”, a declarat liderul rus la ședința extinsă a colegiului Ministerului Apărării al Rusiei.
BUCUREŞTI, 24 feb – Sputnik. Pe 24 februarie, într-o sesiune virtuală a Conferinței privind dezarmarea, susţinută la Geneva, Sergei Lavrov a declarat că, în timpul unei conversații telefonice din 4 februarie cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a propus reafirmarea angajamentului din partea Rusiei și a Statelor Unite cu privire la inadmisibilitatea războiului nuclear.
„Susținem în mod ferm reafirmarea formulării fundamentale de către Rusia și Statele Unite, precum și de către alți membri din cadrul celor cinci puteri nucleare, că nu pot exista câștigători într-un război nuclear și că nu ar trebui declanșat niciodată”, a spus şedul diplomaţiei ruse, reamintind despre propunerea sa către secretarul de stat al SUA.
Ministrul rus de Externe a menționat că asigurarea restricției în contextul denunțării Tratatului privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acţiune (INF) a rămas o problemă prioritară.
„Propunerea noastră rămâne în vigoare: nu vom desfășura astfel de rachete terestre în regiuni în care nu vor fi desfăşurate aceleași dispozitive americane. Facem apel la țările NATO să ia măsuri reciproce similare. Propunerile noastre specifice privind măsurile de verificare reciprocă sunt cunoscute”, a adăugat ministrul, citat de Sputnik France.
O propunere deja făcută de Rusia
Anterior, Rusia a propus în mod repetat Washingtonului reafirmarea, în calitate de mari puteri nucleare, a tezei afirmate de Gorbaciov şi Reagan potrivit căreia războiul nuclear nu trebuie declanşat niciodată și că nu pot exista câștigători, dar administrația Trump nu a răspuns propunerii.
În 1985, acest concept de război nuclear care exclude noțiunea de învingător a fost aprobat de către președintele URSS de atunci Mihail Gorbaciov și de omologul său american, Ronald Reagan.
BUCUREŞTI, 24 feb – Sputnik. Se desfăşoară o campanie de dezinformare în Occident menită să submineze realizările Rusiei în domeniul științelor medicale, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin.
„Ne confruntăm cu așa-numita politică de izolare a Rusiei. De fapt, acest lucru se ştie de mult timp. Nu mă refer la concurență, care este normală în relațiile internaționale, ci vorbesc despre o politică agresivă consistentă menită să submineze dezvoltarea noastre, să o stopeze, (...) provocând instabilitate în plan intern și subminând valorile care unesc societatea rusă”, a declarat Putin Serviciului Federal de Securitate.
„Unele țări nici măcar nu încearcă să-şi camufleze atitudinea neprietenoasă, desfășurând campanii de dezinformare bazate pe teorii ale conspirației. Există o campanie de dezinformare direcționată împotriva noastră, cu acuzații neîntemeiate, vizând o serie întreagă de chestiuni. Ele recurg deja la teorii conspiraţioniste absurde. De exemplu, am asistat recent la încercări de a discredita realizările noastre medicale, inclusiv în lupta împotriva coronavirusului”, a adăugat Putin, citat de Sputnik France.© Sputnik / Алексей Дружинин
La începutul acestei luni, prim-ministrul lituanian Ingrida Šimonytė a afirmat că vaccinul rusesc este „o altă armă hibridă [a Moscovei] folosită pentru a dezbina şi stăpâni”. Oficialul a mai spus că președintele rus Vladimir Putin nu ar intenţiona să folosească vaccinul pentru a-i vindeca pe ruși.
Ambasada Rusiei în Lituania a răspuns acestei acuzaţii, spunând că vaccinul Sputnik V și-a dovedit eficacitatea și a fost recunoscut la nivel internațional, în ciuda dezinformării și a declarațiilor părtinitoare din partea țărilor occidentale.
La începutul lunii februarie, jurnalul medical The Lancet a publicat o analiză intermediară din studiul de faza III a vaccinului rusesc Sputnik V, care arată eficacitatea de 91,6% a acestuia împotriva COVID-19 simptomatic. Dezvoltat de Centrul de Epidemiologie și Microbiologie Gamaleia și înregistrat de Ministerul Rus al Sănătății pe 11 august 2020, Sputnik V a devenit primul vaccin din lume împotriva COVID-19.
De atunci, vaccinul rusesc a fost aprobat în 35 de țări, printre care Belarus, Argentina, Bolivia, Serbia, Algeria, Palestina, Venezuela, Paraguay, Turkmenistan, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, Iran, Republica Guineea, Tunisia, Armenia, Mexic, Nicaragua, Bosnia și Herțegovina, Liban, Myanmar, Pakistan, Mongolia, Bahrain, Muntenegru, Sfântul Vincențiu și Grenadinele, Kazahstan, Uzbekistan, Gabon, San Marino, Ghana, Kârgâzstan și Egipt.