Президент Реджеп Тайип Эрдоган встретился с Президентом Российской Федерации Владимиром Путиным

Acordul Putin-Erdogan: forțele rusești și siriene vor fi desfășurate în nord-estul Siriei

261
(reînnoit 10:47 23.10.2019)
Poliția militară rusă și trupele siriene vor fi desfășurate în nord-estul Siriei, în timp ce operațiunea Turciei ”Izvorul Păcii” va continua într-o zonă limitată, au convenit Putin și Erdogan după discuții îndelungate.

BRUXELLES, 23 oct - Sputnik, Daniela Porovăț. Moscova înțelege motivele din spatele incursiei Turciei în Siria, a spus Vladimir Putin, totuși el a subliniat că nu trebuie căzut în capcana teroriștilor și că integritatea teritorială a Siriei trebuie respectată. În cele din urmă, țara trebuie eliberată de orice ”prezență militară străină ilegală”, a adăugat președintele, reiterând astfel poziția constantă a Moscovei, relatează RT

Discuțiile de aproape șapte ore de la Soci, în Rusia, între Putin și Erdogan au fost concentrate pe situația din Siria, în particular pe ofensiva din regiunea de nord-est.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Никольский

Acordul spune că milițiile kurde - ținta principală a operațiunii turcești – trebuie să se retragă în teritoriul sirian la 30 de km de la granița cu Turcia. Operațiunea lui Erdogan, în același timp, va continua într-o zonă limitată – între orașele Tell Abyad și Ras al-Ayn, până la 32 de km în interiorul teritoriului sirian.

Alte părți ale graniței siriene – de la Kobani la Tell Abyad și de la Ras al-Ayn la granița irakiană – vor fi controlate de armata siriană și grăniceri, susținuți de poliția militară rusă.  

În același timp, zonele neafectate de operațiunile militare turcești vor fi patrulate de militarii turci și de poliția militară rusă până la 10 km în interiorul teritoriului sirian.

Problema multiplelor închisori și câmpuri de detenție din nord-estul Siriei unde luptătorii Statului Islamic sunt deținuți a fost menționată în mod special. Putin a subliniat că haosul inevitabil creat de operațiunea Turciei nu trebuie să le permită să evadeze.

”E important ca membrii organizațiilor teroriste, incluzând ISIS, a căror militanți sunt ținuți captivi de către grupările armate kurde și care încearcă să evadeze, să nu profite de acțiunile forțelor armate turce”, a subliniat Putin.

Ministrul de Externe Sergey Lavrov i-a urgentat pe cei care au creat și au menținut închisorile să înțeleagă ”responsabilitatea” lor în a preveni evadarea deținuților ISIS.

261
Portretul bloggerului rus Aleksei Navalnîi, în preajma clinicii Charite din Berlin

Expert: Cazul lui Navalnîi face de rușine “Noviciok”

178
Lipsa unor cazuri letale după așa-numita otrăvire cu o subtanță neurotoxică Noviciok “compromite armele chimice rusești”.

BUCUREȘTI, 26 sep – Sputnik. Lipsa unor cazuri de deces în pretinsa otrăvire a lui Serghei și Iulia Skripal, precum și Aleksei Navalnîi cu substanța neurotoxică din grupul Noviciok, compromite armele chimice rusești, a declarat într-un interviu agenției RIA Novosti, unul din participanții la dezvoltarea substanței, Leonid Rink.

“Adică, în acest caz (cazul lui Navalnîi, n.r.), precum și în cazul celor doi Skripal, s-a făcut de rușine sistemul nostru. Există o denumire, dar nu există niciun efect”, a spus Rink.

“Să citească despre acțiunea VX-ului lor (substanță militară neurotoxică fosfororganică americană n.r.). Cât timp poți rămâne în viață cu el? Nu prea mult. Cel mult cinci minute de la atingere. De ce nu sunt respectate produsele noastre în același fel? Trec trei zile, două săptămâni, toți sunt vii și nevătămați, aleargă?”, a spus Rink.

În acest fel el a comentat situația în care după pretinsa otrăvire cu substanțe militare neurotoxice, unele persoane în loc să moară, își reveneau peste un timp, fără niciun fel de urmări asupra organismului

Grupul Noviciok a devenit cunoscut în toată lumea în anul 2018 după incidentul cu fostul ofițer al GRU, Serghei Skripal și fiica acestuia, Iulia. Potrivit afirmațiilor autorităților britanice, aceștia au fost otrăviți cu subtanța neurotoxică A-234, elaborată în cadrul unui proiect sovietic “Noviciok”. Londra consideră că în spatele otrăvirii lui Skripal se află statul rus, însă Moscova respinge aceste acuzații.

178
Tagurile:
cazul lui Skripal, cazul Serghei Skripal, noviciok, Aleksei Navalnîi
Тема:
Criza în relațiile dintre Marea Britanie și Rusia. Cazul Skripal
Tematic
Kremlinul a comentat situația probelor în cazul lui Navalnîi
Navalnîi a fost externat - e perfect sănătos
Moscova: Berlinul a refuzat să organizeze discuția lui Navalnîi cu anchetatorii
Expert: Trump nu vrea să se amestece în cazul lui Navalnîi
Moscova acuză Vestul de o campanie de dezinformare în cazul lui Navalnîi

Загрузка...
Президент РФ Владимир Путин

Putin propune SUA un acord de neamestec în afacerile interne

185
(reînnoit 19:19 25.09.2020)
Președintele rus Vladimir Putin a propus vineri ca Rusia și SUA să pregătească un acord oficial prin care ambele ţări să garanteze că nu se vor amesteca în agendele interne ale fiecăreia și să semneze un pact privind prevenirea de „incidente în spațiul informațional”.

BUCUREŞTI, 25 sept – Sputnik. Într-o declarație înainte de viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, Putin a oferit Washingtonului șansa de a începe un dialog extins despre probleme care afectează ambele țări.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Никольский

Preşedintele rus a sugerat ca Washingtonul și Moscova să facă schimb de „garanții de neintervenție în treburile interne ale fiecăreia, inclusiv în procesele electorale” cu ajutorul tehnologiei telecomunicațiilor și a altor „metode de înaltă tehnologie”.

Numeroși oficiali americani au acuzat mult timp Rusia că ar folosi hackeri și că ar desfăşura campanii de „propagandă” online, în încercarea de a influența opinia publică în apropierea alegerilor din SUA. Moscova a negat vehement aceste acuzații, susținând că sunt nefondate sau exagerate.

Putin a mai spus că Moscova și Washingtonul trebuie să evite confruntarea în domeniul digital, prin semnarea unui tratat bilateral cu privire la prevenirea „incidentelor din spațiul informațional”, similar cu pactul SUA-URSS din 1972 care prevedea măsuri pentru reducerea incidentelor pe mare, scrie RT

Aceste măsuri sunt cu scopul de a „consolida încrederea între statele noastre”, a subliniat Putin, care a adăugat că reluarea dialogului „la nivel înalt” privind securitatea informațiilor ar aduce beneficii ambelor națiuni.

Washingtonul și-a intensificat atacurile asupra Moscovei, pe măsură ce se apropie ziua alegerilor din 3 noiembrie. La începutul acestei luni, directorul FBI, Christopher Wray, a declarat, în fața Comitetului pentru Securitate Internă, că Rusia ar încerca să „semene diviziune și discordie”, sperând în primul rând să „îl denigreze” pe rivalul lui Donald Trump, Joe Biden.

Ministerul rus de Externe a respins aceste acuzații ca fiind „absolut neîntemeiate”, argumentând că SUA denigrează Rusia în scopuri politice. „Am declarat în repetate rânduri că nu ne-am amestecat în procesele politice interne ale SUA și că nu vom face acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului, Maria Zaharova.
185
Tagurile:
SUA, Vladimir Putin
Tematic
Putin, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace
Putin: ONU își realizează principala sa misiune, apără pacea - Video
Putin a adresat un mesaj guvernului și parlamentului

Загрузка...
Proteste în Minsk

Proteste în Belarus: au fost reținuți zeci de demonstranți

0
Câteva zeci de persoane au fost reținute în timpul demonstrațiilor împotriva lui Lukașenko în Minsk.

BUCUREȘTI, 26 sep – Sputnik. Câteva zeci de persoane au fost reținute în timpul manifestațiilor neautorizate în Minsk din această sâmbătă, informează RIA Novosti, citând forțele de ordine din capitala Belarusului.

“Au fost reținute câteva zeci de persoane pentru contravenții administrative”, a declarat serviciul de presă al direcției generale a afacerilor interne a comitetului executiv orășenesc din Minsk.

Sâmbătă la Minsk a avut loc o nouă acțiune de protest a femeilor.

Acțiunile de protest în mai multe localități din Belarus s-au declanșat după alegerile prezidențiale din 9 august 2020, în care victoria a obținut-o actualul șef al statului, Aleksandr Lukașenko.

0
Tagurile:
Proteste, Minsk, Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Borrell: Rusia poate contribui la un dialog intern în Belarus
Tu -160 rusești au zburat de-a lungul frontierelor Belarusului cu NATO
Bombardierele rusești au zburat de-a lungul frontiere vestice a Belarusului
UE și SUA: Polonia să se descurce singură cu Belarusul

Загрузка...