Vladimir Putin își depune jurământul în funcția de președinte

„Boris Nicolaevici, nu sunt gata”. De ce Elțin l-a numit pe Putin drept succesor

1236
(reînnoit 16:35 09.08.2019)
Numirea lui Putin în funcția de premier în august 1999 era cu totul neașteptată, numele acestei persoane fiind total necunoscut în țară și peste hotare.

BUCUREȘTI, 9 aug – Sputnik. Acum 20 de ani, primul președintele al Rusiei, Boris Elțin, într-un mesaj către națiune, a numit persoana care este „capabilă să consolideze societatea și, sprijinindu-se pe forțele politice majore, să asigure continuitatea reformelor”. Mulți au fost șocați de această alegere: succesorul avea doar 46 de ani și nu era cunoscut nici publicului larg din țară, nici celui de peste hotare. Un material RIA Novosti despre aceste momente din istoria Rusiei.

Haosul în cadre

“Astăzi am luat decizia de demitere a guvernului Serghei Vadimovici Spepașin. În conformitate cu Constituția, m-am adresat Dumei de Stat cu solicitarea de a-l confirma pe Vladimir Vladimirovici Putin în funcția de șef al guvernului Rusiei” – așa începea mesajul lui Boris Elțin în august 1999, la o jumătate de an până la demisia șefului statului. Chiar dacă Elțin amintește că până la alegerile prezidențiale mai este un an și “rușii vor avea posibilitatea să aprecieze calitățile umane și profesionale ale lui Putin”, în realitate puterea va fi transmisă mai devreme.

În adresare, Elțin vorbește lent, cu greu, însă încearcă să fie convingător: "Îl cunosc bine pe Vladimir Vladimirovici. (...) A condus guvernul – e o sarcină grea și o grea încercare. Se va descurca, sunt sigur, iar rușii îl vor susține". În acea zi, Elțin a anunțat direct și indirect: anume pe Putin și-l dorește președinte.

În țară Vladimir Vladimirovici era necunoscut. La un an până la venirea în guvern a fost numit în funcția de director al FSB, iar din martie 1999 a ocupat și postul de secretar al Consiliului de Securitate.

În acea perioadă era un adevărat haos cu funcțiile de prim-ministru: în 1998, Victor Cernomîrdin i-a luat locul lui Serghei Kirienko, apoi a urmat Evghenyi Primakov, Serghei Stepașin, care nu s-a menținut mult în funcție. În paralel, aveau loc alte evenimente: în mai 1999 Duma de Stat a încercat fără succes să pună în discuții demiterea lui Elțin, iar în vara aceluiași an s-a agravat situația la frontiera Ceceniei, Daghestanului și ținutul Stavropol. La începutul lunii august, bandele de teroriști conduse de Șamil Basaev și Hattab au pătruns în Daghestan din Cecenia. Au izbucnit conflicte armate și în acest context Elțin schimbă din nou conducerea guvernului.

Putin își amintește că a respins propunerea lui Elțin: „El s-a mirat foarte tare. Era un om specific și a întrebat: “De ce?” I-am spus: „Boris Nicolaevici, nu sunt gata”. Eram deja un băiat mare și am activat suficient în diverse structuri de stat”.

În afară de aceasta, se simțea incomod față de Stepașin: „El știe că nu am nicio atribuție la demiterea lui. Totuși mi-a fost foarte incomod când în ajunul demiterii lui Stepașin am fost sunat și rugat să vin la Elțin în Gorki, a povestit jurnaliștilor Putin (aceste discuții au fost publicate în cartea “De la prima persoană”). Stăteam seara: Boris Nicolaevici, Stepașin, Aksenenko (vice-premier – n.r.) și eu. Președintele l-a anunțat pe Serghei despre demisie. Imaginați-vă starea mea! Eram coleg cu el. Nu aveam pentru ce să mă justific. Totuși, era o situație destul de neplăcută”.

© Sputnik / Владимир Родионов
Vladimir Putin și Boris Elțin

Stepașin revenise din Mahachkala, unde dădea ordine de atac asupra insurgenților care au pătruns în Daghestan. Demiterea a fost neașteptată. Elțin nici nu l-a întrebat pe Putin dacă este de acord să devină premier. A spus doar că în privința lui Stepașin deja a fost luată o decizie. În discuția cu Putin el nu a pronunțat cuvântul “succesor”. El vorbea despre “un premier cu perspectivă”. Deja la intervenția televizată Elțin a vorbit despre Putin ca despre un posibil viitor președinte.

“A pronunțat aceste cuvinte în fața întregii țări. Când am fost inundat cu mai multe întrebări, am răspuns: Dacă președintele a spus așa, voi face. Posibil, nu am fost destul de convingător, însă nu puteam da un alt răspuns”, a explicat Putin.

“Să zdrobim acești bandiți”

„Toate aceste evenimente aveau loc în contextul începutul agresiunii în Daghestan. În sinea mea am decis că aici cariera mea, cel mai probabil, s-a sfârșit, însă misiunea mea este o misiune istorică – sună grandoman, însă e adevărat, constă în rezolvarea situației din Caucazul de Nord. Atunci nu era clar până la urmă cu ce se va termina totul, însă pentru mine, și nu doar pentru mine, era clar că „acest băiat își va rupe capul” în Caucazul de Nord. Așa mă gândeam atunci. Mi-am spus: Dumnezeu cu el, am ceva timp – două, trei, patru luni pentru a zdrobi acești bandiți. Apoi să mă demită”, a spus Putin.

© Sputnik / Игорь Михалев
Șamil Basaev

El percepea ceea ce se întâmpla în Caucazul de Nord drept o continuare a destrămării URSS. Aprecia situația în felul următor: dacă aceste lucruri nu vor fi oprite imediat, Rusia va dispărea ca stat în forma ei actuală. Era vorba de stoparea destrămării țării. Și faptul că Elțin a spus public numele succesorului, nu oferea nicio garanție a unei susțineri. Mulți în acea perioadă presupuneau că va fi tocmai invers: Elțin îi face novicelui un mare deserviciu.

“Când Elțin anunță pe cineva drept succes, îi pune cruce pe viitorul lui politic. Așa s-a întâmplat de mai multe ori”, așa judeca în acele zile Ghennadyi Selezniov, președintele Dumei de Stat. Cu el era de accord și Igor Bunin, directorul Centrului de Tehnologii Politice. “O astfel de amabilitate poate doar să dăuneze carierei oricărui politician. Anunțarea numelui “moștenitorului” nu i-ar fi adăugat puncte, ci doar ar arăta că președintele controlează în continuare situația”.

Solistul trupei “Neschastnyi Sluchai”, Alexei Kortnev, a mărturisit: “Auzisem ieri acest nume pentru prima data. E bine că e un om tânăr, însă nu puteam să-mi imaginez pe el în calitate de președinte”. A mai adăugat: “Da, și recomandările lui Elțin nu îl vor ajuta”.

„Îmi amintesc foarte bine ziua numirii lui Vladimir Putin în funcția de prim-ministru. Mă aflam în Ciukotka, când am auzit de respectivul decret al lui Elțin”, a povestit agenției RIA Novosti liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR), Vladimir Jirinovski.

“Desigur, candidatura lui a produs o impresie bună pentru că Putin era o persoană cu o vârstă medie, bine educat, din Petersburg. Datorită calităților lui personale, el reprezinta un politician de formație nouă, pentru că nu se asemăna nici cu Gorbaciov, nici cu Elțin”.

Totuși, Jirinovski considera că înaintarea lui Putin era o stratagemă a președintelui de atunci. Mandatul lui Elțin expira în vara anului 2000, iar conform legislației alegerile urmau să aibă loc pe 4 iunie. La o lună până la anunțarea demisiei Jirinovski spunea cu fermitate la radio: “În 2000 Elțin va rămâne la putere”.

Lucrurile au decurs altfel. Pe 31 decembrie, după plecarea de bună voie de la putere a lui Elțin, Putin a devenit președintele interimar al țării. În aceeași zi, el a primit competențele puterii prezidențiale, inclusiv “servieta nucleară”.

© Sputnik / Сергей Пятаков
Militarii ruși la frontiera cu Daghestan 1999

Imediat după anunțul lui Elțin despre demisie, Putin a înregistrat un mesaj de revelion, adresat cetățenilor Rusiei, și a semnat un decret prin care garanta predecesorului său protecție de orice urmări judiciare, precum și susținere financiară a familiei lui. Pe 26 martie 2000, Putin a învins în primul tur al alegerilor prezidențiale, preluând oficial mandatul pe 7 mai a aceluiași an. Una din primele lui sarcini – restabilirea ordinii în Caucazul de Nord a fost atinsă.

1236
Tagurile:
Rusia, Vladimir Putin, Boris Elțin
Tematic
Putin a discutat cu Trump la telefon despre legăturile comerciale Rusia-SUA
Un avertisment: Situația din România - repetare a crizei Rusiei înainte de Putin
Cum s-a schimbat Putin în ultimii 20 de ani – opiniile experților
Putin a convocat ședința operativă a Consiliului de Securitate al Rusiei
Vaccin

Când va fi testat pe copii vaccinul împotriva COVID-19

80
(reînnoit 19:44 04.08.2020)
Pentru a începe testarea vaccinului, se colectează documentele necesare, sunt implicați pediatrii - toate actele vor fi transmise Ministerului Sănătății din Rusia pentru a obține permisiunea corespunzătoare.

CHIȘINĂU, 4 aug - Sputnik. Startul testării pe copii a vaccinului împotriva COVID-19 este programat pentru ianuarie-februarie 2021. Declarația a fost făcută pentru RIA Novosti de către șeful Centrului Național de Cercetare „Gamaleya”, Alexander Gunzburg.

"Acum am început să elaborăm un pachet de documente, pentru că institutul nu a efectuat niciodată teste pe copii. <...> Pediatrii cunosc aceste caracteristici, iar împreună cu aceștia redactăm acum un pachet de documente pe care îl vom transmite Ministerului Sănătății, pentru a putea fi efectuate testele pe copii, dar numai după ce terminăm toate studiile pe adulți”, a explicat Gunzburg.

El a explicat că testarea va începe iarna, deoarece a treia fază a testării vaccinului împotriva noului tip de coronavirus pe adulți va dura aproximativ cinci luni. Este planificat ca la această etapă să devină participanți aproximativ 2.000 de pacienți.

Testarea vaccinului rusesc împotriva coronavirusului

Anterior, ministrul rus al Sănătății, Mihail Murashko, a anunțat despre gradul ridicat de pregătire a două vaccinuri rusești, care sunt dezvoltate de către Centrului Național de Cercetare „Gamaleya” și Centrul științific Novosibirsk „Vector” al Rospotrebnadzor. 

Vaccin „Gamaleya” a fost testat la Universitatea Sechenov și la spitalul „Burdenko” pe două grupuri de voluntari. Studiile vaccinului „Vector” au început pe 28 iulie.

Murashko a subliniat că autoritățile ruse intenționează să înceapă vaccinarea în masă în octombrie. În primul rând, vaccinul va fi administrat reprezentanților „grupurilor speciale”, în special medicilor și profesorilor.

Specialiștii au elaborat preparatul împreună cu Ministerul Apărării. La sfârșitul lunii iulie, un al doilea grup de 20 de voluntari a fost externat din spitalul militar. Datele obținute în timpul cercetării au confirmat că, în urma vaccinării, voluntarii au format anticorpii necesari, iar componentele vaccinului sunt sigure și bine tolerate de om.

Moscova ajută și țările CSI încă de la începutul pandemiei - trimite medici, medicamente și echipamente medicale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

80
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, vaccin
Tematic
Voluntarii care au testat vaccinul împotriva COVID-19 au fost supuși examenului final
"Competiția vaccinurilor": Rusia, acuzată în Occident
Principalul producător al vaccinului COVID – investigat pentru ucidere prin imprudență!
Rusia ar putea produce milioane de vaccinuri contra Covid-19 pe lună din 2021

Загрузка...
Vaccin, imagine simbol

Rusia ar putea produce milioane de vaccinuri contra Covid-19 pe lună din 2021

88
Producția de vaccinuri anti-coronavirus în Rusia este plănuită să înceapă în septembrie, iar de la începutul anului 2021, țara ar putea produce câteva milioane de doze pe lună, potrivit ministrului rus al Comerțului și Industriei.

BUCUREŞTI, 4 aug – Sputnik. Denis Manturov, ministrul Comerțului și Industriei din Rusia, a declarat pentru agenţia de știri TASS că vaccinul va fi produs în trei regiuni rusești: Vladimir, Iaroslavl și Oblastul Moscovei. Începând cu luna octombrie, ar urma să fie iniţiată o campanie de imunizare pe scară largă.

Institutul Gamalei de Epidemiologie și Microbiologie din Moscova, care a condus cercetarea cu privire la crearea medicamentului autohton, a intrat în parteneriat cu companiile Generium, R-Pharm și Binnopharm, în scopul începerii producției în serie luna viitoare.

„Vom putea asigura un volum de producție de câteva sute de mii de doze de vaccin pe lună, cu o creștere ulterioară la câteva milioane de la începutul anului viitor”, a declarat Manturov, citat de RT

Institutul Gamalei nu este singura instituție din Rusia care lucrează la un vaccin contra Covid-19, dar până acum a avut cel mai mult succes. La sfârșitul lunii iulie, voluntarii imunizați au fost externaţi din spital după ce au primit vaccinul și după ce au fost ţinuţi o lună sub observaţie.

88
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, vaccin, Rusia
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Ministrul Sănătății vrea să cumpere vaccin pentru jumătate din populația României
Crucea Roşie: Foametea și nevoia de vaccin pot declanșa un nou val de migrație post-Covid
Un alt vaccin rusesc împotriva Covid-19 intră în studiile clinice
„Un moment Sputnik”: Rusia speră să fie primul producător de vaccin anti-Covid 19
Companiile din Rusia și China vor testa în comun vaccinele împotriva COVID-19
Voluntarii care au testat vaccinul împotriva COVID-19 au fost supuși examenului final
Teoria Conspirației, alimentată oficial: vaccin COVID-19, PROTEJAT guvernamental!
"Competiția vaccinurilor": Rusia, acuzată în Occident
Principalul producător al vaccinului COVID – investigat pentru ucidere prin imprudență!

Загрузка...
Вакцина

Vaccinul Covid-19: Rafila confirmă ”studii clinice” pe români!

0
(reînnoit 11:55 05.08.2020)
Alexandru Rafila: ”Nu cred în aceste cifre. Sper să nu fie mai grav. Oamenii trebuie să înțeleagă că este o situație serioasă, nu este dramatică”.

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik. După apariția analizei Sputnik – singura care a arătat că medicamentul trimis de Comisia Europeană va fi administrat românilor fără ca ultimele teste să fie făcute, au urmat atacuri absurde și manipulatorii împotriva noastră.

Desigur, chiar și aceste atacuri absurde demonstrează că există un mare interes obscur. Reamintim că nu am făcut decât să cităm din prezentarea trimisă de CE și dintr-un studiu al celei mai prestigioase reviste medicale britanice.

”Deoarece Veklury a primit autorizație condiționată, compania care comercializează medicamentul va furniza agenției date suplimentare privind calitatea, eficacitatea și siguranța medicamentului până în august 2020 și rapoartele finale ale studiilor efectuate cu Veklury până în decembrie 2020”, arată Agenția Europeană a Medicamentului.

Ori, românii încep să ia dozele în august – așa că le iau în faze de testare.

Există și vaccinuri în fază de testare, iar România va face ”studii clinice” cu aceste vaccinuri. Nu o spunem noi, ci însuți Alexandru Rafila, reprezentantul nostru în conducerea OMS!

Provocat de Marius Tucă pe această temă – ”Au trecut 6 luni și nu se anunță prea curând vaccinul”, a spus cunoscutul jurnalist – profesorul Rafila a spus clar: ”În Romania se vor face studii clinice”.

„Multe dintre companiile care dezvolta vaccinul îl vor vinde la nivel de producție… o să vedem dacă o să-l vândă cu un preț mic”, a spus Rafila, continuând la fel de sceptic – ”Nu cred ca vom avea vaccin mai devreme de un an. Dacă noi avem zece mii de cazuri active nu putem să îi tratăm pe toți cu 2, 3 doze”.

De altfel, toată discuția între Marius Tucă și Alexandru Rafila este foarte interesantă, medicul dovedind încă o dată este cel mai deschis și mai onest dintre ”reperele” medicale din pandemie.

Iată fragmente din dialogul pe care îl puteți urmări integral pe Mediafax.

Virus și strategie

M. Tucă: S-a dovedit că nu este un virus sezonier.

A. Rafila: Da, este o contradicție…

M. Tucă: Vom avea virusul și în iarnă?

A. Rafila: Sigur că da. Și la noi au fost opinii că după 10 săptămâni dispare, dar nu a fost așa. Sunt foarte mulți colegi care lucrează în laboratoarele spitalelor care fac astfel de teste. Ei lucrează extrem. Au munca fără întrerupere. Trebuie să ne gândim la o strategie, să poată să fie înlocuiți.

M. Tucă: Autoritățile trebuie să aibă o strategie. Este clar că se va suprapune cu virusul gripal.

A. Rafila: Da, trebuie să știm să facem diferența. Avem sub unul la mie proporția de infectați.

”Nu cred în aceste cifre”

M. Tucă: Cum vedeți evoluția? Sunt voci care spun că vom ajunge la 2.000, la 5.000…

A. Rafila: Nu cred în aceste cifre. Sper sa nu fie mai grav. Cifrele pe care le am, arată o rată de infectare în jur de 1,2. În România am ajuns la o mie și ceva de cazuri. Dacă am o stabilizare a numerelor, atunci înseamnă că toate aceste predicții vor fi date peste cap. Oamenii trebuie să înțeleagă că este o situație serioasă, nu este dramatică. Măsurile care au început sa fie luate, modul în care explicam oamenilor este cel mai important. Trebuie să explicam de ce purtam masca în aer liber și când.

Deschideri „pilot” în zone puțin infectate

A. Rafila: Ai cazuri, nu deschizi. Unde nu am cazuri, pot să deschid. Şi în România, sunt zone cu foarte puţine cazuri zilnice şi am putea să le folosim ca proiect pilot pentru relaxarea unor măsuri. Să vedem ce se întâmplă două săptămâni dacă deschid restaurantele în judeţul Harghita, de exemplu, că acolo am puţine cazuri.

Opțiunea imunizării de turmă, varianta prof.dr. Traian Ionescu

M. Tucă: Traian Ionescu a luptat mulți ani cu epidemiile. El spune ca era nevoie de imunitate de turma, lockdown-ul e o greșeală, trebuia să dea drumul treptat la oameni, invențiile astea "extraordinare", de a închide, de a sancționa, sunt fantastice la români. Trebuie testare masivă de la început, raportările despre pandemie sunt false sau greșite.

A. Rafila: Cu unele chestii sunt de acord, cu unele nu. Referitor la imunitatea de turmă și infectarea progresivă de grupuri de indivizi a fost încercată în Marea Britanie, și au renunțat la idee, inclusiv primul ministru britanic s-a infectat… Şi în Suedia.

Obligativitatea măștii

M. Tucă: Tot vorbim de mască. Olandezii sunt altfel. Guvernul olandez nu recomandă oamenilor să poarte mască, afirmând că eficacitatea acestora nu a fost demonstrată. De ce?

A. Rafila: Nu știu, au motivele lor, eu nu am nici un fel de informații legate de inutilitatea măștii, ba chiar există studii care susțin ca măștile previn transmiterea cu 90%. Este foarte clar că în momentul în care utilizezi o barieră mecanică între persoane, efectul e reducerea transmisibilității. În Italia se dau sancțiuni serioase celor care refuză să poarte masca în spații închise.

Notă: în schimb, din imaginile transmise din Italia, în cluburi și discoteci în aer liber nu se poartă nici mască, nici nu există distanțare, nici număr limită de participanți!

0
Tagurile:
Români, vaccin, COVID-19
Tematic
Teoria Conspirației, alimentată oficial: vaccin COVID-19, PROTEJAT guvernamental!
Crucea Roşie: Foametea și nevoia de vaccin pot declanșa un nou val de migrație post-Covid
Ministrul Sănătății vrea să cumpere vaccin pentru jumătate din populația României
Un alt vaccin rusesc împotriva Covid-19 intră în studiile clinice
„Un moment Sputnik”: Rusia speră să fie primul producător de vaccin anti-Covid 19

Загрузка...