US forces are seen at the Kurdish People's Protection Units (YPG) headquarters after it was hit by Turkish airstrikes in Mount Karachok near Malikiya, Syria April 25, 2017.

Putin: dacă SUA se ţin de planul de retragere din Siria, aceasta poate stabiliza situația

140
(reînnoit 08:43 24.01.2019)
Statele Unite au anunțat brusc retragerea trupelor lor din Siria la sfârșitul anului 2018, după ce președintele Donald Trump a anunțat că forțele Daesh au fost eliminate în țară.

BUCUREŞTI, 24 ian - Sputnik. Președintele rus, Vladimir Putin, a spus că, dacă SUA îşi vor urma planul de a se retrage din Siria, aceasta ar putea contribui pozitiv la stabilitatea din nord-estul Republicii Arabe.

"Dacă vor fi luate astfel de măsuri, va fi o schimbare pozitivă. Aceasta va contribui la stabilizarea situației din această regiune tulbure a statului sirian, care este în prezent sub controlul forțelor kurde", a declarat Putin.

Putin a spus că Rusia sprijină eforturile Damascului de a stabili un dialog cu reprezentanții kurzi pe fundalul retragerii americane.

Erdogan, despre lupta cu terorismul în Siria

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a promis că Turcia, împreună cu Rusia, va continua lupta împotriva teroriștilor din provincia Idlib. El a reafirmat, de asemenea, disponibilitatea Ankarei de a lupta împotriva Daesh și a Unităților de Protecție a Poporului Kurd (YPG) din Siria. Erdogan a adăugat că este esențial să se prevină crearea unui vid de putere în regiune după ce trupele americane se vor retrage.

Președintele turc a mai spus că Moscova și Ankara nu au avut până acum "probleme" în discutarea unei viitoare zone tampon în Siria. El a adăugat că negocierile cu privire la parametrii acesteia sunt în prezent în curs de desfășurare.

Washingtonul a anunțat, la mijlocul lunii decembrie 2018, retragerea trupelor sale staționate în Siria în termen de trei luni. Președintele american, Donald Trump, a remarcat că trupele americane au eliminat Daesh și s-ar putea întoarce acasă.

Cu toate acestea, retragerea lor a provocat îngrijorarea că Turcia ar putea ataca aliații kurzi americani, în special după ce Ankara a anunțat o nouă operațiune militară în Siria, imediat după ce Casa Albă a declarat retragerea trupelor americane. Erdogan a asigurat că forțele turcești vor viza numai teroriștii, inclusiv pe kurzii implicați în Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este considerată organizație teroristă de către Ankara.

140

Загрузка...