Serghei Lavrov

Lavrov a discutat cu Stoltenberg despre relațiile dintre Rusia și NATO

142
(reînnoit 18:18 26.09.2018)
Ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, starea dialogului politic și perspectivele relațiilor dintre Rusia și Alianță.

BUCUREȘTI, 26 sept — Sputnik. Ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a discutat cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, starea dialogului politic și perspectivele relațiilor dintre Rusia și Alianță, informează MAE al Federației Ruse.

Întrevederea a avut loc la New York, în marja celei de a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

„În cadrul dialogului a fost discutată starea actuală a dialogului politic și perspectivele relațiilor Rusia — NATO", potrivit comunicatului MAE al Rusiei.

De asemenea, diplomații au abordat tema recentelor manevre „Vostok", de cea mai mare amploare, precum și a viitoarelor aplicații militare „Trident Juncture" care vor fi desfășurate de Alianță. Totodată, s-a ajuns la înțelegerea ca aceste contacte să fie continuate, informează serviciul de presă al NATO.

„Am vorbit despre manevre, inclusiv despre recentele manevre „Vostok" desfășurate de Rusia, precum și despre viitoarele manevre „Trident Juncture", a spus Stoltenberg după întrevederea cu Lavrov în marja Adunării Generale ONU de la New-York, fiind citat de serviciul de presă al NATO.

„Am convenit cu ministrul Lavrov să continuăm contactele noastre", a adăugat secretarul general al Alianței.

Manevrele NATO „Trident Juncture" se vor desfășura în perioada 25 octombrie — 7 noiembrie, cu implicarea a până la 10 mii de mijloace de transport, 130 de aparatede zbor și 70 de nave maritime din 30 de țări. Cele mai mari manevre din istoria contemporană a Rusiei, „Vostok-2018", au avut loc în perioada 11 — 17 septembrie, cu implicarea a peste 300 de mii de militari, peste 1000 de avioane, elicoptere și aparate de zbor fără pilot, până la 36 de mii de tancuri, mașini blindate și alte vehicule, circa 80 de nave și vase pentru aprovizionare.

142
Tagurile:
relații, discuție, NATO, Jens Stoltenberg, Serghei Lavrov, Rusia
Tematic
Putin: NATO se apropie tot mai mult de frontierele Rusiei
NATO prezintă Rusia drept principala amenințare la securitate - VIDEO
Le Pen a propus ca Rusia să devină membru NATO

Загрузка...