Vostok-2018

Rusia începe cel mai mare exercițiu militar din ultimele decenii VIDEO. Manevre de temut

465
(reînnoit 19:37 11.09.2018)
Aproximativ 300.000 de trupe și zeci de mii de vehicule, avioane și nave de război participă la cel mai mare exercițiu militar desfăşurat de Rusia în ultimii 37 de ani. De asemenea, unităţi din China urmează să participe la manevre.

BUCUREŞTI, 11 sept — Sputnik, Doina Crainic. Prin exerciţiul Vostok 2018 se va testa capacitatea armatei ruse de a se muta rapid și de a desfăşura mari forțe pe distanțe lungi, precum și de a coordona mai multe unităţi în timpul unei operaţiuni de amploare. 

În manevre vor fi implicaţi în jur de 300.000 de soldați și ofițeri ruși, 6.000 de trupe aeriene, peste 1.000 de avioane de război, elicoptere și drone, aproximativ 36.000 de blindate, precum și 80 de nave de luptă și de sprijin, potrivit RT

Efectivele au fost trimise din toată Rusia către mai multe câmpuri de antrenament în orientul îndepărtat al țării, pe cale ferată și cu avioane militare de transport. Mai multe unități ale Armatei de Eliberare a Poporului din China se vor alătura rușilor pentru un exercițiu la Tsugol. 

Pentru unii participanți, Vostok 2018 le va oferi prima ocazie de a-şi prezenta noi sisteme de arme. De exemplu, trupele aeriene vor desfășura vehiculele lor de luptă pentru infanterie BMD-4M nou primite și camioanele Patriot dotate cu rachete Kornet anti-tanc. În acelaşi timp, inginerii militari vor face tot posibilul să confunde „inamicul" cu machetele lansatoarelor de rachete Iskander și ale bateriilor anti-avion S-300. 

Totuşi, unul dintre elementele-cheie ale întregului exercițiu va fi dificil de observat din afară. Specialiștii ruși în comunicare militară au desfășurat o rețea securizată pe o suprafață de aproximativ 9,8 milioane de kilometri pătrați pentru a asigura schimbul de informații și comunicațiile între numeroasele unități militare implicate în exerciţiu. O reţea de conexiuni în bandă largă către sediul Statului Major General de la Moscova, la 900 km distanță, va menține lanţul de comandă. 

Exercițiul va fi urmărit de observatori din 57 de țări, precum și de NATO și Uniunea Europeană, potrivit viceprim-ministrului Apărării Aleksandr Fomin. Acesta a adăugat că, în timpul unei întruniri din mai, Rusia a informat NATO despre exercițiul planificat.

465
Tagurile:
Vostok 2018, Exerciții militare, NATO, Rusia
Tematic
Rusia organizează exerciții militare de mare anvergură în Marea Mediterană
Țara care face exerciții militare și cu NATO, și cu Rusia: “Suntem neutri”
Rusia, în alertă de luptă. Ucraina începe exercițiile de lansare a rachetelor
Rusia răspunde exercițiilor militare NATO din România

Загрузка...