Duma de Stat

Congresmanii SUA au solicitat discuții după ușile închise cu deputații ruși

134
Delegația Congresului SUA, aflată într-o vizită la Moscova, a solicitat o întrevedere după ușile închise cu colegii lor din Duma de Stat a Rusiei.

BUCUREȘTI, 3 iul — Sputnik. Partea americană a solicitat organizarea unei întrevederi a delegației Congresului SUA cu parlamentarii ruși fără prezența jurnaliștilor, transmite RIA Novosti cu referire la surse din cadrul aparatului Dumei de Stat.

Donald Trump, Vladimir Putin și Jean-Claude Juncker
© REUTERS / Steffen Kugle / Courtesy of Bundesregierung

Potrivit sursei citate, reprezentanții Camerei Inferioare a legislativului rus se pregăteau de o întrevedere publică, în prezența presei americane și ruse. Cu toate acestea, congresmanii au solicitat să limiteze evenimentul la filmări protocolare, purtând discuțiile după ușile închise.

"La solicitarea părții americane am decis să desfășurăm întrevederea într-un regim închis, luând în considerație că este nevoie de o discuție serioasă. Considerăm că în acest caz ar trebui să-i susținem", a declarat jurnaliștilor președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin.

Marți, congresmanii au planificat câteva întrevederi la Moscova. În agenda zilei sunt incluse vizite la Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Federației, Duma de Stat, unde urmează să discute probleme legate de relații bilaterale și internaționale.

Primii care vor primi delegația SUA va fi cei din Duma de Stat. Cu congresmanii americani se vor întâlni președintele camerei inferioare, Veaceslav Volodin, prim vicepreședinte Dumei de Stat, Aleksandr Jukov, care coordonează relațiile interparlamentare între Rusia și SUA, reprezentantul special al Dumei de Stat în organizațiile internaționale interpalamentare pentru dezvoltarea sportului, Veaceslav Fetisov, coordonatorul grupului pentru relații cu congresul SUA, Inga Iumașeva, președintele comisiei Dumei de Stat pentru afacerile internaționale, Leonid Sluțki, președintele comisiei pentru piețe financiare, Anatol Aksakov, președintele comisiei Dumei de Stat pentru problemele agrare, Vladimir Kașin, precum și președintele Dumei de Stat pentru educație și știință, Veaceslav Nikonov.

134
Tagurile:
congresmani, Duma de Stat, Veaceslav Volodin, Rusia, SUA
Tematic
De ce se teme UE de întâlnirea Putin-Trump și care e locul României în ecuație
Kremlinul a comentat speculațiile despre o eventuală înțelegere Trump-Putin
Summit-ul Putin-Trump se va desfăşura într-un oraş lângă Helsinki
Londra, speriată de un eventual “pact Trump-Putin”
Kremlinul confirmă oficial data întrevederii Trump-Putin
Washington și Moscova au decis unde va avea loc summitul Putin-Trump, potrivit Fox News
Reacția Chinei la preconizata întâlnire Putin-Trump
Convenite, locul și data întâlnirii Putin-Trump
Presa a aflat unde se vor întâlni Putin și Trump
Trump se va întâlni cu Putin în viitorul cel mai apropiat
Ce a spus Putin despre întrevedea Donald Trump-Kim Jong-un
Dmitri Peskov

Kremlinul, către Biden, despre „ura totală” împotriva Rusiei

211
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a comentat remarcile candidatului democrat la președinția SUA Joe Biden, care a spus că Rusia este „cea mai mare amenințare” pentru Statele Unite pe scena internațională.

BUCUREŞTI, 26 oct – Sputnik. Pe 26 octombrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a reacționat la recentele declarații ale lui Joe Biden, care a spus că Rusia este „cea mai mare amenințare” pentru Statele Unite „în ceea ce privește încălcarea securității și a alianțelor noastre”.

„Nu este deloc adevărat, negăm total acest lucru. Nu putem decât să regretăm că în acest fel se impune o ură totală față de Federația Rusă. Și că țara noastră este văzută ca un dușman. Nu este cazul”, a subliniat Peskov, citat de Sputnik

„Cea mai mare amenințare”

Într-un interviu acordat postului TV CBS, candidatul democrat la președinția SUA Joe Biden și-a exprimat poziția față de Rusia. Potrivit acestuia, „cea mai mare amenințare pentru America în acest moment în ceea ce privește încălcarea securității și a alianțelor noastre este Rusia”.

De asemenea, candidatul democrat a comentat că viitorul relațiilor dintre SUA şi Rusia depinde de Rusia.

Alegerile în Statele Unite

Alegerile prezidențiale în Statele Unite, programate pentru 3 noiembrie, îl vor pune pe președintele republican actual Donald Trump împotriva democratului Joe Biden. Un sondaj a fost deja desfăşurat în mai multe state. Potrivit presei, peste 55 de milioane de americani și-au îndeplinit deja datoria civică în avans, în special din cauza îngrijorărilor legate de Covid-19.

211
Tagurile:
SUA, Rusia, Joe Biden, Dmitri Peskov
Tematic
Biden, amenințare șocantă: ”Toți vor plăti dacă voi fi ales!”
Cel mai așteptat moment Trump – Biden: Scandalul România!
Biden: Rusia este cea mai mare amenințare pentru SUA

Загрузка...
Vladimir Putin

Putin avertizează: noi amenințări la securitatea Europei

424
După retragerea Washingtonului din tratatul INF și în contextul tensiunilor persistente dintre Rusia și NATO, Europa se confruntă cu noi amenințări la adresa securităţii ei, a avertizat Vladimir Putin.

BUCUREŞTI, 26 oct – Sputnik. „Având în vedere tensiunile persistente dintre Rusia și NATO, devin evidente noi amenințări la adresa securității europene”, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-un comunicat emis pe 26 octombrie de serviciul de presă al Kremlinului.

Vladimir Putin, președintele Rusiei
© Sputnik / Алексей Дружинин

Aceste îngrijorări sunt legate în primul rând de retragerea unilaterală a Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care a dus la abrogarea acestuia. Această retragere este, potrivit lui Putin, o „greșeală gravă care crește riscul izbucnirii unei curse a înarmării cu rachete, al unei creșteri a potențialului de confruntare și al unei escaladări incontrolabile”.

Putin a mai spus că Rusia continuă să creadă că Tratatul INF a fost un element important al securităţii internaționale și al stabilității strategice. Acest tratat a avut un rol important în capacitatea de predictibilitate și în limitările în domeniul rachetelor în Europa.

În acest context, este important să se depună „eforturi active pentru remedierea deficitului de încredere și pentru consolidarea stabilității regionale și globale”, a spus Putin, citat de Sputnik France.

Prin urmare, Moscova reiterează susţinerea față de moratoriul asupra desfășurării rachetelor cu rază intermediară și mai scurtă de acţiune, proclamat de Rusia. De asemenea, Rusia reiterează apelul către țările membre NATO să ia în considerare posibilitatea de a proclama un moratoriu similar, a adăugat Putin în declarația sa.

Soarta tratatului FNI

Statele Unite s-au retras în 2019 din Tratatul privind forțele nucleare cu rază medie de acțiune, acuzând Rusia că ar fi încălcat acest tratat, care a intrat în vigoare în 1988. Moscova a negat aceste acuzații și a declarat că este pregătită să demonstreze capacitățile rachetei care au trezit întrebări din partea Washingtonului. Dar această ofertă către dialog nu a fost acceptată.

424
Tematic
Putin: Am cerut ca Navlanîi să fie lăsat să plece
Putin: Economia Moldovei nu poate exista fără piața rusească
Putin: Ieșirea SUA din Tratatul INF este o mare greșeală

Загрузка...
Codrin Ștefănescu

Codrin și Iosefina denunță ce face PSD-Ciolacu

0
(reînnoit 08:07 27.10.2020)
Doi oameni care nu tac – și care scot la iveală atitudinea cu totul ciudată și nefirească a liderilor social democrați

BUCUREȘTI, 27 oct – Sputnik. Ceea ce s-a petrecut la alegerile pentru primăria Capitalei a avut un final neașteptat: în ciuda protestelor, a probelor privind ilegalitățile, PSD a pus brusc… ”batista pe țambal”! Așa că Nicușor Dan a fost declarat primar!

De ce a tăcut PSD? Ce s-a ales de contestațiile PSD?!

”PSD Ciolacu mimează că face opoziție!”, acuză Codrin Ștefănescu. ”Mimează că face contestații pentru alegerile din capitală”.

Codrin extinde observațiile acuzatoare: PSD ”mimează că se opune restricțiilor absolut idioate impuse de guvern - mimează îngrijorarea fată de încălcarea tuturor drepturilor și libertăților”.

”Mimează până și revolta pentru amânarea alegerilor”, consemnează Codrin și ultimul scandal din Parlament. ”Totul e doar teatru ieftin și grotesc! Dar câtă tăcere și frică în PSD! Nimeni nu spune nici “miau”!”

Și cunoscuta Iosefina Pascal, unul dintre cei mai de succes vloggeri, acuză schimbarea atitudinii PSD.

”Deci, PSD a făcut joc de glezne în cazul contestațiilor împotriva lui Mucușor, depunându-le după termen?”, scrie Iosefina Pascal.

”Bun, doar nu vor să deranjeze sistemul, STS-ul și Parlamentul Meu”, scrie ironic Iosefina Pascal.

0
Tagurile:
Codrin Ștefănescu

Загрузка...