Presa la inaugurarea lui Putin

Ce a ținut Putin le transmită compatrioților în alocuțiunea de inaugurare

142
(reînnoit 20:21 07.05.2018)
O bună parte a mesajului președintelui Rusiei a vizat agenda internă și perspectivele de dezvoltare a țării.

BUCUREȘTI, 7 mai — Sputnik. Întâi de toate liderul rus a mulțumit cetățenilor Federației Ruse pentru sprijinul acordat la alegerile prezidențiale. Această încredere, potrivit lui, obligă la multe.

”În aceste minute, preluând atribuțiile de președinte, simt deosebit de acut colosala mea răspundere în fața fiecăruia dintre Dumneavoastră, în fața întregului nostru popor multinațional, responsabilitatea în fața Rusiei, țară a unor victorii și realizări grandioase, în fața istoriei milenare a statalității ruse și în fața strămoșilor noștri”.

Putin a subliniat în mod special că își vede suprema datorie și sensul vieții în a face tot ce-i stă în puteri pentru Rusia, pentru prezentul și viitorul ei.

La începutul noului său mandat șeful statului i-a asigurat pe cetățeni că ei vor trăi mai bine, iar Rusia va fi puternică.

Temelia trainică pentru dezvoltarea țării, a declarat Putin, ”este societatea civilă liberă”. 

Ceremonia de inaugurare a președintelui Rusiei a fost transmisă în direct de Sputnik România. 

142
Tagurile:
compatrioți, mesaj, inaugurare, Vladimir Putin, Rusia
Tematic
Astăzi are loc inaugurarea lui Vladimir Putin la Kremlin - detalii
Fenomenul Putin: Ce au demonstrat datele unui sondaj de opinie

Загрузка...