CM 2018

CM-2018: Rusia taie pofta hotelierilor de a se căpătui pe seama oaspeților

204
(reînnoit 23:31 24.01.2018)
Întreprinzătorii, care speră să obțină supraprofituri în perioada desfășurării Mondialului fotbalistic, vor fi sanționați dur

BUCUREȘTI, 24 ian — Sputnik. Agenția federală de turism din Rusia (Rosturism) a publicat o ”listă neagră” a hotelurilor cu „camere supraevaluate" pentru perioada în care țara va găzdui Campionatul Mondial FIFA 2018. Lista cuprinde 41 de stabilimente din Moscova, Volgograd, Rostov pe Don, Samara, Kaliningrad și Krasnodar.

„În unele cazuri, prețurile pentru cazare au crescut cu 260% sau chiar mai mult", a declarat pentru jurnaliști Oleg Safonov, șeful Rosturismului, citat de Sputnik.

Potrivit lui, informația a fost transmisă autorităților responsabile pentru lupta antimonopol și pentru protecția consumatorilor — ”în vederea luării de măsuri". 

Safonov a amintit că prețurile pentru serviciile hoteliere în perioada de desfășurare a CM 2018 au fost plafonate cu un an în urmă. Pe cei care nu se conformează și deviază de la ele îi așteaptă amenzi usturătoare.

Rospotrebnadzor a mai comunicat că, din acest moment și până la sfârșitul competiției, este funcțională o linie telefonică fierbinte specal destinată semnalelor privind prețurile umflate pentru servicii hoteliere. 

204
Tagurile:
devieri, plafonare, prețuri, Hoteluri, sancțiuni, cm-2018, Rusia-2018
Тема:
Panoramic: Cupa Mondială din Rusia 2018 (129)

Загрузка...