Drapele Rusiei și SUA

Tot mai mulți americani, interesați viziteze Rusia pentru turism sau afaceri

163
(reînnoit 17:11 29.12.2017)
Fluxul de cetățeni ai SUA care au ales să se familiarizeze, la fața locului, cu potențialul Rusiei în diferite domenii, a crescut semnificativ în 2017

BUCUREȘTI, 29 dec — Sputnik. Între 270.000 și 280.000 de turiști americani au venit în Rusia pe parcursul anului care se încheie, a declarat pentru Sputnik reprezentantul rus de comerț din Statele Unite, Aleksandr Stadnik.

„Astăzi, vizitatorii din SUA ocupă locul trei după cei chinezi și germani. De la începutul anului, fluxul total al turiștilor din Statele Unite în Rusia a crescut cu un sfert", a precizat el.

Totodată, volumul schimburilor comerciale dintre cele două state, a spus Stadnik, „s-a ridicat cu 15-17 la sută anul acesta și, sperăm, ca va ajunge la 20 la sută în 2018".

Conform lui, cercurile de afaceri rusești și americane caută noi oportunități de cooperare reciproc avantajoasă, se străduiesc să dezvolte comerțul durabil, mecanisme și standarde unificate și transparente pentru fluxurile de mărfuri, transport și infrastructura logistică.

Stadnik a subliniat că, indiferent de situația actuală a relațiilor dintre Rusia și Statele Unite, comunitățile de afaceri din cele două țări continuă să se implice activ în cooperarea reciproc avantajoasă.

163
Tagurile:
schimburi comerciale, creștere, turiști, Rusia, SUA
Su-27

Un nou avion-spion al SUA, interceptat deasupra Mării Negre

99
(reînnoit 16:33 10.08.2020)
Un avion american de recunoaștere a fost interceptat de un avion rusesc Su-27 în spațiul aerian deasupra Mării Negre.

CHIȘINĂU, 10 aug – Sputnik. Un avion de luptă rusesc Su-27 a interceptat o navă aeriană americană de recunoaștere în spațiul aerian deasupra Mării Negre, anunță Ministerul Apărării al Rusiei.

Potrivit instituției, astăzi mijloacele rusești de control al spațiului aerian a detectat o țintă aeriană care se îndrepta spre frontiera de stat a Rusiei. Din aceste considerente, specialiștii au decis să ridice în aer la alertă un Su-27 al districtului militar Sud.

Echipajului avionului rusesc a identificat obiectele drept un avion strategic RC-135 al forțelor aeriene ale SUA și un avion al aviației de patrulare P-8A “Poseidon” al marinei americane. După ce avioanele americane și-au schimbat direcția de zbor, Su-27 a revenit pe aerodrom.

Partea rusă a subliniat că zborul navei rusești a decurs în strictă conformitate cu regulile internaționale. Avionul american de recunoaștere nu a încălcat frontiera de stat.

De la începutul lunii iulie, militarii ruși au înregistrat zeci de ori avioanele străine care zburau în preajma frontierei Rusiei, iar în mai devreme un Su-27 a interceptat un avion american EP-3E “Aries” deasupra Mării Negre.

Moscova a declarat în mai multe rânduri că astfel de zboruri provoacă tensiuni suplimentare între cele două țări și a îndemnat Washingtonul să renunțe la ele. Autoritățile americane au răspuns negativ.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

99
Tagurile:
Marea Neagră, SUA, Su-27, Rusia
Tematic
Ministerul rus al Apărării - VIDEO: avion-spion american, interceptat de forţele ruseşti
Avion-spion al SUA, escortat de Su-27 al Rusiei deasupra Mării Negre - Video
Avioanele rusești au interceptat două avioane-spion ale SUA deasupra Mării Negre
Forțele aeriene rusești au interceptat un avion-spion al Norvegiei

Загрузка...

Activitatea medicilor și salvatorilor ruși în Beirut - Foto

74
  • Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut
  • Urmările exploziei în portul din Beirut
  • Ruinele clădirii ascensorului în portul Beirut
  • Reprezentantul Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut
  • Spitalul mobil al Ministerului Situații Excepționale din Rusia în Beirut
  • Localnicii vizitează spitalul mobil al Ministerului Situații Excepționale al Rusiei în Beirut

  • Urmările exploziei în portul Beirut

  • Clădirea distrusă a ascensorului în portul Beirut
  • Urmările exploziei în portul Beirut
  • Urmările exploziei în portul Beirut
Echipele de salvatori și medici ai Ministerului Situații Excepționale din Rusia, prezenta la Beirut, pentru a acordarea ajutorului celor care au avut de suferit de pe urmă exploziei în port.

Angajații Ministerului Situații Excepționale al Rusiei, echipele de medici și salvatori, sosiți în Beirut, oferă ajutor celor care au avut suferit de pe urma exploziei din 4 august.

În acest scop a fost desfășurat un spital mobil, care dispune și de laboratoare pentru diagnosticarea COVID-19. 

Din Rusia în Liban se planifica expedierea în total a cinci avioane cu personal și tehnică specială.

74
  • Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut

  • Urmările exploziei în portul din Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Urmările exploziei în portul din Beirut

  • © Sputnik / Valery Melnikov

    Сотрудник МЧС РФ во время разбора завалов в порту Бейрута.

  • Ruinele clădirii ascensorului în portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Ruinele clădirii ascensorului în portul Beirut

  • Reprezentantul Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Reprezentantul Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut

  • Spitalul mobil al Ministerului Situații Excepționale din Rusia în Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Spitalul mobil al Ministerului Situații Excepționale din Rusia în Beirut

  • Localnicii vizitează spitalul mobil al Ministerului Situații Excepționale al Rusiei în Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Localnicii vizitează spitalul mobil al Ministerului Situații Excepționale al Rusiei în Beirut

  • Spitalul mobil al Ministerului Situații Excepționale din Rusia în Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Spitalul mobil al Ministerului Situații Excepționale din Rusia în Beirut

  • Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut

  • Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut

  • Urmările exploziei în portul Beirut
    © Sputnik / Press-service of Russian Emergency Situations Ministry

    Urmările exploziei în portul Beirut

  • Urmările exploziei în portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Urmările exploziei în portul Beirut

  • Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut

  • Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Colaboratorii Ministerului Situații Excepționale al Rusiei printre ruinele din portul Beirut

  • Clădirea distrusă a ascensorului în portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Clădirea distrusă a ascensorului în portul Beirut

  • © Sputnik / Press-service of Russian Emergency Situations Ministry

    Сотрудники специальных служб во время разбора завалов в порту Бейрута.

  • Urmările exploziei în portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Urmările exploziei în portul Beirut

  • Urmările exploziei în portul Beirut
    © Sputnik / Valery Melnikov

    Urmările exploziei în portul Beirut

Тема:
Explozia din Beirut

Загрузка...
Tedros Adhanom Ghebreyesus

ATENȚIE: Anunțul OMS mai puțin difuzat un veritabil DUȘ RECE în euforia vaccinurilor!

0
O trezire la realitate și un îndemn la luciditate transmis de directorul general al OMS omenirii, care se extaziază la fel de ușor cum uită aspecte esențiale, cum ar fi investițiile necesare în sănătate.

BUCUREȘTI, 11 aug – Sputnik. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a prezentat ieri o situație care scoate în evidență că mai este necesară o sumă uriașă pentru combaterea pandemiei de coronavirus – și a arătat diferența între fondurile necesare și cele alocate.

”Săptămâna aceasta vom ajunge la 20 de milioane de cazuri înregistrate de COVID-19 și 750.000 de decese”, a anunțat Ghebreyesus.

Director General al OMS a felicitat mai multe state în care s-au obținut rezultate foarte bune, subliniind că ”lanțurile de transmitere au fost rupte prin combinația de identificare rapidă a cazului, urmărire completă a contactului, îngrijire clinică adecvată a pacienților, distanțare fizică, purtarea de mască, curățare regulată a mâinilor și tuse departe de ceilalți”.

Dar, spune șeful OMS, indiferent dacă țările sau regiunile au eliminat cu succes virusul, au suprimat transmiterea la un nivel scăzut sau sunt încă în mijlocul unui focar major – ”acum este momentul să facem totul, să investim în elementele de bază ale sănătății publice și putem salva atât vieți cât și mijloace de trai”.

Șeful OMS arată că trebuie să accelerăm în continuare activitatea noastră pentru a se dezvolta rapid și a distribui în mod echitabil instrumentele suplimentare de care avem nevoie pentru a opri această pandemie.

În acest sens, acum trei luni în urmă a fost lansat ”Acceleratorul ACT” (The Access to COVID-19 Tools – ACT - Accelerator)  ca cel mai rapid și eficient mod de a face acest lucru, un program de colaborare globală anti Covid.

”Este singura soluție globală end-to-end, care combină expertizele din sectorul public și privat în cercetare și dezvoltare, fabricație, achiziții și livrare pentru instrumentele necesare pentru a rezolva cauza pandemiei”.

Ghebreyesus spune că vaccinurile acceptate de programul ACT sunt în studiile de faza 2/3, fiind un mecanism global pentru vaccinuri angajează peste 160 de țări.

”Prima terapie pentru COVID severă - dexametazona - este în grafic, zeci de alte terapii promițătoare sunt în curs de analiză, peste 50 de diagnoze sunt în evaluare, inclusiv teste de antigen rapid care pot schimba jocul”, a arătat Ghebreyesus.

Dar, spune Ghebreyesus, următoarele 3 luni ”prezintă o fereastră crucială de oportunitate de a extinde activitatea ACT pentru impactul global”.

Și aici apare problema  - pentru a exploata această fereastră, ”trebuie să extindem în mod fundamental modul în care finanțăm acceleratorul ACT”.

”Există un decalaj global vast între ambiția noastră pentru ACT-Accelerator și suma fondurilor angajate”, spune Ghebreyesus, care îi exprimă recunoștința pentru cei care au adus contribuții, dar… ”suntem la doar 10% din miliardele necesare pentru realizarea programului ACT”.

”Și aceasta este doar o parte din investiția globală necesară pentru a se asigura că toată lumea poate avea acces la instrumente - doar pentru vaccinuri, vor fi necesare peste 100 de miliarde de dolari”, spune Ghebreyesus, - un adevărat duș rece pentru cei care au impresia că vaccinurile și tratamentele sunt deja la dispoziția tuturor.

Această sumă pare a fi uriașă, dar, spune șeful OMS, ”este mică în comparație cu cele 10 trilioane de dolari care au fost deja investiți de țările G20 în stimulente fiscale pentru a face față consecințelor pandemiei de până acum”.

Desigur, este mică și în comparație cu sumele colosale destinate înarmării, fapt care ar trebui să devină o temă de discuții pe plan mondial.

Deci, așa cum titram, o trezire la realitate și un îndemn la luciditate transmis de directorul general al OMS omenirii, care se extaziază la fel de ușor cum uită aspecte esențiale – cum ar fi sănătatea și investițiile necesare. Aici puteți citi mesajul transmis de Ghebreyesus.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Vaccinuri, OMS
Tematic
OMS a anunțat care este țara care poate fi model de luptă împotriva COVID-19
OMS nu a primit din partea SUA notificarea de retragere din organizație
Mesaj important, corect al OMS – prezentat într-o formă controversată
OMS remarcă tendințe îngrijorătoare ale virusului în zona din care face parte și România
Avertisment OMS: vara nu îi protejează pe oameni de coronavirus

Загрузка...