Întrevederea președintelui rus Vladimir Putin cu conducerea Ministerului Apărării și reprezentanții complexului industrial-militar

Putin a explicat de ce Rusia își reechipează armata

677
Rusia își reechipează forțele armate pentru a face față unor eventuale amenințări în zona arctică și la frontiera de Vest

BUCUREȘTI, 16 mai — Sputnik. Rusia a demarat procesul de reechipare a armatei din cauza necesității consolidării apărării teritoriilor arctice și frontierelor vestice, precum și în legătură cu acțiunile forțelor aero-spațiale din Siria, a anunțat președintele rus Vladimir Putin.

"Experiența militară din Republica Arabă Siriană, necesitatea consolidării apărării teritoriilor arctice și frontierelor din Vest și Sud-Vest determină necesitatea specificării abordărilor legate de reechiparea armatei", a declarat Putin în cadrul unei ședințe legate de comenzile de stat în domeniul apărării.

Potrivit lui, comenzile de stat în domeniul apărării au fost realizate în proporție de 97 la sută, trupelor militare fiind dotate cu 5,6 mii de unități de armament de ultima oră, iar peste 3 mii de unități ai tehnicii militare și speciale au fost modernizate sau reparate.

În acest fel, a menționat președintele, tehnica militară modernă a fost adusă în stare de luptă în proporție de 58 la sută.

677
Tagurile:
Dotarea, Echiparea, Armata rusă, Tehnica militară, Vladimir Putin, Arctica, Rusia

Загрузка...