Nisa

ULTIMA ORĂ: mai mulţi români sunt daţi dispăruţi după atentatul din Nisa (VIDEO)

9
În afară de cei doi români răniţi în urma atentatului terorist din Franţa, se pare că, la patru zile de la data evenimentului, încă doi cetățeni români sunt dați dispăruți în masacrul de Ziua Națională a Franței.

BUCUREŞTI, 18 iulie — Sputnik. Alexandru Goldan, născut pe 10 noiembrie 1989, şi prietena sa, Elena, născută în iulie 1985, nu au mai fost văzuţi de nimeni în urma atacului din 14 iulie de la Nisa, informează pagina de Facebook SOS Nice, potrivit B1TV

Anunțul dispariției lor nu a fost făcut de către autorități în mod oficial, însă pagina de Facebook SOS Nice adună zilnc zeci de postări din partea prietenilor celor dispăruţi.

Inițial a mai fost dată dispărută o familie de români. Mama copilului minor identificat sâmbătă, a fost găsită de autorităţi într-un spital din oraşul Nisa, fiind în stare gravă, însă soţul acesteia este dat în continuare dispărut, relatează Digi24, care citează un comunicat al MAE.

„În continuarea comunicărilor referitoare la atacul de la Nisa şi a situaţiei celor doi cetăţeni români daţi dispăruţi, Ministerul Afacerilor Externe informează că mama minorului a fost identificată la un spital din Nisa. Potrivit medicilor, starea de sănătate a mamei minorului este destul de gravă, dar stabilă", informează MAE.

În urma căutărilor făcute de autoritățile române din Franța, o rudă a familiei, venită de urgență la Nisa, Adriana Coman, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită internată într-un spital în stare gravă.

„Sunt leziuni multiple la mai multe membre. Starea este destul de gravă, dar stabilă, fără să existe riscuri vitale în clipa de față", a declarat pentru ProTV, Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, conform cyd.ro

Cristian Coman este în continuare dat dispărut. Ambasadorul Luca Niculescu a spus că toate spitalele din Franţa au fost luate la rând, dar în momentul de față nu există informații despre tatăl copilului.

9

Загрузка...