Spital

TEHNOLOGIE: în România a apărut spitalul care se dezinfectează singur

0
(reînnoit 15:59 13.07.2016)
Tehnologia revoluţionară a ajuns în premieră din Franţa în România şi este testată la Spitalul Judeţean Bistriţa pentru ca să nu se mai îmbolnăvească oamenii în saloane din cauza bacteriilor.

BUCUREŞTI, 13 iulie — Sputnik. Sistemul este format din componente din plastic pentru uşi, pereţi, mânere şi balustrade care se dezinfectează singure pentru că omoară bacteriile datorită unor substanţe cu care sunt impregnate, potrivit Digi24

Fondurile cu care va fi achiziţionată noua tehnologie din Franţa provin din fonduri europene, statul român neavând bani.

„Sunt niște materiale care au o proprietate permanent bactericidă, adică în compoziția lor au o substanță activă care permanent se elimină și neutralizează bacteriile", a spus Gabriel Lazany, directorul administrativ al spitalului.

Pacienţii spitalului au declarat că acum se simt mai în siguranţă dacă autorităţile fac această investiţie. În afară de componentele din plastic, pe piaţă mai există o răşină specială pentru pardoseli, cu acelaşi efect. Managerii Spitalului Judeţean Bistriţa au în vedere să achiziţioneze şi această substanţă.

0

Загрузка...