Studenți

Eleva-mămică din Vaslui care a obținut la BAC media 9.96 și locul trei pe județ

0
O elevă proaspăt mămică din Vaslui a obținut rezultate excepționale la examenul de bacalaureat, reușind să se claseze, cu media 9.96, pe locul al treilea pe județ.

BUCUREŞTI, 13 iulie — Sputnik. Tânăra mămică Maria Elisa Pălimaru este absolventa unui liceu de top din Vaslui, Liceul "Mihail Kogălniceanu", profilul științe sociale, și provine din mediul rural. Deși a născut în ultimul an de liceu, în decembrie 2015, a studiat cu perseverență și a reușit să termine clasa a 12-a printre premianți, informează Adevărul.

La examenului de bacalaureat a obținut note excelente: 10 la Istorie, 10 la Geografie și 9.90 la Limba Română, clasându-se, cu media 9.96, pe locul doi pe liceu și pe locul trei la nivel de județ.

Directorul liceului a spus că, deși ultimul an a fost greu pentru eleva devenită mămică, aceasta nu a lipsit deloc de la școală și a dat dovadă de multă voință și ambiție în pregătirea ei, fiind, în același timp, susținută de familie și de colegi.

„A fost ajutată şi de colegii de clasă, nu au marginalizat-o, din contră, au ajutat-o. Schimbările din viaţă nu au dărâmat-o, a reuşit să se mobilizeze şi a învins. O felicit şi îi doresc succes", a declarat profesorul Cătălin Ignat, directorul Liceului „Mihail Kogălniceanu" din Vaslui.

Maria a spus că urmează să dea admitere la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi și că dorește să devină arheolog.

„Voi face primul an la distanţă, deoarece este încă mică fetiţa, are abia şapte luni. Din anul II aş vrea să mă transfer la zi", a declarat Maria-Elisa Pălimaru, potrivit România TV.

Rata de promovare la examenul de bacalaureat din 2016 este de 66,7% înainte de soluționarea contestațiilor. Contestațiile vor fi analizate între 13 și 15 iulie, iar pe 16 iulie 2016 vor fi publicate rezultatele finale de la Bacalaureat. În 2015, rata de promovare a fost de 67,9% după rezolvarea contestațiilor.

0

Загрузка...