Pașaport românesc

Moldovenii ar putea avea cetățenia română în 30 de zile

58
(reînnoit 15:55 11.07.2016)
De la începutul anului 2016 până în luna iunie au fost depuse peste 50.000 de cereri pentru dobândirea cetățeniei române, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Cetățenie, transmis în luna iunie.

BUCUREŞTI, 11 iulie — Sputnik. Senatorul pentru românii din diasporă în colegiul Europa-Asia, Viorel Badea, intenționează să propună un proiect de lege care să permită moldovenilor redobândirea cetățeniei române în 30 de zile, anunțul fiind făcut la Chișinău în cadrul ședinței Biroului Politic al Partidului Național Liberal din România în Republica Moldova, informează infoprut.ro, făcând referire la comunicatul de presă emis de liberali.

În urma consultărilor cu organizația PNL Republica Moldova și cu reprezentanții societății civile de pe malul stâng al Prutului, Viorel Badea a luat hotărârea de a înainta proiectul de lege imediat după întoarcerea din vacanță a parlamentarilor de la București. De asemenea, decizia a fost luată în contextul nemulțumirilor legate de procesul greoi de redobândire a cetățeniei române de către moldoveni.

„Considerăm această inițiativă necesară și firească", se arată în comunicat.

De la începutul anului 2016 până în luna iunie au fost depuse peste 50.000 de cereri pentru dobândirea cetățeniei române, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Cetățenie, transmis în luna iunie.

Aproape 82.000 de persoane au solicitat în anul 2015 dobândirea cetățeniei române, dintre aceștia cei mai mulți fiind din Republica Moldova — fiind vorba de redobândire (articolul 11 menționează procedura de redobândire a cetățeniei pentru cei care au pierdut-o din motive neimputabile). 

58
Тема:
Cetățenia română (21)

Загрузка...