Nicolae Timofti și Traian Băsescu

Băsescu l-ar putea băga la pușcărie pe președintele Moldovei, Timofti

4
(reînnoit 16:33 17.06.2016)
În opinia editorialistului Nicu Goncear, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, riscă să fie condamnat penal din cauza fostului Președinte al României, Traian Băsescu. Asta dacă se va confirma faptul că acesta din urmă s-a pricopsit cu cetățenie moldovenească printr-un abuz de putere comis de cel dintâi.

Unul dintre liderii democraților moldoveni, deputatul Dumitru Diacov, un politician vechi în profesie, care cunoaște foarte multe dedesubturi, a spart tăcerea în cazul transformării peste noapte a lui Traian Băsescu în moldovean cu acte în regulă.

Potrivit lui Dumitru Diacov, acordarea cetățeniei moldovenești lui Băsescu, în maniera în care a făcut-o Timofti, ”este cel puțin stranie”. Declarația respectivă a lui Diacov a răsunat în cadrul emisiunii ”Puterea a patra”.

”Cel puțin straniu”, adică, în cel mai bun caz pentru Timofti, acesta a emis un decret ”straniu”.

Diacov a continuat să facă dezvăluiri: întâi – ”procedura nu a fost respectată”, doi – ”comisiile de profil au dat avize negative”.

Una dintre condițiile legalității unui act juridic este ca acesta să fie emis cu respectarea procedurilor prescrise de lege. În caz contrar apare temeiul să-l bănuim pe emitent de abuz de putere sau de abuz în serviciu.

Diacov a precizat că ”a fost o decizie strict personală a domnului Timofti”.

Deci, dacă ”a fost o decizie personală a domnului Nicolae Timofti”, iar procedura prescrisă de lege a fost încălcată, atunci putem presupune că Procuratura Generală a Republicii Moldova are suficiente temeiuri cel puțin să verifice dacă nu cumva acest șef de stat, care recită poezii la forumurile internaționale, în loc să rostească discursuri demne de un lider național, a comis un abuz ce cade sub incidența Codului Penal.

P.S. Timofti a fost ales Președinte al Republicii Moldova cu încălcarea prevederilor constituționale. Se pare că acestuia i-a plăcut poteca îndoielnică (cel puțin) pe care a ajuns la fotoliul prezidențial. Nu cumva, dom-le Președinte Timofti, ca jurist și jude ce sunteți, ați făcut tot posibilul ca așa cum ați acces, tot așa să plecați din funcția de șef al statului, adică oferind un exemplu ne-demn de urmat de nesocotire a legii și a procedurilor?

P.P.S Citat din Codul penal al Republicii Moldova:

Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu

(1) Folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(2) Aceeaşi acţiune:

b) săvîrşită de o persoană cu funcţie de demnitate publică;

b1) săvîrșită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terţe persoane;

c) soldată cu urmări grave

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

(3) Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvîrşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu

(1) Săvîrşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:

b) de aplicarea armei;

se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

b) săvîrşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică;

c) săvîrşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale; 

d) soldate cu urmări grave,

se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Opiniile exprimate de autorul acestui material nu reflecă neapărat opinia redacției Sputnik Moldova.

4

Загрузка...