Siria

Rusia acuză SUA folosesc gruparea teroristă Al-Nusra în interes propriu

0
(reînnoit 12:52 17.06.2016)
Statele Unite ale Americii par că îşi doresc ca gruparea teroristă Al-Nusra, filiala Al-Qaeda din Siria, să rămână neatinsă și să fie folosită de Washington pentru a-şi atinge propriile obiective, a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

BUCUREŞTI, 17 iunie — Sputnik. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a cerut Americii la începutul acestei luni să convingă grupările rebele pe care le susțin în Siria să părăsească zonele în care sunt prezenți militanți ai frontului Al-Nusra, informează Sputnik International.

Anterior, Washingtonul a cerut Moscovei să direcționeze atacurile aeriene doar împotriva frontului Al-Nusra și să se abțină să atace aşa-numiţii rebeli "moderaţi" care colaborează cu filiala Al-Qaida din Siria.

"Americanii spun acum că sunt în imposibilitatea de a elimina membrii „buni" ai opoziției din teritoriile deținute de Al-Nusra, și că acest lucru va dura încă două-trei luni. Există impresia că avem de-a face cu un fel de joc în care Frontul Al-Nusra ar fi protejat într-un fel pentru a fi folosit la înlăturarea regimului sirian", a declarat Lavrov la Forumul Economic Internaţional din Sankt-Petersburg.

Acordul SUA-Rusia privind încetarea focului a intrat în vigoare pe întregul teritoriu sirian la data de 27 februarie. Organizațiile teroriste ISIS și Al-Nusra sunt excluse din armistițiu. Până în prezent, bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.

0

Загрузка...