Valeri Kuzmin

Iată cine este noul ambasador al Rusiei în România

20
(reînnoit 17:46 08.06.2016)
Președintele rus, Vladimir Putin, l-a rechemat de la București pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar, Oleg Malghinov. În locul acestuia a fost desemnat Valeri Kuzmin, care anterior a fost ambasador al Federației Ruse la Chișinău. Kuzmin este diplomat de carieră.

CHIȘINĂU, 8 iun — Sputnik. Decretele privind rechemarea lui Malginov și numirea lui Kuzmin au fost semnate la 7 iunie curent.

Valeri Kuzmin este născut la 24 iunie 1953 la Moscova. În 1975 a absolvit renumitul Institut de Relații Internaționale din Moscova, după care, în 1998 a urmat cursuri diplomatice superioare. Este doctor în științe istorice (PHD).

În cariera sa de diplomat, Valeri Kuzmin a activat în diferite funcții în aparatul central al diplomației URSS și ulterior a Federației Ruse, precum și la ambasadele din Libia (1975-1980) și Tunisia (1985-1990).

În anii 1993-1994 a exercitat funcția de șef adjunct al Departamentului Africa și Orientul Mijlociu din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova. În perioada 1998-2003 a fost ambasadorul Rusiei în Sudan, iar în lunile mai-octombrie 2003 a fost însărcinat cu misiuni speciale al MAE al FR.

Din octombrie 2003 până în 2004 a fost director interimar, iar ulterior director al Departamentului pentru relații cu subiectele Federației, Parlamentul și organizațiile social-politice al MAE al FR.

În Republica Moldova Valeri Kuzmin a fost ambasador al Federației Ruse în perioada 27 iulie 2007 – 5 aprilie 2012.

Valeri Kuzmin are gradul diplomatic de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar din 17 noiembrie 2009. De asemenea, a fost decorat cu un ordinul important pentru muncă sârguincioasă.

Diplomatul vorbește limbile engleză, franceză și arabă. Este căsătorit. Are un fiu și o fiică.

20

Загрузка...