Elicopter SMURD

De ce a intervenit în Moldova elicopterul SMURD Iaşi, dar nu cel de la Galaţi

3
(reînnoit 10:41 04.06.2016)
Au apărut câteva detalii noi cu privire la misiunea SMURD în Republica Moldova de acum câteva zile, în care şi-au pierdut viaţa patru salvatori din România.

CHIŞINĂU, 4 iun — Sputnik. Dispeceratul Aviasan Chişinău a trimis solicitare către SMURD Iaşi în cazul intervenţiei pentru femeia de 85 de ani, care a necesitat transport la Chişinău pe fondul unei insuficienţe renale acute, al unei insuficienţe respiratorii şi al unei bronhopneumonii.

„Pentru cea de-a doua, în cazul unui bărbat de 64 de ani care suferise un accident vascular cerebral, au fost solicitaţi iniţial prin dispeceratul SMURD de la Bucureşti cei de la SMURD Galaţi, deoarece erau mai aproape. Pentru că erau plecaţi într-o altă misiune, s-a decis să intervină cei de la Iaşi", scrie ziaruldeiasi.ro

„Zona din care trebuia preluat pacientul aflat în comă era una în care puteau interveni ambele elicoptere, însă, pentru că acesta era într-o altă misiune, s-a decis să intervină Iaşul", a explicat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon, pentru sursa citată.

Elicopterul ar fi trebuit să fie pilotat de cei din Republica Moldova şi nu de români, deoarece primii ar fi trebuit să cunoască mai bine zona de zbor, a spus directorul Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Florin Agapi.

„În mod normal, e bine ca în zonele respective să intervină piloţi de acolo, moldoveni, pentru că ei cunosc mai bine terenul, ştiu mai bine unde pot să meargă şi unde nu, sunt aterizări cu un risc extrem de mare având în vedere că sunt aterizări şi pe lângă sate. Şi cei de peste Prut au piloţii lor", a menţionat Florin Agapi, transmite ziaruldeiasi.ro.

Până acum au fost efectuate 19 misiuni de salvare în Republica Moldova.

3

Загрузка...