Spațiul cosmic

Obama reia războiul stelelor

1
(reînnoit 17:27 27.05.2016)
Barack Obama a adresat șefilor comisiilor forțelor armate ale Senatului și Camerei Reprezentanților un raport privind controlul amenințărilor spațiale.

CHIȘINĂU, 27 mai — Sputnik. Statele Unite doresc să plaseze mijloace importante pentru a contracara toate amenințările spațiale. SUA se tem, în special, de presupusele capacități spațiale militare ale Rusiei și Chinei, care au declarat, însă, în repetate rânduri, că spațiul cosmic ar trebui să rămână o zonă demilitarizată, scrie Sputnik France.

Barack Obama a adresat șefilor comisiilor forțelor armate ale Senatului și Camerei Reprezentanților un raport privind controlul amenințărilor spațiale.

Potrivit Casei Albe, diferite ministere au colaborat la redacția acestui document.

„Obiectivul acestuia este de a diminua riscurile în spațiu pentru Statele Unite și aliații lor, dar și să protejeze și să garanteze drepturile, accesul, posibilitățile și libertatea de acțiune a Statelor Unite în spațiu. Succesul acestei abordări necesită un efort de mai mulți ani din partea tuturor ministerelor și contez pe sprijinul dumneavoastră", a menționat șeful statului american în raportul său.

Anterior, Pentagonul a acuzat Rusia și China pentru sporirea potențialului lor de a ataca Statele Unite în spațiu. Militarii americani preocupați, în deosebi, de soarta sateliților lor.

Experții au legat declarațiile Pentagonului de redacția noului buget militar, ministerul încearcând să obțină cât mai mulți bani pentru a contracara această presupusă amenințare.

Vladimir Komoiedov, șeful comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat a Federației Ruse, a calificat ca „bluff" declarațiile Pentagonului.

Diplomația chineză a respins, de asemenea, acuzațiile militarilor americani. Potrivit purtătorului lor de cuvânt, „Noi întotdeauna am fost de părerea că spațiul nu trebuie să fie utilizat decât în scopuri pașnice. Noi suntem împotriva unui curs de înarmare în spațiu. Facem apel către toate țările, în particular către acelea care dispun de asemenea capacități, să se abțină".

La rândul său, Rusia a declarat în mod repetat că spațiul ar trebui să rămână o zonă liberă de toate armele pentru a asigura condiții favorabile pentru studiul universului, în interesul umanității.

1

Загрузка...