Drapelul UE

Guvernul de la Chișinău: sub drapelul UE în Moldova au fost furați mulţi bani

13
(reînnoit 16:32 28.04.2016)
Se pare că Procuratura din Moldova va avea mai mult de lucru după raportul privind primele o sută de zile de activitate a Guvernului Filip. Șeful executivului a declarat public că în timpul guvernărilor anterioare, sub drapelele UE, au fost furate sume mari de bani.

CHIŞINĂU, 29 apr – Sputnik. Prim-ministrul Republicii Moldova, democratul Pavel Filip, a declarat că până la preluarea de către dânsul a şefiei Guvernului, Uniunii Europene i-a fost creată o imagine falsă în ţara noastră, iar sub drapelele acesteia au fost furaţi mulţi bani.

Chiar dacă nu a nominalizat pe nimeni, Pavel Filip a sugerat că politicienii care au fost responsabili până la el de conducerea Guvernului au creat o imagine falsă Uniunii Europene, iar asta a condus la apariţia în societate a unor aşteptări faţă de UE care nu aveau cum să se realizeze.

Totodată, premierul a spus că sub drapelele Uniunii Europene, care a fost şi rămâne unul dintre principalii donatori financiari ai Republicii Moldova, au fost furaţi mulţi bani.

Pavel Filip a promis că executivul pe care îl conduce preferă să nu discute despre unele realizări în avans, ci în baza faptelor şi rezultatelor concrete.

„Partenerii să ne judece după acţiunile şi după faptele acestei guvernări. Am venit la guvernare după o perioadă de criză politică. Dar nu fugim de responsabilitate. Deja avem o victorie importantă în relaţiile cu FMI şi UE – am revenit la masa de dialog şi am reiuşit să avansăm mult în negocierile cu acestea”, a declarat Pavel Filip.

13

Загрузка...