Eurovision

România a fost exclusă de la concursul „Eurovision-2016”

2
(reînnoit 14:00 22.04.2016)
Reprezentantul României la concursul „Eurovision" Ovidiu Anton nu va mai participa la concurs și nici TVR nu va mai retransmite evenimentul în direct.

CHIȘINĂU, 22 apr — Sputnik. European Broadcasting Union i-a retras calitatea de membru în asociație Televiziunii Române din cauza restanțelor acumulate în ultimii opt ani în sumă de aproximativ 10 milioane de euro, care urmau a fi achitate până la 21 aprilie curent.

"Este regretabil faptul că suntem obligați să luăm această măsură. Suntem dezamăgiți că toate încercările noastre de a rezolva această problemă nu au primit nici un răspuns din partea guvernului român", a declarat directorul general al asociației, Ingrid Deltenre, scrie Agerpres.

Astfel, reprezentantul României la „Eurovision-2016" Ovidiu Anton nu va mai participa la concurs și nici TVR-ul nu va mai putea retransmite evenimentul.

Ovidiu Anton urma să iasă pe scena de la Stocholm sub numărul 12 în a doua semifinală din 12 mai, cu piesa „Moment of Silence".

2

Загрузка...