Vladimir Putin

Putin despre Erdogan și Poroșenko: dacă vor se înece, nu mai pot fi salvați

2
(reînnoit 13:18 14.04.2016)
Liderul Federației Ruse, Vladimir Putin, răspunde în cadrul „dialogului în direct" la întrebările adresate de cetățenii ruși.

CHIȘINĂU, 14 apr — Sputnik. În cadrul „dialogului în direct" care a început joi la ora 12.00, președintele Federației Ruse a răspuns la mai multe întrebări adresate de populaţia ţării.

La întrebarea pe cine dintre doi lideri de state l-ar salva Putin în primul rând, pe Erdogan sau Poroșenko, liderul rus a răspuns că dacă cineva a decis să se înece, deja nu mai poate fi salvat.

„Dacă cineva a decis să se înece, deja nu mai poate fi salvat", a răspuns Vladimir Putin.

Fiind întrebat dacă nu există riscul ca după retragerea forțelor militare ruse din Siria teroriștii să treacă din nou în ofensivă, Vladimir Putin a afirmat că armata siriană deja este capabilă să desfășoare operațiuni ofensive

„Deja după retragerea unei părți importante a grupării armate ruse, armata siriană a reușit să elibereze Palmyra și o serie de alte localități", a menționat el.

El a mai adăugat că forțele ruse rămase pe teritoriul sirian sunt suficiente pentru ajutorul necesar armatei siriene.

„Forțele armate care au rămas în Siria sunt în stare să îndeplinească sarcini complicate", a subliniat președintele rus.

Putin a mai declarat că speră că în Siria va fi adoptată o Constituție nouă și vor fi organizate alegeri anticipate.

Tradiţionalele „dialoguri în direct" au demarat încă în primul mandat al președintelui Putin. Primul a avut loc la 24 decembrie 2001. Recordul de durată a fost stabilit de „dialogul" din anul 2013 — 4 ore 47 de minute. În anii 2004 și 2012 acest eveniment nu a avut loc.

Ultimul „dialog în direct" s-a produs la 16 aprilie 2015. Acesta a fost unul record după numărul de adresări, peste 3 milioane de apeluri telefonice și mesaje sms. Timp de 3 ore și 57 de minute, șeful statului rus a reușit să răspundă la 74 de întrebări.

2

Загрузка...